Comutatoare de putere “verzi”

by donpedro

Fairchild prezintă trei noi comutatoare de putere FPS ce dispun de mod de operare burst pentru modul stand-by (sub 0.1W @ 265Vac) ce respectă cerinţele IEA (International Energy Agency) “1-Watt Initiative” pentru reducerea consumului de putere în mod “stand-by” sub 1 Watt. FSD200, FSD210, şi FSDM311 reduc foarte mult lista de materiale micşorând astfel costurile şi îmbunătăţind eficienţa în funcţionare. Integrarea unică a acestor produse minimizează componentele externe, simplifică proiectarea şi micşorează costurile aplicaţiilor precum încărcătoare şi adaptoare de baterii, telefoane mobile, PDA-uri, MP3-uri, C-TV-uri, monitoare şi modulele auxiliare de putere ale PC-urilor.
Comutatoarele sunt auto-polarizate şi protejate, prezintă controlul liniar al curentului într-un ciclu de funcţionare şi au ieşiri “open drain”. Lucrează în intervalul de tensiuni 6.7V … 21V la o frecvenţă de 134kHz cu frecvenţă de modulaţie pentru perturbaţii electromagnetice (EMI) mici.

www.fairchildsemi.com

S-ar putea să vă placă și