MODULATOR AUDIO-VIDEO PENTRU APLICAŢII MATV ŞI CATV

by donpedro

SCURTĂ PREZENTARE

Gama de aplicaţii pentru un modulator este foarte diversă. În multe situaţii este necesară modularea unui semnal A/V provenit fie de la o cameră video, un receptor de satelit, un joc electronic sau DVD într-un semnal RF (canal de televiziune) care să poată fi recepţionat de un televizor într-o reţea de distribuţie. De asemenea sunt cazuri în care este necesară însumarea semnalului CATV provenit de la un operator de cablu cu alte surse de semnal TV cu posibilitatea transmiterii în toată reţeaua.
MODULATOR este un modulator de semnal A/V într-un canal TV fie în banda I (canale C2-C4), în banda III şi S (canale C5-C12 şi S11-S20) sau în banda UIF (canale C21-C69) având posibilitatea programării purtătoarei de sunet în majoritatea normelor europene (BG, DK, I, L) folosite în ţările europene. Întrega schemă este realizată în jurul circuitului integrat TDA-6060 care conţine toate blocurile necesare modulării inclusiv un oscilator PLL comandat pe bus I2L. Aparatul este prevăzut cu două borne de intrare Audio şi Video unde se introduce semnalul care trebuie modulat. De asemenea conţine şi borna de intrare antenă TV (RF in) şi borna de ieşire antenă TV (RF out). În acest mod pot fi însumate semnalele provenind de la antena exterioară sau reţea CATV cu semnalul TV pe care îl generează chiar modulatorul.
Modulatorul este realizat în trei variante funcţie de banda în care emite canalul TV. Astfel există variantele MD-110 pentru gama de frecvenţe 44,5-88 Mhz, MD-310 pentru banda 174-302 Mhz respectiv MD-410 pentru banda 470-862 Mhz.
Programarea canalul dorit se face dintr-un număr de 8 microîntrerupătoare care în funcţie de combinaţie realizează acest lucru.

Figura 1

Figura 2

Astfel pentru programarea pe canalul 53 se operează ca în figura 1.
Microîntrerupătoarele 1 şi 2 funcţie de combinaţie asigură norma de sunet dorită (G, K, I, L).
Aparatul mai este prevăzut cu potenţiometru de reglaj al modulării semnalului audio şi reglaj al nivelului RF la ieşirea modulatorului. Aceste două reglaje sunt foarte utile. Primul este necesar pentru echilibrarea nivelului audio provenit de la sursa care este modulată cu restul canalelor recepţionate. Reglajul RF aut permite echilibrarea nivelului din reţea cu semnalul provenit de la modulator.
Principalele caracteristici tehnice sunt prezentate în tabelul 1.

Tabel 1

Urmărind aceste date putem observa nivelul mărit de ieşire de 86 dBuV faţă de modelele anterioare ceea ce îl face foarte util pentru aplicaţii MATV şi CATV. De asemenea este de remarcat raportul semnal/zgomot C/N > 58 dB ceea ce asigură o imagine de calitate foarte bună.

APLICAŢII TIPICE

Figura 3

În continuare vă vom prezenta câteva aplicaţii tipice.
În figura 3 este prezentată aplicaţia în care se doreşte însumarea semnalului TV provenit de la o reţea comunitară (de la priza TV) cu semnalul provenit de la o cameră video, DVD, receptor satelit sau joc TV. Conectarea surselor de semnal se face cu un cablu euroscart-RCA. De asemenea semnalul TV provenit de la reţeaua comunitară intră în modulator pe RF IN după care din ieşirea acestuia RF-OUT se conectează la intrarea televizorului.

Figura 4

În figura 4 este prezentată aplicaţia în care sunt însumate semnalele de la o reţea comunitară cu un receptor de satelit şi un videorecorder. Semnalul A/V provenit de la receptor este modulat de Modulator. De la ieşirea modulatorului semnalul RF este însumat din nou cu videorecorderul apoi printr-un splitter cu două ieşiri este divizat spre televizorul local pe o ramură iar pe cealaltă ramură este amplificat şi transmis într-o altă reţea de distribuţie locală care deserveşte mai multe televizoare.
O altă aplicaţie combinată face posibilă realizarea unei instalaţii comunitare cu un cost redus folosind staţiile ALCAD 905 (staţii formate din 12 module pe o ramă) în combinaţie cu modulatoarele de faţă. Semnalele provenite de receptoare de satelit sunt modulate în canale din banda BIII, S sau UIF şi sunt apoi amplificate de modulele ZP (115 dBuV) sau ZG (123 dBuV).

FIgura 5

În figura 5 este prezentată o astfel de aplicaţie.
În acest caz staţia este formată din 9 canale TV (în format digital sau analogic) recepţionate cu 2 antene terestre şi 3 canale suplimentare. Semnalele provenite de la un receptor satelit, video şi camera video sunt modulate de 3 modulatoare şi amplificate de modulele ZG-601 (ZG-401).

Figura 6

În schema următoare, figura 6, este utilizat un amplificator de bandă largă CF-512 având mai multe intrări.
Pe una din intrări se adaugă semnalul provenit de la 3 modulatoare care au fost conectate în cascadă.

Figura 7

O altă aplicaţie foarte interesantă, figura 7, este realizarea unui sistem de supraveghere cu 4 camere video.
Datorită lungimilor mari de cablu coaxial, pentru evitarea atenuării excesive se folosesc doar modulatoare de FIF banda I sau B III.

Figura 8

Aplicaţia cel mai des solicitată este cea în care se doreşte însumarea semnalului de la cablu cu semnalul provenit de la un sistem de supraveghere video şi monitorizarea pe televizoare uzuale. Acest lucru este solicitat de beneficiari pentru că este mult mai comod a se vizualiza o cameră video pe un televizor prin simpla schimbare a canalului după care se revine la canalul TV vizionat anterior. La acest tip de aplicaţie problema principală este însumarea semnalului CATV cu semnalul RF generat de modulator sau modulatoare fără apariţia interferenţelor supărătoare. În general, într-o reţea CATV performantă sunt utilizate aproape toate canalele TV banda RF întinzându-se până la aproximativ canalul 60. În aceste condiţii modulatorul (modulatoarele) mai pot folosi doar canalele din banda superioară C61-C69. Pentru eliminarea posibilelor interferenţe, însumarea semnalului CATV şi canalele modulate se face printr-un filtru cu două intrări, una pentru canalele C2-C60 cealaltă pentru C61-C69. Acest filtru asigură o rejecţie mai bună de 40 dB între cele două intrări. În acest fel semnalul rezultat la ieşire este curat fără interferenţe.

Pentru informaţii suplimentare: Magazin:
ANTECH VECTOR ELECTRONIC
Tel./fax: 01-331.34.04 Tel.: 242.31.90
Tel.: 0744-140.112 Fax: 688.12.64
e-mail: aandrei@mailbox.ro Str. Maica Domnului nr. 64
www.antech.ro vector@rnc.ro

S-ar putea să vă placă și