Pentru îmbunătățirea experienței de conducere a automobilelor, producătorii din domeniu implementează ecrane tactile suplimentare, dincolo de sistemele de afișare de tip infotainment (CID – Center Infotainment Display). În sprijinul implementării acestor ecrane secundare cu funcții avansate, Microchip Technology Inc. a anunțat extinderea portofoliului său de top – maXTouch – cu noua familie de controlere tactile MXT288UD – cele mai mici controlere pentru ecrane tactile din industria auto. Dispozitivele MXT288UD-AM și MXT144UD-AM oferă operare în mod “low power”, funcționare în condiții dificile de mediu și detecție mănuși tactile pe display-uri multifuncționale, touch-paduri și suprafețe inteligente pentru autovehicule, motociclete, biciclete electrice (e -bikes) sau pentru aplicații de tip car-sharing.
Suprafețele tactile secundare pot fi amplasate atât în interiorul mașinilor, cât și în exteriorul unui vehicul cu motor, cum ar fi pe ghidonul motocicletei, pe uși, oglinzi electronice, butoane de control, volan, între scaune sau într-o cotieră. Datorită familiei de controlere MXT288UD (disponibilă într-o capsulă VQFN56 de 7×7 mm), furnizorii de Rang 1 (tier one) pot reduce acum dimensiunea soluției cu 75% și să minimezeze, în același timp, lista de materiale (BoM) pentru aceste aplicații compacte utilizate în industria auto – toate oferind performanțe tactile excelente și fiabile. Familia oferă un consum mic putere în modul wait-for-touch, mai mic de 50μA, rămânând pentru utilizator în stare de recepție chiar dacă ecranul se stinge pentru a economisi energie sau pentru a evita perturbarea șoferului pe timp de noapte. Sistemul se va “trezi” printr-un eveniment de atingere, aplicat oriunde pe suprafața tactilă.
În plus, dispozitivele MXT288UD-AM și MXT144UD-AM permit detectarea și urmărirea mănușilor groase cu mai multe degete printr-o mare varietate de materiale și grosimi, precum piele, lemn sau alte suprafețe neuniforme – chiar și în prezența umidității. Pentru a fi o soluție completă, familia MXT288UD oferă un firmware dovedit, dezvoltat în conformitate cu procedurile Automotive SPICE® și este calificat AEC-Q100 – ceea ce ușurează integrarea acestora în sistemele existente cu un risc mai mic și cu un timp de lansare pe piață mai rapid. Pentru MXT288UD, hardware-ul oferit include un kit de evaluare cu o placă de circuit imprimat (PCB) și un panou tactil capacitiv de 5”, în timp ce kit-ul de evaluare pentru MXT144UD include o plăcuță PCB și un touch pad capacitiv de 2.9”.
Microchip oferă cele mai mici controlere maXTouch® din industria auto pentru suprafețe inteligente și display-uri multifuncționale
453
Articol anterior