Farnell extinde gama de accesorii pentru Raspberry Pi

by donpedro

Farnell, distribuitorul de echipamente pentru dezvoltare, deține acum o gamă extinsă de accesorii și extensii pentru oferta sa de produse Raspberry Pi. Accesoriile includ cinci noi variante de limbă ale popularei tastaturi Raspberry Pi, un ecran tactil de 10.1” de la Multicomp Pro și o nouă gamă de plăci de expansiune HAT (HAT- hardware-attached tops – placă hardware atașată pe Raspberry PI) de la Pimoroni, permițând proiectanților, profesorilor, producătorilor și pasionaților de tehnologie să introducă mai multe funcții în proiectelor lor.

Aceste produse noi vor oferi dezvoltatorilor o ușurință sporită în utilizare și o funcționalitate suplimentară pentru proiectele lor. Gama de produse Raspberry Pi, liderul pieței Farnell, este disponibilă pentru livrare rapidă și dispune de asistență 24/5 pentru a asigura clienții că pot profita din plin de caracteristicile cheie ale Raspberry Pi 4.

Tastatura Raspberry Pi proiectată ergonomic este compatibilă cu toate produsele Raspberry Pi și este acum disponibilă în cinci variante noi de limbă: portugheză, norvegiană, suedeză, daneză și japoneză, extinzând opțiunile existente de engleză (atât în format britanic, cât și cel american), germană, franceză, spaniolă și italiană. Proiectată pentru a se potrivi carcaselor Raspberry Pi și pentru a oferi un desktop în culori asortate, tastatura este disponibilă în roșu și alb sau negru și gri. Caracteristicile includ detectarea automată a limbii tastaturii, trei porturi USB 2.0 tip A pentru alimentarea altor periferice și un cablu inclus USB tip A la micro USB tip B pentru conectarea la un computer compatibil.

Noul afișaj tactil HDMI pre-asamblat de 10.1” de la Multicomp Pro oferă o soluție simplă de afișare pentru o gamă largă de aplicații și acceptă funcții tactile de prindere, mărire și rotire. Placa Raspberry Pi poate fi montată pe partea din spate a interfeței PCB, utilizând zonele de prindere și șuruburile furnizate pentru o integrare ușoară.

Pimoroni proiectează și fabrică produsele sale în Marea Britanie și este unul dintre cei mai cunoscuți furnizori de electronice educaționale, industriale și de hobby. Gama de plăci de expansiune de la Pimoroni disponibile acum la Farnell aduc o funcționalitate mai mare proiectelor Raspberry Pi, de la interfețe de senzori la controlul iluminării și automatizare.

Placa Unicorn HAT Mini este o matrice de 17×7 LED-uri RGB ce oferă control asupra culorii și luminozității LED-urilor pentru a afișa animații, text, imagini simple și multe altele. Patru butoane tactile pot fi utilizate pentru a controla culoarea sau luminozitatea sau pot fi utilizate drept intrări pentru jocuri simple sau proiecte de control.

Placa Automation HAT MINI este perfectă pentru proiectele de automatizare a locuințelor și poate monitoriza și controla sistemele de 24V, a căror stare o poate afișa pe un ecran color LCD IPS de 0.96″. Include un releu, trei intrări/ tampon, trei intrări analogice și trei ieșiri.

Placa Scroll HAT Mini are 119 LED-uri potrivite pentru redarea de texte și oferă control PWM asupra luminozității fiecărui pixel, făcând posibilă afișarea de animații complexe. Butoanele de pe placă pot fi utilizate pentru a naviga în meniu, pentru redarea animațiilor sau pentru a controla jocurile simple. O baretă de pini pre-asamblată din fabrică simplifică integrarea în proiecte.

Plăcile Enviro HAT și Enviro HAT + Air Quality sunt special create pentru monitorizarea mediului și pot măsura calitatea aerului (gaze și particule poluante, atunci când sunt combinate cu un senzor de particule), temperatura, presiunea, umiditatea, iluminarea și nivelul de zgomot.

Farnell oferă cea mai largă gamă de produse SBC disponibile pe piață pentru a sprijini profesori, studenți, producători, inventatori și proiectanți profesioniști, permițându-le să-și realizeze proiectele dorite, de la experimente și soluții embedded, la calculatoare personale. Farnell a susținut utilizarea Raspberry Pi atât cu ingineri proiectanți profesioniști, cât și cu persoane pasionate din comunitatea element14 și academia STEM. Lucrând cu mai multe organizații educaționale și guverne, compania este un furnizor cheie de soluții de învățare STEM. Comunitatea element14 de ingineri și producători oferă un forum dedicat profesorilor pentru a afla mai multe despre STEM.

Farnell este cel mai important producător de plăci Raspberry Pi și a vândut peste 15 milioane de unități până în prezent. Farnell deține toate versiunile computerului pe o singură placă Raspberry Pi, o gamă largă de kituri de start și un ecosistem divers de accesorii care permit utilizatorilor să construiască dispozitive pentru uz casnic, profesional, educațional sau comercial. Clienții pot beneficia de asistență tehnică 24/5, alături de accesul gratuit la resurse online valoroase de pe site-ul web Farnell și sprijinul comunității de ingineri și pasionați, element14.

Noua gamă de tastaturi și plăci de expansiune este disponibilă pentru livrare rapidă la Farnell în EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa)

Farnell

S-ar putea să vă placă și