Mouser Electronics sponsorizează competiția “Connect for Good” organizată de Nordic Semiconductor pentru construirea unui viitor mai inteligent și mai durabil

by gabi

Mouser Electronics Inc., anunță că sponsorizează competiția Connect for Good: Low Power Wireless Sustainability, lansată de Nordic Semiconductor și Wevolver, care se desfășoară începând de acum și până la 12 octombrie. Participanții sunt încurajați să prezinte un proiect care utilizează tehnologia wireless cu consum redus de putere pentru a rezolva diverse aspecte legate de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite, inclusiv energie curată și orașe durabile, printre altele.

Primele 100 de proiecte înscrise vor primi gratuit de la Nordic Semiconductor un kit de dezvoltare nRF9160 pentru tehnologia loT celulară de joasă putere. Câștigătorul marelui premiu va primi:

  • Până la $20.000.
  • Un abonament de un an la Serviciile Cloud nRF pentru până la 500 de dispozitive.
  • Conectivitate Soracom pentru fiecare dispozitiv. Soracom este un furnizor global de conectivitate IoT inteligentă, oferind un serviciu wireless cloud-nativ creat special pentru nevoile dispozitivelor conectate.
  • Sprijin din partea Crowd Supply pentru ca proiectul câștigător să ajungă pe piață. Crowd Supply este o rampă de lansare pentru hardware deschis și bunuri de înaltă calitate care respectă principiile designului de tip “open”.

Fiecare proiect trebuie să încorporeze platforma hardware cu consum redus de putere nRF9160 DK de la Nordic Semiconductor ca parte a proiectului. Provocarea este deschisă tuturor inginerilor și studenților, cu vârsta de la 18 ani în sus, cu suficiente abilități inginerești pentru a dezvolta un prototip funcțional. Lucrările vor fi evaluate pe baza fezabilității tehnice și comerciale a soluției, a nivelului de inovare demonstrat și a impactului potențial asupra Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU selectate (Obiectivele 7, 11, 13 și 15).

Nordic Semiconductor oferă, de asemenea, asistență tehnică și educație pentru participanții la concurs, inclusiv prin Nordic Developer Academy, o platformă de învățare online și asistență tehnică individuală prin Nordic DevZone. Pentru mai multe informații despre modul de participare, regulile de eligibilitate, criteriile de evaluare și alți termeni și condiții, vă rugăm să vizitați https://www.wevolver.com/article/connect-for-good-low-power-wireless-sustainability-challenge/.

Mouser Electronics

S-ar putea să vă placă și