TRADUCTOARE CU CABLU

by donpedro

Acest tip de traductoare sunt utilizate în primul rând pentru a măsura deplasarea liniară şi viteza, utilizând un cablu flexibil şi un tambur cu arc, pentru revenirea cablului.
Sunt disponibile în două serii:
Seria compactă (cursa activă până la 2,5m) şi,
Seria industrială (cursa activă până la 42,5m).

Informaţii tehnice generale
Mod de utilizare: se montează traductorul pe o suprafaţă fixă şi apoi se ataşează cablul din oţel inoxidabil corpului care se deplasează. Pe măsură ce acesta se mişcă, traductorul va produce un semnal electric proporţional cu deplasarea liniară sau viteza de deplasare. Acest semnal poate fi trimis către un indicator digital, un regulator sau unui sistem de achiziţie date.

CET – “Cable-Extension Transducers
Traductoarele cu cablu extensibil sunt alcătuite din 4 părţi importante:

1 cablul de măsură
2 tambur
3 arc de revenire
4 senzorul rotativ (potenţiometru sau encoder).

Avantajele traductorului cu cablu
Durata de instalare este de ordinul minutelor; pot fi montate în spaţii înguste şi nu este necesară alinierea perfect paralelă cu direcţia de acţionare. De asemenea oferă o mare flexibilitate în montaj, dimensiuni reduse proporţional cu raportul de măsurare, cost redus comparativ cu dispozitivele de măsură, cu tija mobilă sau cursor deplasabil.
Traductoarele cu cablu pot fi utilizate într-o gamă largă de aplicaţii: automatizări industriale, echipamente tehnologice medicale, verificări de structură şi testări auto, matriţe pentru turnare prin injectie sau prin presare, controlul cilindrilor hidraulici.

Opţiuni disponibile
Există diferite tipuri de senzori pentru lungimi de cursă între 5 ÷ 40 m, cu diferite tipuri de semnale de ieşire (Potenţiometric, analogic 4 – 20mA sau 0 – 10Vcc, de encoder digital sau ieşire serială RS-232, DeviceNET etc.).
Un traductor cu cablu prezintă numeroase opţiuni constructive: cabluri de grosimi şi din materiale diferite, acoperite sau nu cu un strat protector; direcţia de ieşire a cablului şi poziţia conectorului electric pot fi modificate în paşi de 90°.
Pentru unele serii de traductoare există opţiunea de limitare a vitezei de înfăşurare a cablului pentru a evita ruperea acestuia în cazul eliberării accidentale. De asemenea, pot avea perii pentru ştergerea cablului, în cazul aplicaţiilor în medii cu condiţii grele de funcţionare.
La cerere, sunt disponibile construcţii speciale sau versiuni OEM.

I Traductoare cu cablu în construcţie compactă

SP

Seria SP oferă soluţii cu cost redus pentru măsurarea cu performanţe ridicate a poziţiei sau vitezei. Avantajele seriei SP sunt următoarele:
montare uşoară şi rapidă, în orice orientare;
cablul cu durată de viaţă mare; nu necesită aliniere perfectă faţă de direcţia de ieşire a cablului;
reducerea foarte mare a gradului de uzură a cablului datorită posibilităţii de revenire liberă.
Caracteristici tehnice generale:
cursa activă: 1250 mm;
precizie: ±0,25% până la ±1% din cursa activă;
repetabilitate: ±0,05%; clasa de protecţie: IP50;
senzor: potenţiometru plastic-conductiv sau encoder incremental;
semnal de ieşire potenţiometric, sau encoder.

MTA

Seria MT (MTA şi MT2A) este recomandată pentru aplicaţii în robotică, dispozitive medicale, testări la impact etc.
Caracteristici tehnice generale:
cursa activă: 75mm sau 125mm (MTA);
precizia: ±0,15% din cursa activă;
repetabilitate: ±0,02%; clasa de protecţie: IP65;
semnal de ieşire potenţiometric (divizor de tensiune).

MT2A

Traductorul MT2A este prevăzut cu un cablu de măsură mai puternic, pretensionat, este construit robust şi special creat pentru a suporta acceleraţii mari pentru teste de zbor şi de impact al autovehiculelor.
Caracteristici tehnice generale:
cursa activă: 75mm, 225mm, 375mm sau 750 mm;
precizie: ±0,25 din cursa activă;
repetabilitate: ±0,02%;
clasa de protecţie: IP50;
semnal de ieşire potenţiometric
(divizor de tensiune).

PT1

Seria PT1 este recomandată pentru testări mecanice, monitorizare cilindri hidraulici şi alte aplicaţii fără acceleraţii mari.
Caracteristici tehnice generale:
cursa activă: 1250 mm;
precizie: ±0,25% până la ±0,02% din cursa activă;
repetabilitate: ±0,05% până la ±02%;
clasa de protecţie: IP65 / IP67;
semnal de ieşire: potenţiometric, analogic 0-10Vcc sau 4-20mA, encoder incremental, RS232, DeviceNet.

PT100

Seria PT100, se utilizează în special în testările mecanice, fără acceleraţii mari.
Caracteristici tehnice generale:
cursa activă: 2500 mm;
precizia: ±0,25% până la 0,04% din cursa activă;
repetabilitate ±0,05%; clasa de protecţie IP50;
semnal de ieşire: potenţiometric, analogic 0-10Vcc,
sau 4-20mA, encoder incremental.

II Traductoare cu cablu, seria industrială
Comparativ cu seria compactă, cursa activă a senzorilor din această serie este mult mai mare, aplicaţiile sunt pentru mediile industriale dure, iar construcţia este foarte robustă.

PT5

Seria PT5 este destinată pentru aplicaţii industriale în medii dure şi cu un număr ridicat de cicluri de funcţionare.
Avantaje ale acestei serii: sunt uşor de instalat, nu este necesară alinierea perfectă, au cabluri de măsurare robuste iar carcasa este etanşă.
Caracteristici tehnice generale:
cursa activă: 6250mm;
precizie: ±0,25% până la ±0,02%;
clasa de protecţie: IP65 / IP67;
semnal de ieşire: potenţiometric, 0 – 5/10Vcc, -10Vcc … +10Vcc, 0/4 – 20mA, DeviceNet, CANbus, encoder, RS232.

PT800

Seria PT8000 este realizată în cea mai robustă construcţie.
Este disponibilă cu oricare din cele 3 ieşiri analogice industriale standard (potenţiometrică, 0-5Vcc/10Vcc sau 0/4-20mA) cât şi cu ieşire serială RS-232, DeviceNet sau CanBus.
Caracteristici tehnice generale:
cursa activă: 1500mm;
precizia: ±0,25% până la ±0,1% din cursa activă;
repetabilitate: ± 0,02%;
clasa de protecţie: IP67 / IP68.

PT9000

Seria PT9000 are game între 1500mm până la 43m. Aplicaţii: în hidraulică, extrudare aluminiu, instalaţii telescopice. Avantaje: sunt uşor de instalat, au carcasă etanşă şi cablu de măsură robust, sistem de perii, măsurarea vitezei, semnal de ieşire: potenţiometric, 0-5/10Vcc, 0/4-20mA, encoder, RS232, CANBus, DeviceNet.
Caracteristici tehnice generale:
cursa activă: 1900mm până la 43000mm;
precizie: ±0,12% până la ±0,02%;
repetabilitate: ±0,05% până la ±0,02%;
clasa de protecţie: IP67 / IP68.

Pentru informaţii tehnice şi de preţ vă rugăm contactaţi:
ROMSENZOR srl
(Dumitru Cristina Larisa)
Str. Ritmului 4, Bl. 438, Sc 2, Ap. 55, 021677 Bucureæti
Tel.: (021)250.27.19 – (021)653.70.87
Fax: (021)250.47.69
romsenzor@romsenzor.ro