Puține lucruri sunt la fel de neplăcute (sau scumpe) precum opririle neprevăzute ale instalațiilor și echipamentelor. Modulul UPS de la Murrektronik – Emparro ACCUcontrol – completează puternicul sistem de alimentare cu energie Emparro și menține utilajele în funcțiune prin comutarea rapidă a acestora pe baterie în cazul unei căderi de tensiune. Investiția într-un sistem UPS se amortizează adesea de la sine, chiar la prima oprire neprevăzută, atunci când aceasta a fost evitată.
Bateriile cu plumb externe cu o capacitate de până la 40 Ah sunt conectate la modulul UPS, pentru a permite funcționarea în cazul unor întreruperi prelungite. În funcție de aplicație, se pot alege variante de 20-A sau de 40-A. Modulul se poate instala fără utilizarea unor unelte; versiunea de 20-A ocupă un spațiu extrem de mic în dulapul de comandă, având o lățime de numai 65 milimetri.
Întreținere predictivă – Avertizare înainte de căderea tensiunii
Emparro ACCUcontrol monitorizează permanent rezistența internă a bateriei conectate. Dacă se depășește o valoare limită, dispozitivul transmite un semnal de avertizare prin intermediul unui contact de semnalizare. Înlocuirea bateriei poate fi apoi planificată pentru următorul interval de service. Aceste informații predictive previn întreruperile de energie neplanificate și evită necesitatea de a organiza vizite ale tehnicianului de service.
Cu cât temperatura este mai scăzută, cu atât mai bine
Bateriile funcționează mai bine la temperaturi scăzute. Acestea livrează mai multă putere, iar durata lor de viață crește în astfel de condiții.
De aceea, Emparro ACCUcontrol oferă soluția de încărcare a bateriei prin controlul temperaturii. Această caracteristică adaptează tensiunea de la finalul încărcării la temperatura ambientală, asigurând extinderea la maxim a duratei de viață a bateriei, chiar și la temperaturi ambientale mai ridicate.
Modul UPS sau buffer de condensatoare?
“Modulul UPS EmparroACCUcontrol este soluția potrivită atunci când trebuie să ne protejăm împotriva unei pene prelungite de energie electrică și să evităm perioadele de nefuncționare în producție. Bateriile cu plumb externe pot furniza energie de rezervă pentru câteva ore sau mai mult. Emparro Cap funcționează utilizând ultracapacitoare, nu necesită întreținere și este soluția potrivită în acele cazuri în care este nevoie să existe suficientă energie pentru oprirea mașinilor și PLC-urilor într-un mod controlat.”
Manuel Senk
Business Development Manager
Conectare simplă la IPC
Emparro ACCUcontrol poate fi conectat cu ușurință la un calculator industrial prin Mini-USB.
Aceasta înseamnă:
• Calculatorul industrial poate fi oprit într-un mod controlat în cazul unei căderi de tensiune.
• Tensiunea rețelei și starea de încărcare a bateriei pot fi monitorizate în timp real.
• Starea de funcționare poate fi documentată într-un protocol.
• Parametrii de operare sunt ușor de configurat.
Murrelektronik GmbH
Tel.: +43 1 7064525-0 | Fax: +43 1 7064525-300
info@murrelektronik.at
www.murrelektronik.ro