Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software (ARIES) a organizat la sfârşitul săptămânii trecute Adunarea Generală a asociaţiei, prilej cu care a fost adoptat noul statut, au fost stabilite obiectivele pe termen mediu şi scurt şi a fost ales noul comitet director al ARIES.
Astfel, potrivit hotărârilor adoptate la Adunarea Generală, ARIES intenţionează să deschidă în următorul an, un număr de până la patru filiale în ţară, precum şi câteva oficii de prezenţă în străinătate.
“Localităţile avute în vedere pentru deschiderea de filiale sunt Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Braşov. De asemenea, în colaborare cu partenerii noştri externi intenţionăm să deschidem cel puţin o reprezentanţă ARIES în una din locaţiile: Europa de Vest, Statele Unite şau Japonia”, a declarat Alexandru Borcea, preşedintele ARIES.
Pentru înfiinţarea filialelor, ARIES va căuta să atragă sprijinul Uniunii Europene sau a altor instituţii finanţatoare.
“Pentru deschiderea unei filiale este necesară formarea unei mase critice, de minimum 20 de companii din oraşul sau judeţul respectiv care să dorească să susţină acest centru. Din acest punct de vedere, cel mai probabil, prima filială va fi deschisă în Cluj”, a declarat Florin Vrejoiu, vicepreşedintele ARIES.
De asemenea, la Adunarea Generală, s-a decis înfiinţarea în acest an a unei companii, care va avea ca principale obiecte de activitate organizarea de târguri şi conferinţe (precum expoziţia internaţională de software Binary), editarea de reviste şi oferirea de consultanţă în domeniul IT. Noua companie, al cărui nume nu a fost încă stabilit, va fi deţinută 100% de către ARIES.
În condiţiile în care ARIES este partenerul pentru România al EICTA (Federaţia Europeană a Asociaţiilor de IT&C), în proiectul de integrare Europeană a domeniului, s-a procedat la modificarea statutului în sensul armonizării cu practicile Uniunii Europene.
La Adunarea Generală a asociaţiei a fost stabilit şi noul comitet director al ARIES. Domnul Alexandru Borcea a fost reconfirmat în funcţia de Preşedinte al asociaţiei.
Despre ARIES
ARIES a fost înfiinţată în 1993 şi are în prezent circa 200 de companii membre şi legături cu alte 1500 de firme de IT de pe piaţa românească. ARIES organizează anual cel mai important eveniment dedicat producţiei interne de software, Binary, şi este implicată în promovarea industriei de IT din România pe piaţa internă şi, îndeosebi, pe cea externă. ARIES derulează un proiect de creştere a exportului românesc de IT în colaborare cu ITC Geneva şi CRCE.
202A Splaiul Independenţei, sector 6 Bucureşti
Tel. 2248277; 2248276, Fax: 2202712
e-mail: office@aries.ro
www.aries.ro