Idei din toată lumea transformate în realitate

by donpedro

Anul acesta a fost un an provocator, cu schimbări radicale impuse atât vieții noastre personale, cât și profesionale din cauza pandemiei COVID-19. Dar aceste schimbări au reprezentat, de asemenea, o oportunitate pe care am observat-o atât la clienții noștri, cât și la partenerii furnizori. Am văzut clienți care se adaptează și inovează rapid pentru a combate impactul pandemiei, prin proiectarea și construirea de ventilatoare, dispozitive fără atingere, testarea și monitorizarea echipamentelor și multe altele. Liniile de producție din alte industrii s-au adaptat la produsele medicale, iar furnizorii au fost atenți la producție în ciuda propriilor provocări.

Împreună, am îndurat și am învățat pe parcurs multe lucruri, care credem că ne vor întări în viitor. Au existat și semne pozitive de creștere în piețe precum IoT, 5G, infrastructura IT, comunicații, robotică, AI, automatizarea fabricilor și a locuințelor, precum și în transporturi. Totuși, furnizorii vor continua să se confrunte cu provocări și vor exista termene de prelungire pentru anumite produse. Cu toate acestea, Digi-Key se aprovizionează cu mult curaj, crescând amploarea și profunzimea stocului, pentru a-și sprijini clienții.

Pandemia a fost un accelerator pentru transformarea digitală și în acest an. Chiar înainte de pandemie, Digi-Key a înțeles că transformarea digitală, automatizarea și eficiența vor fi foarte importante pe măsură ce afacerea crește și vor fi critice pentru clienții noștri. Am lucrat pentru a găsi cele mai benefice și mai eficiente modalități de a gestiona împreună afacerea.

Câteva modalități prin care sporim ușurința de a intra în afaceri cu Digi-Key includ noul nostru Centru de Distribuție de Produse, de 204.000m2, care se va deschide în 2021 și va oferi spațiu suplimentar de depozitare pentru stocarea produselor, precum și o livrare mai eficientă către clienți. De asemenea, oferim mai multe avantaje utilizatorilor înregistrați, precum căutare de inventar îmbunătățită, cotații automate, soluții digitale de vârf, inclusiv API, EDI (Electronic Data Interchange) și punchout, livrări programate în moneda locală, servicii cu valoare adăugată și programe de calitate și trasabilitate.

Am fost foarte activi din punct de vedere digital, chiar din momentul în care Digi-Key și-a lansat site-ul web; de atunci, am dezvoltat o suită de soluții pentru clienții noștri globali, inclusiv EDI, punchout, aplicații XML pentru comenzi și facturare și, în același timp, ne angajăm să îmbunătățim continuu toate instrumentele noastre, pentru a oferi clienților cea mai bună experiență de utilizare. Investim puternic în API-uri, astfel încât clienții să poată fi din ce în ce mai conectați la ofertele noastre și să obțină, în timp real, cele mai exacte date. Chiar anul acesta, Digi-Key a lansat două instrumente online utile clienților: aplicația pentru lanțul de aprovizionare (Supply Chain API) și aplicația de management a comenzilor (Order Management API). În prezentarea generală a instrumentelor API de pe site-ul web Digi-Key găsiți chiar și un calculator al economiilor de costuri, destinat clienților pentru a estima cât vor economisi prin utilizarea intrumentelor API.

Chiar dacă a fost un an foarte dificil, Digi-Key a continuat să investească în stocul de produse și în centrul său extins de distribuție, astfel încât să putem să sprijinim rapid clienții cu inventarul de care au nevoie, de obicei în 48 de ore. Și, de asemenea, investim foarte mult în pagina noastră web, pentru a vă facilita și mai mult colaborarea cu noi în viitor. Suntem dornici să-i susținem în continuare pe toți clienții noștri, așa că vă dorim să aveți un an nou foarte bun! Continuați să inovați – acum, mai mult ca oricând, lumea în care trăim are nevoie de ideile voastre grozave!

Autor: Ian Wallace, director of EMEA business development for Digi-Key Electronics

Ian Wallace este director al departamentului EMEA Business Development la Digi-Key Electronics unde supervizează extinderea globală a companiei, sprijinind clienții noi și existenți și partenerii furnizori din regiune. Cariera lui Wallace în industria componentelor electronice este de peste 30 de ani. Digi-Key este unul dintre cei mai mari distribuitori de componente electronice din lume, cu servicii complete, oferind peste 11 milioane de produse și având peste 206 milioane de produse în stoc și disponibile pentru livrare imediată, de la peste 1,300 de producători de top.

Digi-Key Electronics   |   https://www.digikey.ro

DK_Electronics

S-ar putea să vă placă și