Circuite de control cu 26 puncte de tensiune

by donpedro

Circuitele de control Intersil ISL88016 şi ISL88017 oferă puncte de decuplare de tensiune selectabile pe pini, împreună cu funcţii uzuale precum control POR (power-on reset), controlul tensiunii de alimentare, şi reset manual, într-o capsulă mică TSOT cu 6 pini. Ambele circuite de control sunt proiectate pentru un consum mic energetic, precum şi o precizie de prag înaltă, fiind destinate în special pentru aplicaţii portabile sau alimentate la baterii.

Circuitele de control prezintă caracteristici unice, care permit utilizatorilor să programeze punctul de tensiune de decuplare de la 1,60V la 2,85V incremental din 50 în 50mV pe ISL88016, şi de la 2,15V la 4,65V incremental din 100 în 100mV pe ISL88017. Selectarea punctelor de decuplare este făcută prin conectarea celor 3 pini VSET la VDD, GND sau flotant.

Permiţând utilizatorilor selectarea a 26 de valori diferite pentru VTRIP pe fiecare dispozitiv, acelaşi circuit de control poate fi utilizat pe diferite platforme şi proiecte, fără necesitatea unor alte componente. Circuitele ISL88016 şi ISL88017 permit monitorizarea unei tensiuni de alimentare critice şi asigură resetarea în condiţii de joasă tensiune, astfel încât microprocesorul sau microcontrolerul să nu opereze cu tensiune insuficientă. În acest fel, circuitele de control ajută la ridicarea siguranţei de funcţionare a sistemelor.

Intersil SA www.intersil.com