Extinderea gamei de produse Würth Elektronik în domeniul bobinelor wireless de putere

by donpedro

Würth Elektronik îşi extinde gama sa de bobine wireless de putere, cu trei bobine emițător și o bobină receptor.

Noile bobine emițător rotunde 760 308 100 110 (A10) și 760 308 100 111 (A11) sunt conforme cu standardul Qi – Wireless Power Consortium (WPC).
Datorită câmpului magnetic concentrat, bobinele pe oală de ferită oferă avantaje majore precum reducerea radiaţiilor exterioare şi creşterea distanței posibile a bobinei. De asemenea, forma rotundă reduce semnificativ spațiul necesar de montare.
Folosirea unor bobine receptoare mici impune utilizarea unor bobine emi­ţătoare mai mici deoarece raportul dintre bobina emi­țătoare și cea receptoare afectează în mod sem­­ni­ficativ eficiența transmisiei de energie.
Pentru a putea oferi o soluție de transmisie pentru piața receptoarelor mici (senzori, proteze auditive etc.), a fost dezvoltată bobina 760 308 101 103.
Această bobină de emisie compactă transferă până la 5W și, de asemenea, corespunde standardului WPC Qi. Având un diametru de 30 mm, suprafața sa reprezintă aproximativ o treime din bobina 760 308 100 111.
Astăzi, există două standarde de putere inductivă, fără fir: standardul Qi al WPC și standardul PMA (Power Matters Alliance).
Würth Elektronik a construit bobina de recepţie 760 308 102 210 conformă cu ambele standarde. Avantajul acestei bobine de înaltă calitate construită pe miez de ferită cu fire lițate este că dispozitivele care utilizează această soluție pot fi încărcate pe stațiile de încărcare conforme cu ambele standarde.
Prin această extindere inteligentă a portofoliului de produse, Würth Elektronik demonstrează competența sa în domeniul tehnologiei de putere fără fir. Noile bobine sunt disponibile în stoc.

C O N T A C T

Florin Ivanciuc
Country Manager Romania
florin.ivanciuc@we-online.com
Tel: 0744 77 35 30

Würth Elektronik
www.we-online.com

Despre Würth Elektronik eiSos
Würth Elektronik eiSos GmbH & Co. KG este producător de componente pasive şi electromecanice pentru industria electronică. Würth Elektronik eiSos face parte din grupul Würth, are un număr de 5000 de angajaţi şi este reprezentată în 50 de ţări. Compania este reprezentată de o echipă proprie de distribuţie în aproape toate ţările din Europa, precum şi în Statele Unite, Asia şi America de Sud. Fabricile de producţie sunt situate în Europa, Asia şi America.
Gama de produse include componente EMC, ferite, bobine, varistoare, componente RF, componente pentru semnal şi comunicaţie, module de putere, LED-uri, transformatoare, conectori, elemente pentru surse de alimentare, switch-uri şi tehnici de asamblare.
Mai multe informaţii la adresa: www.we-online.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu