Farnell, o companie Avnet și distribuitor global de componente, produse și soluții electronice, a semnat un acord global de franciză cu compania CUI Inc. pentru a-și extinde portofoliul său cuprinzător de module de putere și surse de alimentare. Aproximativ 780 de produse dintr-o gamă largă de soluții de putere eficiente și fiabile produse de CUI sunt acum disponibile pentru clienții Farnell, care proiectează produse pentru consum, Internetul lucrurilor (IoT), domeniul industrial și medical.
CUI, o companie a grupului Bel, se concentrează pe furnizarea de soluții de putere care îndeplinesc cerințele tehnice și de producție ale inginerilor proiectanți. Gama extinsă include surse de alimentare AC-DC externe și interne și convertoare DC-DC, aceasta aducând un plus de profunzime și amploare liniei de produse de putere ale Farnell, lider de piață. CUI oferă suport complet pentru proiectare și ușurință în utilizare, punând la dispoziția inginerilor proiectanți toate informațiile și instrumentele necesare pentru a construi noi produse.
Simon Meadmore, Global Head of IP&E la Farnell, declară: “Obiectivul Farnell este de a asigura accesul clienților noștri la o gamă largă și relevantă de componente pentru dezvoltarea de noi produse. Includerea produselor CUI în portofoliul nostru de putere va spori gama de soluții de putere complet integrate și rentabile pentru inginerii proiectanți. Farnell și Bel au construit o relație solidă bazată pe furnizarea unor produse extrem de performante pentru clienți.”
Dan Bernstein, Președinte și CEO al Bel, a declarat: “Farnell este un partener important pentru Bel și este esențial pentru ca noi să putem servi mai bine comunitatea inginerească din toată Europa. Pe baza relației solide dintre Bel și Farnell, am știut că ne putem îmbunătăți oferta de produse și disponibilitatea acestora prin includerea în portofoliul Farnell a soluțiilor de putere de la CUI. Acest lucru ne va permite să propunem mai multe opțiuni de produse cu disponibilitate imediată în Europa.”
Farnell este partenerul Bel și al companiilor sale de aproape 20 de ani, comercializând o gamă largă de produse, inclusiv soluții magnetice, surse de alimentare, circuite de protecție și de interconectare. Inițial, CUI s-a concentrat asupra osciloscoapelor și a componentelor electromecanice, însă a profitat de oportunitatea de a proiecta și fabrica surse de alimentare, fapt care a dus la dezvoltarea unui portofoliu de surse de alimentare AC-DC și convertoare DC-DC, lider de piață.
Farnell oferă o gamă extinsă de servicii de asistență pentru inginerii proiectanți, inclusiv acces gratuit la resurse online, fișe tehnice, note de aplicație, videoclipuri și webinarii pe site-ul Farnell, precum și suport tehnic 24/5. Clienții Farnell pot accesa, de asemenea, ecosistemul extins al Avnet, care asigură sprijin pentru fiecare etapă de dezvoltare, astfel încât clienții să economisească timp și bani prin accelerarea procesului de trecere de la proiectare la producție.
Gama de produse de putere CUI va fi disponibilă de la Farnell în regiunea EMEA și de la element14 pentru APAC.
Farnell element14 | ro.farnell.com