Anunțat în Martie, anul acesta, noul microcomputer – Micro:bit de la BBC – a fost lansat acum pe piață. Toate detaliile privind această excepțională inițiativă (un nou microcomputer ce dispune de un set extins de
caracteristici) pot fi obținute de pe website-ul BBC, “Make it Digital”. Micro:bit este un calculator de buzunar (4cm × 5cm) proiectat pentru a fi distractiv, dar și ușor de folosit. Cu ajutorul lui puteți introduce cod, puteți personaliza sau controla ideile voastre “digitale”, jocurile sau aplicațiile zilnice. Acesta permite copiilor și tinerilor să dezvolte concepte de programare intuitive și să controleze hardware-ul din aplicațiile de calcul sau industriale.
Micro:bit este unul dintre cele mai ambițioase proiecte din cadrul programului STEM din ultimii ani. Acesta va fi oferit gratis tuturor copiilor din clasa a 7-a din UK. Amploarea și scopul acestei unice inițiative, a fost posibilă numai datorită unei colaborări fără precedent între 28 de organizații internaționale, start-up-uri de pionierat și organizații de învățământ transformativ (centrat pe student). Micro:bit este bazat pe un parteneriat între producători de marcă precum Freescale, ARM, Microsoft, Samsung, Farnell, aceștia aducându-și contribuția în software, hardware, proiectare, producție precum și distribuția dispozitivului.
Contribuția Freescale la acest proiect a fost un microcontroler Kinetis și doi senzori de mișcare – un accelerometru pe 3-axe și un magnetometru pe 3-axe. Acestea permit microcomputerului să execute următoarele sarcini:
• Microcontrolerul Kinetis de la Freescale controlează conectorul Micro-USB. Acesta face ca micro:bit să fie privit ca un stick de memorie. Prin această facilitate, programul poate fi “tras” în microcomputer în același mod în care un fișier este copiat (salvat) pe un stick de memorie.
• Accelerometrul digital pe 3 axe de la Freescale poate detecta mișcarea și “spune” celorlalte dispozitive că sistemul se află în mișcare. Acesta măsoară pe 3 axe, X, Y, și Z și transmite mai departe datele în milli-gs. Micro:bit poate reacționa imediat la primirea acestor date și transmite celorlalte dispozitive informația despre mișcare. Dispozitivul va detecta de asemenea, un mic număr de acțiuni standard precum vibrație, înclinare și cădere liberă.
Transformați micro:bit într-un super echipament. Folosiți-l pentru jocuri activate de mișcare. Micro:bit se activează imediat când simte mișcarea.
• Magnetometrul Freescale pe 3-axe, dispune de o busolă care poate sesiza în ce direcție vă deplasați și poate măsura în grade deviația față de o anumită direcție. Aceste date pot fi folosite de micro:bit într-un program sau pot fi trimise către un alt dispozitiv. Magnetometrul poate, de asemenea, detecta prezența anumitor metale sau magneți.
Aceste dispozitive de ultimă generație integrate în micro:bit sunt de asemenea utilizate în unele dintre cele mai avansate dispozitive electronice disponibile astăzi pe piață. Acestea sunt prezente în diverse plăci electronice, iar unele dintre acestea, dezvoltate pentru copii, sunt adevărate “opere de artă” ce vor reprezenta temelia perfectă cu ajutorul căreia, viitorii inovatori, își vor dezvolta abilitățile și toate cunoștințele necesare noii generații de ingineri proiectanți de sisteme embedded.
Specificații detaliate ale produselor donate de Freescale pentru micro:bit:
Kinetis KL26Z – 48 MHz, USB; Conectivitate, Microcontroler Ultra-Low-Power
Microcontrolerul Kinetis KL26 face parte din familia de microcontrolere Kinetis KL2x; acestea au un consum de putere extrem de mic și sunt construite pe nucleul ARM® Cortex-M0+ care include un controler de mare viteză USB 2.0 On-the-Go (OTG).
Aplicații țintă
• Aplicații portabile (alimentate de la baterii)
• Aplicații utilizator
• Aplicații de consum mic de putere
• Periferice USB
• Aplicații inteligente de monitorizare
Caracteristici:
• Nucleu: ARM® Cortex®-M0+
• Dimensiune nucleu: 32-Biți
• Viteză: 48MHz
• Conectivitate: I²C, LIN, SPI, UART/USART, USB, USB OTG
• Periferice: detecție/reset Brown-out, DMA, I²S, LVD, POR, PWM, WDT
• Număr I/O: 23
• Dimensiunea memoriei de program: 128KB (128K × 8)
• Tipul memoriei de program: Flash
• Dimensiune memorie RAM: 16K × 8
• Tensiune alimentare (Vcc/Vdd) 71 V ~ 3.6 V
Accelerometru digital MMA8653FC; ±2g / ±4g / ±8g, Low g, 10-Biți
Accelerometrul de 10-biți produs de Freescale – MMA8653FC – este disponibil într-o capsulă mică DFN și oferă performanțe industriale de vârf.
Dispozitivul integrează următoarele funcții:
• Opțiuni flexibile de programare pentru utilizator și doi pini de întrerupere configurabili
• Economisire de putere, datorită semnalelor inerțiale de întrerupere “wake-up”, care monitorizează evenimentele și rămân în modul de mică putere (low-power) în timpul perioadelor de inactivitate
Caracteristici
• Capsulă DFN de dimensiuni reduse 2×2×1.0 mm
• Sensibilitate înaltă: 1 mg per LSB
• Zgomot mic: 150 micro g per rădăcină Hertz (independentă de rezoluție)
• Mod low-power: 7 micro amperi
• Întrerupere și interfață IIC care livrează de la 1.62 la 3.6 V
• Tensiune de alimentare: 1.95 – 3.6 V
• Viteza datelor de ieșire: 1.5 la 800 Hz
Aplicații țintă
• Telefoane inteligente
• Tablete
• Control de la distanță
• Aplicații inteligente de monitorizare
Magnetometru Freescale pe 3-axe de înaltă precizie – MAG3110
Dispozitivul produs de Freescale MAG3110, este un senzor magnetic digital pe 3-axe de mici dimensiuni și putere redusă, ce dispune de o gamă dinamică extinsă care îi permite să opereze pe placa de PCB în câmpuri magnetice externe intense. Magnetometrul MAG3110 poate să:
• măsoare componentele câmpului magnetic local, suma câmpurilor geomagnetice și câmpul magnetic creat de componentele aflate pe plăcuța de PCB
• fie utilizat în combinație cu un accelerometru pe 3-axe pentru a livra informații despre poziție și deplasare extrem de precise
• MAG3110 dispune de o interfață serială standard I²C și este capabil să măsoare câmpurile magnetice locale de până la 10 Gauss cu o viteză a datelor de ieșire de până la 80 Hz
Aplicații țintă
• Căști pentru jocuri
• Echipamente pentru jocuri de noroc
• Telefoane mobile
• Control de la distanță, telocomenzi
• Realitate augumentată
• Aplicații inteligente de monitorizare.
Freescale Semiconductor România S.R.L.
București
Tel: 021 3052 400
officero@freescale.com
www.freescale.ro