Noile dispozitive de control al tensiunii de la Microchip oferă o gamă extinsă de facilităţi în capsulă SOT-23

by donpedro

Microchip anunţă lansarea unei noi familii compusă din zece dispozitive de control al tensiunii: MCP1316, MCP1316M, MCP1317, MCP1318, MCP1318M, MCP1319, MCP1319M, MCP1320, MCP1321 şi MCP1322. Noile dispozitive dispun de un contor watchdog, procedură de resetare manuală, multiple combinaţii de semnale de reset de tip push-pull şi open-drain pe pinii de ieşire şi nivele de control prestabilite din fabricaţie în intervalul 2.0V până la 4.7V în paşi de incrementare de câte 100mV, toate într-o capsulă miniaturală SOT-23 cu 5 pini. Dispozitivele de control operează într-o gamă de temperaturi industriale, foarte extinsă, acoperind intervalul de la -40 până la 125°C fiind astfel ideale pentru aplicaţiile auto şi industriale.
Dispozitivele MCP1316-MCP1322 de control al tensiunii sunt folosite în sisteme digitale pentru monitorizarea liniilor de tensiune. Acestea operează în gama de tensiuni 1.0V – 5.5V, consumă foarte puţin (tipic 5mA), şi oferă o multitudine de nivele de control în intervalul 2.0V – 4.7V. Toate aceste facilităţi incluse într-o capsulă miniaturală au ca efect creşterea eficienţei şi a flexibilităţii dispozitivelor de control al tensiunii din seria MCP13xx, precum şi reducerea costurilor totale de fabricaţie a respectivelor sisteme. Pentru a încuraja dezvoltarea de aplicaţii folosind aceste noi dispozitive, Microchip oferă placa de evaluare VSUPEV2 (Voltage Supervisor Evaluation Board) pentru sisteme de control al tensiunii în capsulă SOT-23-5/6. Placa poate fi achiziţionată la preţul de 10 USD accesând adresa http://buy.microchip.com/. Gama de sisteme de control al tensiunii MCP1316, MCP1316M, MCP1317, MCP1318, MCP1318M, MCP1319, MCP1319M, MCP1320, MCP1321 şi MCP1322 este disponibilă astăzi atât pentru sampling cât şi pentru producţie în masă. Toate dispozitivele menţionate sunt oferite în capsule SOT-23 cu 5 pini (2.95 mm x 2.8 mm).

Pentru informaţii suplimentare vizitaţi site-ul de internet al Microchip la adresa www.microchip.com/MCP13XX.