CUI Inc anunţă lansarea noii familii de module dc-dc cu puncte de sarcină ce furnizează un randament de vârf de peste 95% în aplicaţii ce implică o arhitectură de putere distribuită. Modulele, disponibile în versiuni de 12A, 25A şi 50A, sunt compatibile la pini şi funcţii cu seria 3E POL BMR46X de la Ericsson Power Modules, o divizie a Ericsson, care este liderul mondial al furnizorilor de tehnologie şi servicii pentru operatorii telecom. Această compatibilitate permite producătorilor de echipamente originale (OEM) să răspundă provocărilor legate de interoperabilitate, să reducă timpul până la lansarea pe piaţă şi să scadă riscurile legat de lanţul de aprovizionare pentru produsele POL digitale. Modulele incorporează compensare automată, echilibrare autonomă între performanţele dinamice şi stabilitatea sistemului. Cu aceste caracteristici, proiectanţii pot să ocolească practica tradiţională de a stabili toleranţe pentru factori precum: îmbătrânirea componentelor, variaţii de producţie şi temperatură, care inevitabil conduc la un cost mai mare al componentelor şi cicluri de proiectare mai mari. Caracteristica de autocompensare a NDM2Z permite modulului să ajungă dinamic la stabilitatea optimă în timp real dacă se schimbă condiţiile. CUI continuă să fie singurul producător de module POL digitale din industrie care oferă produse cu autocompensare. Seria NDM2Z este cel mai recent produs adăugat la linia de produse Novum® Advanced Power a CUI.
www.cui.com