Digitalizare – paza bună trece primejdia rea

by donpedro

Elementele esențiale ale Vario-X sunt carcasele robuste, rezistente la apă și praf, conforme clasei de protecție IP65, în care sunt integrate sursa de alimentare, unitatea de control, switchuri, tehnica de siguranță și modulele IO.

Creșterea nivelului de digitalizare, cicluri mai scurte de dezvoltare, cerințe mai exigente din partea clienților și creșterea deficitului de forță de muncă specializată – universul automatizării se transformă cu viteză uimitoare. Cam tot ceea ce a fost de bază în producție până în prezent, este pus acum la încercare. Ceea ce cândva se întrevedea slab la orizont, s-a transformat, într-un timp foarte scurt, în obiective concrete: Proiectare modulară, standardizată și asistată digital. Instalare și punere în funcțiune mai simplă și rapidă, mai multă flexibilitate pentru producție și în același timp intervale de prelucrare mai scurte, utilaje mai sigure și procese mai eficiente de service și întreținere. Toate acestea digitalizate la înalt nivel, astfel încât datele din utilaj să poată fi accesate oricând și de oriunde. Este, acum momentul pentru geamănul digital?

Murrelektronik are răspunsul la toate aceste cerințe și prezintă, prin Vario-X, o platformă de automatizare modulară și extrem de flexibilă cu care toate funcțiile de automatizare pot fi implementate complet descentralizat în premieră, adică fără o arhitectură a panoului de comandă. Vario-X aduce senzorii și actuatoarele în universul direct al mașinilor industriale și asigură, la integrarea impecabilă a servopropulsiilor descentralizate, un management fiabil al alimentării, semnalului și datelor. Elementele esențiale ale Vario-X sunt carcasele robuste, rezistente la apă și praf, conforme cu clasa de protecție IP65, care includ sursa de alimentare, unitatea de control, switchuri, tehnica de siguranță și modulele IO. Aceste module pot fi conectate simplu unul lângă celălalt într-un backplane robust cu profiluri de montare mecanică integrate. Astfel, întreaga stație poate fi conectată la toate sistemele de montare obișnuite și rezistă la solicitări extreme chiar și în cazul călcării pe ele. Dotat cu o unitate centrală multinucleu, controlerul Vario-X este adecvat tuturor cerințelor și poate fi integrat ca platformă de control deschisă în toate rețelele Ethernet industriale de nivel superior.

Geamănul digital pentru planificare, instalare, operare și service

Instalația automatizată cu Vario-X are încă de la început un geamăn digital. O replică mobilă 1:1 a instalației reale, care include toate funcțiile și toți parametrii sistemului ulterior – și asta încă din faza de proiect, chiar înainte de a fi comandată sau montată prima componentă mecanică.

În acest scop, Murrelektronik creează o kinematică a utilajelor și instalațiilor într-un software unic, în care pot fi simulate mișcările și procesele. Cu ajutorul geamănului digital, aceeași kinematică virtuală este apoi rulată pentru a controla utilajul real. Sistemul digital poate fi, de asemenea, „plasat” direct în procesul de fabricație cu ajutorul realității augmentate (AR) pe telefonul mobil sau pe tabletă, astfel încât toate secvențele de mișcare și funcțiile să poată fi examinate virtual în timpul asamblării utilajului sau în producție.

Întreținere predictivă

Geamănul digital are, de asemenea, o contribuție importantă în ceea ce privește monitorizarea condițiilor și întreținerea predictivă în timpul funcționării. Prin utilizarea inteligenței artificiale, în combinație cu geamănul digital al Vario-X, utilizarea sa devine vizibil mai simplă: Dacă datele sunt citite prin intermediul unor instrumente software și de analiză corespunzătoare, anomaliile de pe parcursul procesului pot fi identificate, iar apoi inițiate măsuri în timp util, în vederea remedierii lor. Vario-X măsoară acuratețea proceselor de automatizare direct în teren, conform abordării Lab-to-Field. Deoarece geamănul cunoaște și componentele necesare, acestea pot fi externalizate sau comandate în avans. Astfel, pot fi evitate complet defecțiunile utilajelor – fără ca piesele să fie înlocuite inutil de des. Datorită analizei pe termen lung a datelor colectate, se pot face evaluări cu privire la eficiența energetică, precum și simulări ale diferitelor modificări de proces, care oferă informații despre un posibil potențial de economisire.

Datorită geamănului său digital, Vario-X, poate supraveghea permanent utilajul, astfel încât se obțin informații valoroase despre influențele mecanice și termice la care este expus utilajul. Acesta este un mare avantaj în contextul noilor modele de afaceri, în care utilajele sunt tot mai des închiriate, în loc să fie vândute, iar proprietarul instalației este foarte interesat să știe cum a fost manipulat utilajul său.

Utilajul funcționează prin aplicații

Asistenții cu comandă vocală sau controlul prin gesturi sunt activități zilnice, care au devenit indispensabile, datorită telefoanelor și ceasurilor inteligente. Așadar, de ce nu ar fi și utilajele controlate la fel de simplu? Datorită Vario-X, punerea în funcțiune este posibilă, de asemenea, prin aplicație, iar un robot poate fi controlat și prin gesturi sau comandă vocală. Așadar, un instrument eficient pentru a scurta punerea în funcțiune și pentru a face munca mai ușoară instalatorilor utilajelor și a utilizatorilor ulteriori. Deviza este: parametrizare în loc de programare. Astfel, capacitatea de acțiune a companiilor se menține în ciuda unui deficit de specialiști calificați.

Prin urmare, Vario-X transpune complet în lumea digitală proiectarea, simularea și monitorizarea ulterioară a funcționării, precum și managementul întreținerii unei instalații, iar cu opțiunile disponibile acolo, poate deveni cheia unei tehnologii de automatizare pentru viitor. Deoarece „lumea industrială se învârte tot mai repede” efectele produse de transformarea digitală, timpii mai scurți de dezvoltare și concentrarea asupra nevoilor individuale ale clienților necesită soluții sustenabile și agile. Procesul clasic, secvențial, de dezvoltare a produselor nu mai poate îndeplini aceste cerințe. Acestuia îi lipsesc transparența și flexibilitatea, iar totodată, intervalele de fabricație sunt prea lungi – ceea ce, în mod inevitabil, duce la costuri mai mari.

Sisteme electronice în loc de pneumatice – spre binele mediului înconjurător

Instalația automatizată cu Vario-X are, încă, de la început, un geamăn digital: O copie mobilă 1:1 a instalației reale, care include toate funcțiile și toți parametrii sistemului ulterior.

Pe principiul „mai puțin înseamnă mai mult”: Vario-X duce mai departe electrificarea proceselor de producție și oferă o alternativă mult mai eficientă decât sistemele pneumatice. Cu o eficiență de numai 10 până la 20 de procente, risipa de energie este mult prea mare prin utilizarea aerului comprimat ca sursă de energie, datorită numeroaselor scurgeri din sistem și a actuatoarelor ineficiente. Înlocuirea sistemelor pneumatice cu sisteme electrice (de exemplu, înlocuirea unui cilindru de aer cu un servomotor) aduce avantaje tuturor celor implicați: inginerului care poate elimina sistemele pneumatice ineficiente, greu de soluționat și relativ costisitoare din echipamentele sale, planificatorului de producție care se poate concentra pe o singură sursă fizică de energie (electricitatea) angajaților care, în sfârșit, pot lucra într-un mediu de lucru vizibil mai silențios și, nu în ultimul rând, mediului înconjurător.

Consumul de energie, respectiv emisiile de CO2 ale unei linii de producție de dimensiuni medii, se micșorează semnificativ după tranziția de la sistemele pneumatice la cele electrice. Suplimentar, elementul de rețea din sistemul Vario-X este regenerativ, astfel încât energia din sistem poate fi recuperată și injectată înapoi în rețea. Așadar, Vario-X reprezintă un element de bază important pe drumul către fabrica neutră din punct de vedere al emisiilor de CO2.

100% automatizare fără dulap – instalare cu 40% mai rapidă

Instalarea și cablarea senzorilor și actuatoarelor este de tip ‘Plug-and-Play’ cu ajutorul conectorilor standard M12 și MQ15 în cel mai scurt timp posibil. Conectorii scumpi, de tip M23 au devenit inutili. Astfel sunt eliminate și lucrările de instalare costisitoare și consumatoare de timp din dulapul de control, cum ar fi dezizolarea, instalarea manșoanelor finale pentru fire și fixarea cu cleme. Pentru a extinde conceptul modular pentru controlul mașinii, pot fi distribuite cu ușurință stații suplimentare în jurul utilajului și conectate între ele, cum ar fi adăugarea unei surse de alimentare suplimentare pentru a susține servomotoare specializate. De asemenea, modulele IO îndepărtate pot fi conectate direct la Vario-X pentru a procesa și controla senzorii și actuatorii fără un backplane sau cabinet I/O. Acest lucru simplifică structurile utilajelor și reduce semnificativ arhitectura cablurilor.

„Vario-X oferă o automatizare descentralizată 100%, fără dulapuri”, spune Olaf Prein, Head of Global Business Unit Automation la Murrelektronik. „Platforma noastră de automatizare asigură procese modulare și transparente, o valoare adăugată mai mare în toate domeniile companiei și, în consecință, mai multă competitivitate și profitabilitate în domeniul construcției de utilaje și instalații. Doar datorită conceptului de instalare integrat, Vario-X reduce cu aproximativ 40% durata de instalare a unui utilaj.”

Murrelektronik GmbH
Tel.: +43 1 706 4525 120 | Fax: +43 1 7064525-300
info@murrelektronik.at
www.murrelektronik.ro

Aurocon_EA0714_Murr_Logo

S-ar putea să vă placă și