Circuit încărcător Li-Ion de 9mm2 cu comparator de microputere

by donpedro

Milpitas, CA – 8 Martie 2005 – Linear Technology Corporation lansează LTC4062, un încărcător complet, compact pentru acumulatori Li-Ion, având integrat şi un comparator de microputere. Sunt oferite caracteristici avansate, pentru siguranţa încărcării, crescând flexibilitatea, îmbunătăţind modul de raportare a stării curente şi prelungind durata de viaţă a acumulatorilor. LTC4062 este echipat cu un temporizator reglabil şi o valoare precisă de tensiune pentru evitarea supraîncărcării. Riscul supraîncălzirii este eliminat cu ajutorul unui regulator de temperatură. LTC4062 include şi un comparator de microputere. LTC4062 prelungeşte durata de viaţă a acumulatorilor, eliminând ciclurile de reîncărcare ce nu sunt necesare, datorită caracteristicii sale SmartStart™. Operaţia SmartStart previne pornirea unui nou ciclu de reîncărcare dacă tensiunea acumulatorului este peste 4,1V atunci când puterea este prima oară aplicată încărcătorului. LTC4062 este protejat de o capsulă DFN de 3mm x 3mm, fiind ideal pentru încărcarea acumulatorilor cu adaptoare de la reţeaua de 220V sau prin USB, pentru playere MP3, camere digitale, PDA-uri şi telefoane mobile.
LTC4062 poate încărca acumulatori Li-Ion la o tensiune de 4,2V cu o precizie de ±0,35%. Dispozitivul nu necesită nici o rezistenţă de sens externă, MOSFET sau diodă de blocare, oferind o modalitate simplă de proiectare. Suplimentar, LTC4062 dispune şi de un circuit soft-start pentru minimizarea curentului de pornire la începutul unui ciclu de reîncărcare.

linear technology corporation
www.linear.com