Eaton adaugă în portofoliul său securitatea cibernetică, cu primele certificate duble UL și IEC pentru produse destinate industriei, pentru construcții globale, industriale, aplicații IT distribuite și centre de date

by donpedro

Compania de management a energiei electrice Eaton continuă să-și extindă programul de securitate cibernetică cu certificări de securitate cibernetică International Electrotechnical Commission (IEC) pentru Gigabit Network Card și Industrial Gateway Card. De asemenea, produsele respectă standardele de securitate cibernetică UL pentru a asigura o protecție avansată în rețea pentru dispozitivele de conectivitate UPS. Eaton este primul din industria sa care a obținut certificări duale riguroase, IEC și UL pentru produse subliniind capacitatea companiei de a răspunde specificațiilor stricte și așteptărilor clienților pentru o energie electrică sigură.

Eaton Gigabit Network Card

Analiștii indică până în 2025, 41.6 miliarde de dispozitive conectate ce vor genera 79.4 zettabyte de date care trebuie menținute și procesate. (Sursă: IDC). Explozia IIoT creează o nevoie crucială de securitate. Fără standardele globale de securitate, cerințele de securitate cibernetică IIoT sunt dificil de gestionat.

  • Dispozitivele de conectivitate pentru sursele de alimentare neîntreruptibilă (UPS) Eaton sunt primele tehnologii care îndeplinesc atât standardele de securitate cibernetică IEC 62443-4-2, cât și UL 2900-1
  • Eaton evidențiază necesitatea unui standard global comun de securitate cibernetică pentru o energie electrică sigură într-o lume mai conectată și electrificată

Eaton Industrial Gateway Card

“Securitatea cibernetică este o capacitate critică, iar abordarea proactivă și consecventă a companiei Eaton la nivelul întreprinderii este unică în industria noastră”, a declarat Marius Burlacu – Manager Vânzari Power Quality & IT Channel, sectorul electric la Eaton.“Pentru a avansa securitatea IIoT într-o lume din ce în ce mai electrificată și conectată, este esențial ca industriile și organizațiile de standarde să abordeze standarde globale de securitate cibernetică. Lucrăm cu UL și IEC pentru a face exact asta.”

Gigabit Network Card a fost primul dispozitiv de conectare a UPS-urilor la rețea care a îndeplinit standardul UL. Acum, Gigabit Network Card și Industrial Gateway Card sunt, de asemenea, certificate la standardul IEC 62443-4-2. Aceste tehnologii Eaton simplifică conectarea UPS-urilor monofazate și trifazate, oferind în același timp protecții de securitate cibernetică pentru energia electrică permanentă în clădiri comerciale, instalații industriale și centre de date mari.

Aflați mai multe despre abordarea de către Eaton a securității cibernetice.

Eaton

S-ar putea să vă placă și