Intersil îşi întăreşte portofoliul de dispozitive cu toleranţă la radiaţii cu multiplexoarele de 5V ce furnizează cele mai bune performanţe pentru sisteme de zbor spaţial

by donpedro

INT0352-ISL71830SEH-31SEH_pressphoto-NoTextIntersil Corporation şi-a extins portofoliul său industrial de multiplexoare tolerante la radiaţii, cu două noi dispozitive de 5V cu o singură alimentare. Multiplexoarele ISL71830SEH cu 16 canale şi ISL71831SEH cu 32 de canale se alătură multiplexoarelor de 30V de la Intersil, larg adoptate, ce se află la bordul aproape al fiecărui satelit şi a fiecărei misiuni de explorare, inclusiv în cadrul testelor de zbor ale navetei Orion de la NASA. Multiplexoarele de 5V se adresează tendinţei crescătoare către linii de tensiune de sistem mai reduse. Ele oferă sistemelor de achiziţie de date protecţia la descărcare electrostatică (ESD) cea mai bună din industrie, şi furnizează rezistenţe reduse de mod ON şi pierderi mici pe intrare pentru reducerea consumului energetic şi o integritate mai ridicată a semnalului. Multiplexoarele de 5V oferă de asemenea întârzieri de propagare mai rapide, care îmbunătăţesc semnificativ timpul de răspuns al procesării semnalului.
ISL71830SEH şi ISL71831SEH furnizează perfor­manţe de 2 ori mai bune faţă de competiţie în mediile cele mai provocatoare. Protecţia îmbună­tăţită 5kV ESD elimină necesitatea costisitoarelor diode de protecţie externe pe pinii de intrare.
Suplimentar, ambele multiplexoare au RON reduse de 120 Ohmi şi întârzieri de propagare de mai puţin de 100ns pentru a creşte performanţele globale şi precizia semnalelor de telemetrie procesate şi multiplexate pe intrarea unui convertor analog/ digital (ADC). ISL71830SEH şi ISL71831SEH oferă protecţie la supratensiune pe baza unui switch pentru a menţine procesarea continuă a sute de puncte de testare a telemetriei. Dacă oricare canal întâlneşte o condiţie de supra­tensiune, canalele rămase con­tinuă să trimită date pe CA/D. Ambele multiplexoare oferă o capabilitate redundantă, per­mi­ţând conectarea a 2-3 multiplexoare adiţionale nealimentate la o magistrală de date comună. Această caracteristică pentru situaţii critice este necesară pentru zboruri spaţiale de lungă durată. Sistemul activează automat multiplexorul de rezervă, dacă apare o situaţie de eroare.

Caracteristici cheie şi specificaţii
• Operare de la o singură sursă de la 3V la 5,5V cu control al pragului logic reglabil
• Furnizează protecţie ESD 5kV HBM (modelul corpului uman)
• Intrarea de comutaţie rail-to-rail oferă un domeniu dinamic larg pentru o flexibilitate de proiectare suplimentară
• Închiderea la situaţii de supratensiune protejează dispozitivele din amonte /aval
• Capabilitate de redundanţă şi domeniu analogic de supratensiune de la -0,4V la 7V
• Pierderile de curent pe intrare de numai 120nA şi RON de 120 Ohmi reduc consumul energetic şi îmbunătăţesc integritatea semnalului

• Performanţele SET (trecerea unui singur eveniment) de maximum 10µs durata tranziţiei şi mărimea maximă a tranziţiei de 75mV la 60MeV.cm2/mg
şi alimentare de 5,5V elimină necesitatea unei filtrări pe ieşire pentru a obţine performanţe optime
• Toleranţa la radiaţii de 75 krad (Si) la o viteză de variaţie redusă de 0,01rad(Si)/s
• Imunitate SEL/SEB LETTH până la 60MeV.cm2/mg

Multiplexoarele ISL71830SEH şi ISL71831SEH pot fi combinate cu senzorul de temperatură ISL 71590SEH, cu referinţa de tensiune ISL71090 SEH25 şi cu amplificatoare operaţionale precum ISL70444SEH, ISL70244SEH, ISL70417SEH, ISL 70218SEH, ISL70227SEH, ISL70419SEH pentru a suporta un lanţ complet de semnal analogic cu performanţe ridicate de toleranţă la radiaţii.

Intersil
www.intersil.com

S-ar putea să vă placă și