Module de răcire produse de Sunon, pentru diode LED, în oferta TME

by donpedro

Diodele LED pe care le întâlnim tot mai des la echipamentele de iluminat, au foarte multe calităţi dacă sunt comparate cu becurile clasice, însă sunt destul de pretenţioase în ce priveşte condiţiile de funcţionare. Unul din cei mai importanţi parametri este temperatura de funcţionare, care influenţează în primul rând durata de viaţă a elementului. Din acest punct de vedere, producătorii trebuie să acorde o deosebită atenţie asigurării condiţiilor termice optime pentru diodele LED, în timpul utilizării acestora.

Figura 1

Cât timp vom mai avea la dispoziţie materiile prime din care se produce energia? Este greu să răspundem la această întrebare, însă specialiştii, în baza studiilor efectuate nu ne dau veşti prea bune. Deja au început să se ia măsuri având ca scop limitarea consumului de energie în orice formă. Încet-încet, vom renunţa la becurile standard, care reprezintă o copie aproape identică cu originalul de la sfârşitul anilor ’80, din secolul al XIX-lea. Locul acestora este luat de lămpile cu led-uri (nu prea pot fi numite becuri), care consumă mult mai puţină energie, însă trebuie asigurată o compatibilitate de 100% în ce priveşte gabaritul şi modalităţile de montare.
Tehnologia de proiectare a diodelor emiţătoare de lumină este atât de avansată, încât este posibilă producţia de lămpi LED la scară mare. Deşi diodele mici, de semnalizare, practic nu se încălzesc, cele de mare putere se încălzesc atât de mult, încât este necesară asigurarea răcirii acestora.
Evident, în acest scop se pot utiliza elemente pasive de răcire, sub formă de radiatoare, cu forme foarte complicate, însă acest lucru este posibil numai atunci când acestea sunt suficient de eficiente. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, este necesară utilizarea unor elemente active de răcire (de exemplu ventilatoare). Şi aici, cercul se închide. Întrebarea este dacă o lampă cu LED-uri, cu un sistem de răcire activ consumă mai puţină energie decât un bec clasic.

Tipul modulului de iluminare: Fortimo SLM 2000lm
Puterea diodelor LED: 31 W
Tipul modulului de răcire: TA003-10003
Diametrul modulului de răcire: 86 × 37 mm
Dimensiunile ventilatorului: 60 × 15 mm
Tensiunea nominală a ventilatorului: 12 VDC
Curentul nominal al ventilatorului: 23 mA
Viteza de rotaţie: 2200 rpm
Zgomot @ 1M: 18 dB (A)
Temp. max. a mediului: 35°C
Rezistenţa termică fără cadru: 0,95°C/W
Materialul: Aluminiu
Greutatea: 237 g

Tabelul 1: Caracteristici tehnice ale modulului Fortimo SLM 2000lm

Problema este suficient de serioasă încât să stimuleze investiţiile într-un departament de cercetare şi dezvoltare. Acest lucru a fost făcut de societatea Sunon Electric Machine Company Limited, înfiinţată în anul 1980, care a devenit rapid una din principalele societăţi care se ocupă de rezolvarea acestei probleme.
Modulele de răcire pe care le produc în prezent, pentru corpurile de iluminat cu diode emiţătoare de lumină se remarcă prin calitatea lor şi sunt utilizate de cei mai importanţi producători de lămpi cu LED-uri. Sunon produce module active de răcire, destinate atât lămpilor cu LED-uri, cu fitiluri standard E27/ E26 (cu puteri de 15…25 W), cu terminaţii MR16 (7…15 W), pentru reflectoare cu LED-uri, cu puterea de 31 W, becuri de 25…50 W de tip downlight. Modulele de răcire de tip TA003-10001 şi TA003-10003, destinate sistemelor de iluminare cu LED-uri Fortimo SLM 2000lm, produse de Philips.

Figura 2

Se prevede şi producerea de elemente de răcire pentru sistemele de iluminat pentru autovehicule.
Reducerea temperaturii diodelor LED influenţează în mod considerabil prelungirea duratei de viaţă a sistemelor de iluminare şi în plus, creşte fiabilitatea acestora.
Acest lucru este deosebit de important în cazul în care sistemul de iluminare este amplasat într-un loc greu accesibil, de exemplu, pe un plafon aflat la înălţime.
Toate elementele active de răcire, produse de Sunon, se remarcă printr-un consum redus de energie şi printr-un zgomot redus, păstrându-şi eficienţa la răcire. În graficul din figura 1 este comparat nivelul de zgomot generat de microventilatoarele produse de Sunon cu zgomotele produse în mediu. După cum se poate vedea, nivelul zgomotului generat se află sub pragul sunetelor care pot fi percepute de om. Acest rezultat s-a obţinut şi prin crearea unui canal cu o formă specială, prin care trece aerul de răcire. În locurile stabilite, viteza jetului de aer este de 10 m/s. Datorită acestui lucru este posibilă limitarea vitezei de rotaţie a ventilatorului la aprox. 2200 rpm, iar acest lucru influenţează în mod pozitiv durata de viaţă a acestuia.
Ventilatoarele au fost proiectate astfel încât să nu se adune praf, care ar putea reduce eficienţa răcirii. Acest lucru s-a obţinut printre altele, prin utilizarea unei metode de comandă unice, patentate de Sunon, pozitive/negative turn.
Modulul TA003-10003 poate fi utilizat la sistemele de iluminare Fortimo SLM 2000lm, având o carcasă mai deosebită, decât modulele pentru sistemele de iluminat clasice.
Secţiunea unui astfel de reflector este prezentată în figura 2, iar tabelul 1 prezintă caracteristicile tehnice ale modulului Fortimo SLM 2000lm. Structura mecanică a modulelor de răcire prezentate permite amplasarea sistemelor de iluminare în structuri cu aspect estetic, modern, fără reducerea eficienţei de răcire şi păstrându-se uşurinţa montajului electric.
Trebuie să vă aşteptaţi ca pe piaţă să apară diode LED de diferite puteri, permiţând utilizarea acestora şi acolo unde, în prezent, se utilizează becuri standard. Realizările de până acum, ale societăţii Sunon ne fac să presupunem că nu va renunţa la această tehnologice şi că tehnologia modulelor de răcire se va dezvolta în paralel cu noile generaţii de diode LED de mare putere. Oare ce ne aşteaptă în legătură cu revoluţia în tehnicile de iluminare? Timpul ne va arăta.

Transfer Multisort Elektronik s.r.l.
Str. B.P. Haşdeu nr. 8, Timişoara
Tel.: +40 356467401
Fax: +40 356467400
tme@tme.ro
www.tme.ro