Editorial – de Gabriel Neagu

by donpedro

Expoziţia de la Nurnberg din acest an, aşa cum deja ne-a obişnuit, a înregistrat o serie întreagă de recorduri:
• 26,714 vizitatori, 30% dintre aceştia provenind din afara Germaniei
• 856 de firme expozante din 35 de ţări
• 1500 de participanţi la conferinţele organizate de-a lungul celor 3 zile
• Peste 1000 de studenţi au vizitat expoziţia în ziua special dedicată lor “Student Day”.
Sunt cifre care reflectă forţa firmelor germane în domeniul electronicii şi al sistemelor embedded, interesul manifestat de majoritatea specialiştilor din lume pentru această expoziţie, dar şi faptul că soluţiile embedded îşi găsesc aplicabilitate practică în orice domeniu: industrial, medical, comercial, militar, sau cel al telecomunicaţiilor.
Fiind invitat la foarte multe conferinţe de presă organizate de cei mai importanţi producători de componente sau echipamente electronice din lume, am avut ocazia să aflu care sunt tendinţele de dezvoltare pentru următorii ani, informaţii calde pe care cititorii noştri trebuie să le cunoască: În primul rând, toate marile companii investesc în dispozitivele conectabile la internet conforme IoT (Internet of Things – Internetul lucrurilor). David Shen, Chief Technology Officer la Premier Farnell a spus: “Pentru industria electronică, IoT este domeniul care va impulsiona piaţa la nivel global şi va scrie istorie. Fiind o tehnologie cu o arie mare de aplicabilitate, IoT va avea impact aproape în fiecare segment al economiei şi al societăţii, mulţi analişti prognozând că piaţa IoT va ajunge, în doar câţiva ani, la o valoare între 14 şi 33 trillioane USD. Pe baza procesorului de la Freescale – i.MX 6Solo – a fost dezvoltat un computer single-board numit RIoTboard, care reprezintă o platformă open-source utilă celor care vor să dezvolte aplicaţii în acest domeniu. (la pagina 17 găsiţi mai multe in­for­maţii despre acest card, dar şi despre site-ul comunităţii RIoTboard.org).
În altă ordine de idei, este interesant de ştiut că cifra de vânzări a microcontrolerelor pe 32-biţi s-a dublat în ultimii 2 ani (înregistrând o creştere de 8% pe an), în timp ce piaţa microcontrolerelor pe 8-biţi este oarecum în declin scăzând cu 9 procente pe an.

Freescale Cup – Embedded World 2014

Tot la capitolul MCU, Renasas – cel mai mare producător de microcontrolere din lume a lansat o foarte interesantă aplicaţie pentru telefoanele inteligente – MCU selector – care, pe lângă faptul că îi ajută pe proiectanţi să găsească rapid cea mai potrivită soluţie pentru un anumit proiect (ţinând cont de diverse cerinţe precum frecvenţa maximă, memoria de program, numărul de pini, domeniul tensiunii de ope­rare etc.) aplicaţia vă oferă de asemenea suport şi training online, reţeaua de distribuitori dispo­nibilă într-o anumită zonă precum şi multe alte informaţii utile (de exemplu căutarea unui MCU după codul de comandă).
Pe de altă parte, am observat o apropiere a marilor producători faţă de lumea pasionaţilor de electronică. Chiar dacă aceştia nu sunt mari cumpărători (şi, evident, din cauza asta nu sunt pe placul vânzătorilor care caută doar comenzi industriale) hobby-ştii sunt acum consideraţi “mici, dar foarte flexibile centre R&D”.
Categoriile de hobby-şti vizate de producători sunt atât pasionaţii “izolaţi” care dezvoltă pe cont propriu proiecte cu aplicabilitate practică imediată în diverse nişe neexplorate de marile companii, dar şi studenţii de la facultăţile de profil, care, dintr-o joacă, dar, sigur din pasiune, pot pune bazele unei afaceri de succes.
Interesul producătorilor este foarte mare deoarece, astăzi, contează extem de mult decizia “micului producător” privind familia de microcontrolere care va sta la baza diverselor soluţii tehnice. Unii preferă Freescale, alţii Microchip sau Atmel, iar alţii sunt devotaţi dispozitivelor de la TI.
Cu siguranţă că nu toate proiectele se vor baza doar pe o anumită familie de microcontrolere, dar obişnuinţa dobândită mai ales în anii de şcoală te poate canaliza să utilizezi resursele oferite de o anumită arhitectură de procesoare.
Aici intervin marii producători care, pe lângă suportul tehnic masiv pe care pot să-l ofere, aceştia organizează seminarii şi concursuri tematice pentru familiarizarea studenţilor cu o anumită arhitectură de microcontrolere, dar şi pentru a începe să înţeleagă şi să accepte să dezvolte proiecte bazate pe o anumită tehnologie.

MCU Car Rally – Embedded World 2014

La modă sunt acum concursurile de roboţi sau de maşini construite, evident, pe o anumită platformă embedded la baza căreia se află o anumită tehnologie.
Freescale a lansat celebrul concurs “Freescale Cup” unde studenţii români au avut printre cele mai bune rezultate. Finala din acest an va avea loc în Germania, la Erlangen în perioada 29-30 Aprilie.
Şi Renesas a anunţat la Embedded World 2014 intenţia sa de a organiza pentru studenţi primul concurs de maşini “MCU Car Rally”. (acestea vor fi construite pe baza microcontrole­relor Renesas de 32-biţi). Participanţii vor avea un an de zile la dispoziţie pentru a optimiza hardware-ul și software-ul înainte de a concura cu alte echipe.
Concursul MCU Car Rally va avea loc în Germania, în primul trimes­tru al anului 2015 şi va fi deschis tuturor facultăţilor din Europa.
Mai sunt multe de spus, dar le lăsăm şi pentru ediţiile următoare.
Important este faptul că multe dintre acţiunile noastre de la Embedded World 2014 se vor vedea chiar începând cu această ediţie a revistei “Electronica Azi”.

gneagu@electronica-azi.ro

S-ar putea să vă placă și