Turck prezintă o soluţie wireless de intrare / ieşire pentru senzori şi elemente de acţionare
Turck prezintă sistemul wireless DX80 dezvoltat de către partenerul său Banner ce permite comunicaţia fără fir între senzori/elemente de acţionare şi modulul de comandă sau o staţie fieldbus prin interfaţa RS485 şi protocolul Modbus. Soluţia wireless este adecvată pentru multe aplicaţii – pornind de la înlocuirea inelelor colectoare costisitoare, până la proiectarea flexibilă a liniilor de producţie şi realizarea de legături pe distanţe lungi.
DX80 constă dintr-un portal care transferă semnalele de intrare/ieşire către modulul de comandă şi până la şapte noduri la care pot fi conectaţi până la patru senzori/elemente de acţionare. Sursa de alimentare de 24Vcc poate fi, opţional, un panou solar sau o baterie. Staţiile DX80 pot funcţiona cu o singură baterie până la cinci ani datorită utilizării unui sofisticat management al puterii.
Semnalele tuturor senzorilor convenţionali – de la măsurătorile de presiune şi temperatură la semnale de comutaţie PNP/NPN la semnale analogice de 4 – 20 mA/0 – 10 V – pot fi transmise folosind sistemul wireless.
Soluţia wireless Turck funcţionează pe banda de frecvenţă de 2,4GHz şi foloseşte tehnologia FHSS (Frequency Hopping Spread Spectrum) cu TDMA (Time Division Multiple Access) pentru protecţie împotriva interferenţelor. Scanarea datelor de intrare / ieşire poate fi realizată la intervale de timp predefinite sau de fiecare dată când se schimbă starea intrare/ieşire. Dacă conexiunea wireless se pierde, trece automat într-un mod de securitate predefinit. Sistemul va reveni la modul normal de îndată ce este restabilită conexiunea. Portalul şi staţiile se caracterizează printr-un grad de protecţie IP67 şi funcţionează la temperaturi între -40 şi +85°C.
www.turck.ro