Noi fonduri pentru IMM

by donpedro

BERD şi Global Finance SA, cea mai importantă companie de administrare de fonduri din Sud-estul Europei înfiinţează un fond de capital privat pentru dezvoltarea IMM-urilor din România şi Bulgaria. Alţi investitori în acest fond sunt Bancpost România, Postbank Bulgaria şi Comisia Europeană cu o participare de 6,5 milioane de euro prin componenţă de capital din EU EBRD SME Finance Facility. Mărimea iniţială a fondului este de 16,25 milioane de euro şi poate fi extinsă la 20 milioane de euro.
Noul fond, “Global România and Bulgaria Growth Fund”, va face investiţii de capital cu o valoare medie de 800.000 de euro în IMM-uri aflate în faza de creştere, prin participări minoritare sau majoritare. Administrat de Global Finance, fondul se va orienta către societăţile care au un management capabil, cu potenţial de creştere, mărci recunoscute, reţele de distribuţie sau cote de piaţă consistente. Fondul va lua în considerare şi companiile care valorifică resurse locale, dovedind o înaltă competitivitate în sectorul lor de activitate.
Dna Hildegard Gacek, Directorul biroului BERD din România este de părere că fondurile de capital dedicate dezvoltării IMM-urilor sunt extrem de importante pentru ţări ca România şi Bulgaria. Un factor cheie pentru dezvoltarea şi viabilitatea IMM-urilor este accesul la finanţare, asigurat şi de “Global România and Bulgaria Growth Fund”, a mai afirmat dna Gacek. Creşterea companiilor stă la baza tuturor economiilor dezvoltate, dar această creştere trebuie susţinută pentru ca economiile să rămână puternice, iar noul Fond tocmai acest lucru doreşte să-l facă.

Referinţă: http://www.ebrd.com
AgoraNews.Business