Răspunzând problemelor legate de securitatea sistemelor în aplicațiile IIoT (Industrial Internet of Things), proiectul de referinţă cu securitate integrată MAXREFDES143# de la Maxim Integrated Products, Inc. oferă protecţie împotriva datelor senzoriale contrafăcute, garantând autenticitatea lor şi integritatea întregului lanţ de date, de la traductor până la cloud.
Creşterea rapidă a capabilităţilor IoT pentru aplicaţii industriale aduce cu ea îngrijorarea legitimă cu privire la integritatea datelor, prin afectarea deliberată a datelor senzoriale critice, oriunde pe traseul dintre sursă şi cloud. Componentele şi arhitectura complexă a proiectului de referinţă, interfaţa hardware compatibilă Arduino şi suportul bibliotecilor ARM mbed simplifică dezvoltarea de sisteme cu autentificare de la senzor la web, cu date sigure, neafectate de probleme. Proiectul este ideal pentru noduri senzoriale analogice şi autentificare de date în aplicaţii de automatizare a fabricilor şi în procesarea industrială.
Arhitectura ierarhizată pe două nivele a proiectului de referinţă constă dintr-un shield ce comunică cu un server web şi un nod senzorial protejat pentru achiziţie de date şi autentificare. Shield-ul include un modul Wi-Fi, un coprocesor de securitate DS2465 pentru descărcarea calculului criptografic SHA-256, interfeţe 1-Wire® şi I²C, interfeţe cu utilizatorul LCD, LED-uri şi butoane cu apăsare, precum şi alarmă şi funcţii de înregistrare a datelor. Nodul senzorial conţine un autentificator de securitate DS28E15, un senzor de temperatură DS7505 şi un senzor de lumină MAX44009.
Disponibilitate şi preţ
• Proiectul de referinţă IoT cu securitate integrată, MAXREFDES143#, este disponibil la preţul de 75 USD pe website-ul Maxim şi la distribuitorii francizaţi. Fişierele cu schema hardware şi firmware sunt gratuite şi disponibile online.
• Pentru informaţii şi alte proiecte de referinţă vizitaţi pagina web: http://bit.ly/ReferenceDesigns.
Maxim Integrated
www.maximintegrated.com
http://bit.ly/MAXREFDES143