Înclinometru G-NSDOG2-002 de la TE Connectivity

by donpedro

Orice sistem la ora actuală are nevoie să beneficieze de elemente senzoriale, care să ofere unității de control informații din mediul de operare. Pe lângă poziționare, pentru orientarea în spațiu este foarte importantă înclinarea, iar aici își intră în rol inclinometrele. Un inclinometru este un senzor utilizat pentru a determina mărimea unghiului de înclinare sau a deformației unei structuri. Senzorii de înclinare sunt de diferite tipuri, iar fiecare necesită o combinație de echipamente și senzori pentru a măsura și colecta date.

Vă prezentăm înclinometrul G-NSDOG2-002, care face parte din seria de înclino­metre DOG2 MEMS, de la TE Connectivity. Ca elemente principale se pot specifica: dispozitivul este de tip cu axă duală, cu unghiuri de măsurare ±25°, ±45° și ±90°, iar mărimea de ieșire este tensiunea. Înclinometrul cu două axe din seria DOG2 MEMS este dezvoltat în principal cu accent pe stabilirea înclinării unei platforme, managementul dinamic al motorului, protecția împotriva răsturnării și alarma de înclinare. Un timp de răspuns rapid și o precizie bună fac din acest dispozitiv alegerea ideală pentru aplicațiile mobile. Înclinometrul dispune de procesare digitală a semnalului, inclusiv compensarea temperaturii. Filtrul integrat îmbunătățește performanța și permite utilizarea senzorului în multe medii zgomotoase (de exemplu, vibrații). Înclinometrul include o procesare digitală puternică a semnalului care oferă diferiți algoritmi de filtrare și permite soluții OEM specifice clientului. Este posibil să reglați senzorul la diferite medii, oferind o performanță optimizată. Personalizarea se poate face și în ceea ce privește intervalul unghiular și conectivitate (cablu și conector). Carcasa PA6.6 are dimensiuni foarte compacte și are bucșe limitatoare de compresie pentru instalarea în siguranță a senzorului. Este compatibil și cu ulei, grăsime și combustibil.

Nr. stoc RS 200-6118 – Marca TE Connectivity – Cod de producător G-NSDOG2-002

Dintre caracteristicile tehnice principale, se pot evidenția: tensiune de alimentare de la 8 la 30 V DC; procesare digitală de semnal ce include filtru (amortizare vibrații) și compensare de temperatură; rezoluție pe 12 biți; frecvență de actualizare de 100 Hz; domeniul temperaturii de operare de la -40°C la 85°C; precizie tipică de 0,5° în intervalul de la -40°C la 85°C și 0,15° la 25°C.

Aplicații recomandate, fără a ne limita doar la acestea: macarale mobile și staționare, platforme de ridicare, controlul clădirilor, sisteme de cântărire, platforme pentru camioane, aplicații auto, echipamente pentru construcția drumurilor.

Senzorii și traductoarele sunt elemente de bază în orice sistem modern. Aurocon COMPEC vă pune la dispoziție o gamă largă de senzori pentru aproape orice aplicație. Pentru oferta completă vă invităm să accesați ro.rsdelivers.com.

Autor: Bogdan Grămescu
COMPEC-lOGOAurocon Compec
https://www.compec.ro

S-ar putea să vă placă și