Farnell, o companie Avnet și partener de producție exclusiv al Fundației cu scop educațional Micro:bit, livrează acum noua versiune a minicomputerului BBC micro:bit, proiectat să ofere o mulțime de oportunități noilor generații de elevi. Capabilitățile extinse includ mai multă memorie, un procesor mai rapid și, pentru prima oară, funcții extraordinare de sunet și ‘touch’. Noul calculator “de buzunar” micro:bit oferă, de asemenea, perspective certe pentru studiul inteligenței artificiale (AI) și învățării automate (ML) în timpul orelor de clasă, deschizând calea pentru elevi să experimenteze unele dintre cele mai importante tehnologii din lume.
Începând din anul 2016, Farnell a fabricat și livrat peste cinci milioane de dispozitive, ajutând fundația Micro:bit să ajungă la peste 25 de milioane de copii din peste 60 de țări, pentru ca aceștia să-și dezvolte creativitatea digitală și abilitățile informatice. Micro:bit a fost adoptat de organizațiile educaționale din întreaga lume pentru a sprijini programele de învățare STEM (Știință, Tehnologie, Educație și Matematică).
Fundația a colaborat direct cu profesorii și comunitatea de fani micro:bit în ceea ce privește selecția actualizărilor, asigurându-se că noul micro:bit corespunde nevoilor actuale și viitoare. Una dintre cele mai solicitate îmbunătățiri a fost integrarea unui difuzor și unui microfon pentru a încuraja creativitatea copiilor în domeniul sunetelor și muzicii. Ca parte a angajamentului Fundației educaționale Micro:bit, de a menține dispozitivul rentabil și accesibil, noul minicomputer micro:bit este disponibil la același preț, precum versiunea originală.
Micro:bit este dotat cu tehnologie nouă și caracteristici îmbunătățite:
- Putere de calcul – micro:bit dispune de un microprocesor nRF52833 de la Nordic, care rulează la 64MHz, 512kB de memorie flash (spațiu dublu de stocare, în comparație cu versiunea originală) și de opt ori mai multă memorie RAM (128kB). Micro:bit include, de asemenea, un regulator de tensiune, care poate furniza pentru accesoriile externe un curent de până la 200mA
- Componente audio – Un microfon cu senzor MEMS și un difuzor magnetic de 9mm sunt conectate la un LED special de înregistrare, care se aprinde atunci când microfonul este pornit, Acest lucru permite profesorilor să discute cu elevii despre confidențialitate și despre efectele dispozitivelor de ascultare.
- Programare – Editoarele oficiale de cod micro:bit suportă ambele versiuni micro:bit. Când descărcați un fișier de la unul dintre editoare, acesta este compilat în browser și descărcat ca fișier .hex. Mai mult, dacă se folosesc caracteristici, care sunt pe ambele versiuni micro:bit, utilizatorii nu vor trebui să selecteze un dispozitiv.
- Capabilități de atingere (touch) – Dispozitivul include un logo sensibil la atingere, pe care utilizatorii îl pot folosi pentru a aborda sarcini noi sau pentru a extinde proiecte anterioare dezvoltate cu micro:bit.
- Consum redus de putere: modul ‘sleep/off’ încorporat permite întreruperea alimentării plăcii.
Fundația Educațională Micro:bit oferă în pagina micro:bit.org o serie de resurse pentru profesori, inclusiv resursele necesare pentru orele desfășurate în clasă. Micro:bit “în clasă” permite salvarea orelor efectuate și continuarea lecției următoare din același punct, precum și monitorizarea și verificarea progresului elevului în timpul orei – toate acestea facilitând administrarea lecțiilor de programare.
Gareth Stockdale, CEO al Fundației Educaționale Micro:bit, a declarat: „Scopul micro:bit este de a-i ajuta pe copii să-și deblocheze potențialul creativ și să-i învețe cum să modeleze lumea din jurul lor. Învățarea codării și a gândirii computaționale le poate spori șansele în profesiile lor viitoare. Am lucrat îndeaproape cu comunitatea noastră din ce în ce mai mare pentru ca elevii să profite la maximum de acest dispozitiv atât în interiorul cât și în afara clasei. Noțiunile practice și efectuarea de experimente cu ajutorul minicomputerului micro:bit sunt esențiale pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă mai bine tehnologiile importante la începutul dezvoltării lor și ne propunem să facem acest lucru într-un mod cât mai distractiv și eficient posibil. Parteneriatul nostru cu Farnell a fost cheia succesului acestui proiect și le mulțumim pentru sprijinul lor continuu, care ne-a dat prilejul să întâlnim din ce în ce mai mulți tineri din întreaga lume.”
Lee Turner, Director Global – Semiconductoare și SBC la Farnell, a declarat: „Suntem foarte mândri de parteneriatul nostru de lungă durată cu Fundația Educațională Micro:bit, care a făcut o diferență semnificativă în educația copiilor din întreaga lume. În calitate de producător exclusiv al minicomputerului micro:bit, Farnell a colaborat îndeaproape cu Fundația Educațională Micro:bit pe tot parcursul procesului de proiectare și dezvoltare și a gestionat lanțul de aprovizionare pentru a asigura disponibilitatea plăcii. De asemenea, continuăm să colaborăm cu organizațiile educaționale majore pentru a sprijini introducerea minicomputerului micro:bit în orele de clasă, prin programe personalizate la nivel național. Noua versiune micro:bit înseamnă un pas înainte major, aceasta oferindu-le elevilor o perspectivă asupra unei game și mai largi de tehnologii pentru a-i ajuta să-și construiască din timp o carieră profesională în domeniul digital.”
Farnell a colaborat cu mai multe organizații educaționale și guverne pentru a sprijini lansarea strategică a soluțiilor de învățare STEM în orele de curs și stochează o gamă largă de dispozitive educaționale, care pot fi furnizate în diverse cantități, la nivel de clasă, școală sau mai multe școli. Farnell poate oferi, de asemenea, asistență privind furnizarea de echipamente pentru programe personalizate pe scară largă, similare cu programul Super:bit din Norvegia.
Farnell oferă, de asemenea, o serie de resurse pentru profesorii și părinții care susțin programul STEM. Academia STEM a comunității element14 oferă un conținut bogat și asistență pentru cei care doresc să înceapă să învețe cu micro:bit. Acest hub online dedicat a fost creat pentru persoanele care doresc să exploreze concepte de învățare și proiectare bazate pe lecții în domeniul electronic și digital. Lecțiile ‘The Learning Circuit‘ create de comunitatea element14 constau dintr-o serie de videoclipuri instructive, care prezintă amatorilor diverse moduri de învățare și explorare cu micro:bit. Aceste videoclipuri scurte îi învață pe utilizatori cum poate fi utilizat micro:bit în proiectele lor și oferă instrucțiuni și sfaturi pentru implementarea proiectelor.
Micro:bit și o gamă largă de accesorii sunt disponibile acum la Farnell în EMEA și Newark în America de Nord.