Parteneriat Microchip-Vitacom

by donpedro

Toamna acestui an a adus pe piaţa OEM din România o schimbare majoră.
Discutăm cu domnul director general al Vitacom Electronics, Vita Andrei Vasile, care ne vorbeşte despre parteneriatul dintre Vitacom şi Microchip
.

Reporter: Puteţi să-mi spuneţi câteva cuvinte despre relaţia dintre Vitacom Electronics şi Microchip?
Vita Andrei Vasile
Începând din luna septembrie 2005, Vitacom Electronics a devenit distribuitor Microchip, fiind singurul distribuitor autohton al companiei americane.
Pregătirea acestui parteneriat s-a concretizat printr-un studiu de piaţă şi o evaluare a potenţialităţilor din România. Activitatea de distribuţie începe, aşadar, în deplină cunoştinţă de cauză şi cu o strategie bine conturată de către cele două părţi.

R: De când vă “zbateţi” pentru această relaţie?
V.A.V.
Primele încercări de a deveni distribuitori Microchip au fost făcute prin anii 1995-1996, când aveam un parteneriat german în domeniul distribuţiei de componente electronice pentru piaţa produselor de echipamente electronice, firma respectivă punând mai mult accent pe subansamblele pentru calculatoare decât pe componente electronice, motiv pentru care consider că problema distribuţiei nu a fost tratată cu maxim de interes.
La acea vreme se conturase deja o orientare spre produsele Microchip pe piaţa din România, acestea fiind uşor programabile, permiţând astfel soluţii pentru cele mai diverse aplicaţii electronice.
Datorită perseverenţei şi consecvenţei acţiunilor pe care le-am întreprins din acel moment, am ajuns la momentul actual să fim apreciaţi şi pe plan internaţional, apreciere care în final s-a concretizat prin această calificare.

R: Ce etape aţi parcurs ca să ajungeţi aici?
V.A.V.
După eşecul din anii 1995-1996, am luat legătura din nou cu Microchip în anul 2000 pentru renegocieri. Între timp, Vitacom Electronics a devenit partener Arrow Electronics în România, ceea ce a cântărit mult şi a definitivat solicitările noastre de a deveni distribuitori Microchip.
Acest parteneriat, plus sistemul organizatoric şi potenţialul firmei Vitacom Electornics au fost criterii decisive în finalizarea acestui proces.

R: Parteneriatul dintre Vitacom şi Arrow Electronics s-a schimbat în vreun fel
în urma acestei relaţii?

V.A.V.

În urma încheierii contractului cu firma Microchip, eu personal, consider că parteneriatul dintre Vitacom şi Arrow Electronics s-a consolidat. Părerea mea este că într-un parteneriat, lucrurile se fac în echipă iar rezultatele sunt atribuite echipei. Consider că acesta a fost primul rezultat semnificativ în parteneriatul nostru, şi a demonstrat că dacă avem un obiectiv comun, împreună le putem atinge.
Beneficiarii acestui parteneriat vor fi în special clienţii noştri, care, vor avea astfel acces la serviciile celui mai important distribuitor de pe piaţa mondială.

R: Ce vă propuneţi să realizaţi în următoarea perioadă?
V.A.V.

În următoarea perioadă ne vom apropia şi mai mult de clienţii noştri, prin informarea acestora de posibilităţile oferite de Vitacom Electronics în calitate de distribuitor Microchip, oferind deopotrivă şi suport technic pentru dezvoltările lor actuale şi viitoare.
De acum încolo vom dezvolta parteneriate cu clienţii noştri pe liniile Microchip, plecând cu ideea contribuirii la toate proiectele lor.
Oferind soluţii technice, serviciile noastre vor cunoaşte o dezvoltare, care va fi benefică pentru clienţii noştri.

R: Ce credeţi despre orizonturile deschise în urma acestei relaţii vor fi benefice
pentru Vitacom şi clienţii săi? Care credeţi că va fi impactul acestei relaţii asupra pieţei din România
?
V.A.V.

Un producător de talie mondială cunoaşte foarte bine care sunt avantajele unui distribuitor local faţă de unul mai mult sau mai puţin global.
Aceste avantaje au fost puse în calcul când s-a decis că piaţa din România are nevoie de un distribuitor autohton – local.
Competiţia este încă un cuvânt “nou” în terminologia uzitată de managementul românesc. Considerăm, că măsura de acordare a dreptului de operare pe piaţa din România pentru un distribuitor local, va creşte competiţia atât în impunerea pe piaţă ca brand, cât şi între distribuitorii Microchip cu drept de operare în România. Acest lucru va fi benefic în primul rând pentru utilizator, măsura de reuşită a ofertanţilor, fiind doar îmbunătăţirea serviciilor de consultanţă şi suport tehnic.
Clienţii noştri vor putea beneficia astfel de mai multe informaţii, mai mult suport tehnic şi oferirea de soluţii pentru proiectele lor.
Noi ne concentrăm pe piaţa din România, şi asta ne va permite să ne facem jobul mai bine decât orice alt distribuitor străin.
Dacă noi vom fi cei mai buni, clienţii noştri vor fi cei mai mulţumiţi.

R: În urmă cu câteva săptămâni aţi participat la un târg în Bucureşti.
Cum au primit clienţii şi vizitatorii târgului vestea relaţiei Vitacom-Microchip
?
V.A.V.

Primul eveniment major, unde siglele Vitacom şi Microchip au stat alături pentru clienţii din România, a fost International Electric and Automation Show desfăşurat în Bucureşti în intervalul 7-10 septembrie 2005.
Am profitat de eveniment şi am promovat acest parteneriat.
Vizitatorii care cunosc produsele Microchip şi strategia de până acum în România, au fost impresionaţi şi chiar au prevăzut “o rearanjare a pieţei OEM” în următoarea perioadă.
Am avut onoarea, ca prezenţa noastră la târg, să fie susţinută de o delegaţie a biroului de vânzări pentru Europa de Est, a firmei Microchip.

Str. Bună Ziua FN, 400495 Cluj-Napoca
Tel: +40264599942; +40264438401 Fax: +40264596862; +40264438403
www.vitacom.ro e-mail: industrie@vitacom.ro

S-ar putea să vă placă și