Testare şi măsurare

by donpedro

În orice laborator sau atelier de electronică, electrotehnică sau chiar mecanică veţi găsi aparatură pentru generarea, vizualizarea şi măsurarea semnalelor electrice. Indispen­sabilă oricărei activităţi tehnice moderne, această aparatură include o gamă variată de echipamente, de la multimetre până la analizoare de semnal, trecând prin osciloscoape analogice şi digitale, generatoare de semnal.
Aurocon COMPEC vă pune la dispoziţie o gamă foarte variată de astfel de echipamente de laborator.
La alegerea echipamentului este evident că se porneşte de la rolul principal al echipamentului de testare/măsurare, dar trebuie luate în consideraţie şi o serie întreagă de alte aspecte tehnice. Un aspect important este existenţa unei interfeţe pentru comunicarea dintre aparat şi un calculator, cât şi existenţa unui software adecvat pentru controlul echipamentului. Unele echipamente permit automatizarea testării, salvarea şi stocarea datelor din aparat pe harddisk, cât şi posibilitatea stocării parametrilor de reglare ai apara­tului şi reprogramarea ulterioară a aparatului conform acestor parametrii, ceea ce asigură o repetabilitate a condiţiilor de testare şi reduce timpul şi efortul de selecţie a parametrilor optimi. Tot mai multe echipamente sunt înzestrate şi cu interfaţă Ethernet pentru a fi capabile să fie integrate în reţele, pentru a furniza datele în browsere etc. O altă caracteristică importantă este aceea a portabilităţii, echipamentele fiind necesare de multe ori şi în teren.
În cele ce urmează sunt prezentate câteva dintre nume­roasele echipamente oferite de firma Aurocon COMPEC.

Red Pitaya – instrumentul de măsurare open-source

Red Pitaya este un proiect open source dezvoltat în jurul unui instrument de măsurare reconfigurabil de mărimea unei cărţi de credit (dimensiuni: 107 mm × 60 mm × 21 mm). El poate înlocui numeroase şi costisitoare instrumente de măsurare şi control de laborator. Utilizatorii pot începe prin utilizarea aplicaţiilor disponibile gratuit. Acestea pot fi obţinute cu un singur click. În acelaşi timp ei pot vedea şi modifica programele sursă pentru a dezvolta noi aplicaţii şi pentru a le oferi apoi comunităţii de utilizatori.

Red Pitaya este un dispozitiv ce se ataşează într-o reţea şi este bazat pe sistem de operare Linux. El include tehnologie de achiziţie şi generare semnal de radio-frecvenţă, FPGA, procesare de semnal digital DSP şi procesare CPU. Red Pitaya permite acum tuturor să utilizeze tehnologii anterior disponibile doar în laboratoarele de cercetare şi în industrie.
Accesorii recomandate: pentru funcţionare, dispozitivul are nevoie de câteva accesorii de uz larg. Dacă nu dispuneţi deja de acestea, vă stăm la dispoziţie cu tot ceea ce este nevoie: sursă de tensiune (nr. stoc 765-3311), sondă osciloscop (nr. stoc 729-6649), adaptoare SMA-BNC (nr. stoc 761-9985 sau 124-6825), card de memorie Micro SD (nr. stoc 695-7321 sau 695-7734).

• Status RoHS: Conform
• Nr. stoc RS: 800-7403
• Marca: Red Pitaya D.O.O.
• Cod de producător: Red Pitaya v 1.0

Înregistrator de date USB DrDAQ

Înregistratorul de date USB DrDAQ PP706 are câte ceva pentru fiecare: dacă sunteţi cadru didactic şi căutaţi o cale distractivă de a realiza experimente de înregistrare

de date, dacă sunteţi student şi căutaţi o introducere economică în înregistrarea de date şi osciloscop, dacă sunteţi programator ce vrea să utilizeze C++ pentru monitorizarea şi controlul intrărilor şi ieşirilor dispozitivelor din lumea reală, dacă sunteţi un hobbyist ce doreşte monitorizarea şi controlul me­diului său de lucru, sau dacă sunteţi un profesionist ce doreşte măsurarea pH-ului în condiţii de laborator — DrDAQ este tot ceea ce aveţi nevoie!
Senzorii integraţi de lumină, sunet şi temperatură vă permit să începeţi utilizarea înregistratorului de date USB DrDAQ încă de la scoaterea din cutie. USB DrDAQ dispune de asemenea de un LED RGB pe care-l puteţi programa să arate una dintre cele 16,7 milioane de culori.
Un înregistrator de date bazat pe PC este pus în funcţie de software-ul său, iar USB DrDAQ vine însoţit de un pachet software complet, care vă permite nu numai utilizarea dispozitivului dvs. ca înregistrator de date (PicoLog), dar şi ca osciloscop şi AWG (generator de forme de undă arbitrare) utilizând PicoScope. Ambele aplicaţii, PicoLog şi PicoScope sunt aplicaţii simplu de utilizat. Pentru un kit complet care să conţină şi senzori suplimentari de temperatură, pH, umiditate, dar şi o sondă de măsurare vă rugăm să accesaţi numărul de stoc RS 749-1917.

• Status RoHS: Conform
• Nr. stoc RS: 749-1914
• Marca: Pico Technology
• Cod de producător: PP706

Osciloscop 70MHz, 2 canale, DSO

Gama de osciloscoape oferită de Aurocon COMPEC este ideală pentru o varietate mare de aplicaţii. În oferta noastră puteţi găsi osciloscoape digi­tale, analizoare de spectru, amplificatoare de semnal, sonde de curent şi cleme pentru echipamente IsoTech, Fluke, Agilent Technology, Hameg Instruments, LeCroy, Tektronics şi altele. Un exemplu de astfel de instrument extrem de util, îl repre­zintă IsoTech IDS-2072A.

Aceste osciloscoape cu stocare digitală ISO-TECH Visual Persistence oferă o lun­gime de înregistrare de 2 Mega Puncte şi funcţii de căutare de formă de undă memorie segmentată ca şi caracteristici standard. Ele au capabilitatea de a prezenta cu încredere forme de undă ale unor semnale complexe sau obscure. Evenimentele de interes pot fi capturate şi salvate în memoria segmentată, care poate fi divizată în 2048 de secţiuni pentru observare (în vreme ce formele de undă irelevante pot fi ignorate). Acest lucru optimizează utilizarea memoriei. În modul de căutare a formei de undă, după declanşarea semnalului de intrare, instrumentul este capabil să caute şi să marcheze în întreaga memorie secţiuni de formă de undă care să fie conforme unor criterii de căutare şi nivele de declanşare. Utilizatorul poate în acelaşi timp să navigheze rapid şi eficient prin toate formele de undă utilizând Fereastra de mărire şi butonul de Pornire/Pauză. Accesoriile disponibile separat includ: ieşire SVGA & Ethernet 793-3840; interfaţă GPIB 793-3843; generator de funcţii DDS 793-3847; modul de analizor logic cu 8 canale 793-3856; modul de analizor logic cu 16 canale 793-3859.

• Status RoHS: Conform
• Nr. stoc RS: 793-3815
• Marca: ISO-TECH
• Cod de producător: IDS-2072A

Multimetru digital AM-510-EUR

Furnizând multimetre de la Fluke, Isotech, Agilent, Amprobe şi mulţi alţii, Aurocon

COMPEC vă oferă instrumentaţie de la multimetre analogice portabile şi digitale, până la multimetre digitale de laborator. Ca parte a gamei sale complete, Aurocon COMPEC vă oferă şi toate accesoriile necesare.
Multimetrul digital AM-510 este destinat pentru o plajă largă de aplicaţii de la simple la complexe, inclusiv rezidenţiale.
Acest dispozitiv de măsurare poate fi utilizat cu succes în aplicaţii de montare panouri electrice, instalarea de podele cu încălzire, sisteme de iluminare, repararea sau montarea de echipamente electrocasnice, prize, precum şi pentru probleme electrice auto.
Printre caracteristici pot fi evidenţiate: măsurare tensiune de până la 600V AC/DC, măsurare curent AC/DC, măsurare rezistenţă, frecvenţă, capacitate, factor de umplere, capabilitate de detecţie tensiune fără contact, testare diode.
Dispozitivul dispune de iluminare de fond, funcţie de păstrare a datelor, mod de zero relativ, iluminare tip lanternă, funcţii de autoreglare a domeniului, auto închidere, avertizare asupra bateriei descărcate.

• Nr. stoc RS: 794-3099
• Marca: Amprobe
• Cod de producător: AM-510-EUR

IET1700 – Tester de împământare cu 3 poli

Testerul cu ecran mare LCD 3 3/4 digiţi, 4000 de valori, permite măsurarea tensiunii de împământare şi a domeniilor de rezistenţe de împământare de la 0 la 39,99, 0 la 399,9 şi 0 la 3999. Dispozitivul dispune de funcţii de păstrare a datelor pe ecran, de MAX / MIN, de autoînchidere. Aparatul este conform cu standardele EN61557 şi BS7671, precum şi din punct de vedere al siguranţei cu EN61010-1 300V CAT III.

• Nr. stoc RS: 697-3711
• Marca: ISO-TECH
• Cod de producător: IET1700

Aurocon COMPEC
Bd. Theodor Pallady, Nr. 287, Sector 3, Bucureşti

Tel: 021.304.62.33
Fax: 021.304.62.34
compec@aurocon.ro
www.compec.ro
www.rsromania.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu