Noi transceivere de fibra optica

by donpedro

Agilent Technologies Inc. a introdus două noi transceivere de fibră optică SFP (small form factor pluggable) utile pentru reţelele de fibră optică ale fabricilor sau depozitelor. Noile dispozitive produse de Agilent oferă capabilităţi de operare “tri / multi-rate” şi includ interfaţa de diagnosticare digitală SFF-8472 MSA. Aceasta monitorizează în timp real temperatura transceiverelor, sursele de tensiune, curentul de bias, puterea optică transmisă şi puterea optică recepţionată.

Transceiverul SFP Agilent HFBR-57M5AP tri-rate reprezintă o soluţie preţ / performanţă foarte bună, oferind 2.125 … 1.0625 GBd Fibre Channel, şi 1.25 GBd pentru aplicaţii Ethernet. HFBR-57L5AP multi-rate SFP a fost proiectat pentru 1.0625 GBd Fibre Channel şi 1.25 GBd aplicaţii Ethernet.
Transceiverele Agilent SFP sunt “hot-pluggable,” adică pot fi introduse sau înlocuite de pe placa de circuit fără oprirea curentului. Acest lucru este critic în mediile de depozitare deoarece nu se poate permite oprirea sistemului în aplicaţii de tranzacţionare on-line.
Clienţii Agilent pot adăuga porturi de fibră optică, pot înlocui transceiverele de fibră optică şi dimensiona sistemele lor în funcţie de necesităţi fără întreruperea operării reţelei. În plus, se reduc costurile prin stocarea unităţilor fără transceiverele optice.
Proiectate pentru aplicaţii multimode până la 550 metri, transceiverele optice SFP Agilent lucrează la 3.3V +/-10% şi sunt livrate cu un conector LC-Duplex în capsule SFP conform standardelor industriale.
Transceiverele utilizează laseri VCSEL 850 nm şi oferă posibilităţi de lucru în gama de temperatură: 10OC … +85OC.

www.agilent.com/view/networking