Continuăm în cele ce urmează glosarul de termeni şi abrevieri început numărul trecut, lărgind sfera acestora la întregul domeniu al ingineriei electronice. De la început trebuie spus că autorul nu îşi propune o tratare exhaustivă a problematicii, aceasta fiind pe de o parte practic imposibil de realizat, iar pe de altă parte impropriu de a fi prezentată în paginile unei reviste. Cititorul va întâlni atât termeni clasici (dar care îşi au rolul lor în cadrul glosarului) cât şi termeni nemaiîntâlniţi, ce se referă la unele domenii de strictă specialitate. Nu vor fi incluşi, cu toate că aparţin tot electronicii, termenii prezentaţi numărul trecut pentru proiectarea asistată de calculator şi electronica tehnologică. Pentru a uşura lectura s-a considerat că este mai bine să se prezinte un număr limitat de termeni pentru majoritatea literelor alfabetului decât să se trateze extins o singură literă.
A/D – vezi convertor A/D.
AAS – Average Access Speed, caracteristică a unităţilor HDD şi CD ce reprezintă viteza medie de acces. Această caracteristică este denumită impropriu “viteză” deoarece reprezintă “timpul mediu de acces” şi se exprimă în milisecunde.
AAU – Analog Audio.
ABCMOS – Advanced Bipolar CMOS; tehnologie de fabricaţie în domeniul dispozitivelor semiconductoare, dezvoltată de Analog Devices, ce permite ca circuitele analogice şi digitale să se poată combina în cadrul unui singur chip. Această tehnologie este utilizată la fabricaţia convertoarelor A/D şi D/A.
AC’97 – standarde dezvoltate de Microsoft şi Intel ce configurează cadrul tehnic destinat problematicii legate de codec-uri audio, controlere şi comunicaţia dintre acestea.
ADC – vezi convertor A/D.
ADPCM – Adaptive Differential Pulse Code Modulation, modulaţie adaptivă în cod de impulsuri, utilizată la comprimarea semnalelor audio ce permite reducerea fişierelor cu mai mult de 50%, dezavantajul fiind pierderea calităţii sunetului.
ADSL – 1) Asymmetrical Digital Subscriber Line modem 2) Asynchronous Digital Subscriber Loop.
AEA – American Electronic Association.
AGC – Automatic Gain Control, reglajul automat al amplificării.
Analog – atribut asociat unui semnal ce indică faptul că respectivul semnal variază continuu în timp.
ANSI – American National Standards Institute.
ASCII (USASCII) – American Standard Code for Information Interchange, cod standard american pe 8 biţi în domeniul comunicaţiilor şi tehnicii de calcul, utilizat actualmente în întreaga lume, ce permite transmiterea pe o linie de transmisiune de litere (majuscule şi minuscule), cifre, caractere speciale şi comenzi specifice (de exemplu: NUL, CR, ESC, etc.).
AVX – Anti Virus Expert, program de devirusare realizat de firma românească Softwin.
B – vezi byte.
Back end – termen ce cuprinde toate operaţiile tehnologice din fluxul de fabricaţie a circuitelor integrate ce au loc după fabricaţia wafer-ului, şi anume: tăiere wafer în chip-uri (dice-uri, die-la singular), inspecţie vizuală chip, plasare chip în capsulă şi conectare a sa la terminale, teste electrice-mecanice-climatice şi inscripţionare.
Backbone (reţea backbone) – reţea ce face legătura între numeroase reţele mai mici.
Benchmark – test tehnic pentru evaluarea performanţelor echipamentelor de calcul sau programelor de proiectare asistată de calculator; testul permite compararea unor produse hardware/software care au în principiu performanţe apropiate.
BIOS – Basic Input Output System.
BMP – Bit MaP, format de grafică extrem de răspândit denumit “hartă de biţi” sau “matrice de puncte” ce descrie culoarea fiecărui element al ei. Matricea este bidimensională dacă bitmap-ul este monocrom. Între punctele unei imagini bitmap nu există relaţii matematice, de aceea dimensiunile unui fişier BMP sunt relativ mari, depinzând de dimensiuni, rezoluţie şi număr de culori.
BTU – British Thermal Unit, unitate de măsură britanică ce caracterizează regimul termic al componentelor electronice şi în general managementul termic al echipamentelor (a se vedea aparatele de aer condiţionat).
Byte – octet, cod binar de opt biţi.
Cablu “twisted pair” – cablu de comunicaţie format din două conductoare (uzual din cupru), torsadate regulat cu 6 răsuciri/inch şi utilizat în special în telefonie dar şi în reţelele de calculatoare locale.
CD – 1) Compact Disc 2) Critical Dimension, dimensiune critică; lăţimea minimă permisă în cadrul proiectării tehnologice a circuitelor integrate. Această lăţime poate varia de la un lot la altul, funcţie de variaţii minore în carul procesului tehnologic. Monitorizarea CD pentru anumite layer-e critice este vitală la fabricaţia circuitelor integrate (motivul fiind că de această dimensiune depinde funcţionalitatea efectivă a circuitului).
CDC – Compact Digital Cassette.
CDMA – Code Division Multiple Access, acces multiplu cu diviziune în cod; tehnică de telecomunicaţii ce permite unui număr mare de utilizatori să împartă un canal prin alocarea unor coduri ce permit distingerea comunicaţiilor individuale, cu toate că utilizează în acelaşi timp aceeaşi bandă de frecvenţă.
Chip – circuit integrat individual fabricat pe o bucăţică (aşchie) de material semiconductor, neplasat încă într-o capsulă.
Chip set – un set de circuite integrate care oferă întregul (sau aproape întregul) circuit electronic necesar pentru realizarea unor funcţii sau proceduri complexe. Majoritatea calculatoarelor şi echipamentelor de telecomunicaţii sunt realizate din chipset-uri.
CIM – Computer Integrated Manufacturing.
CISC – Complex Instruction Set Computer.
COB – Chip On Board, chip semiconductor plasat direct pe placa de circuit imprimat şi nu prin intermediul unei capsule. După conectarea electrică, rigidizarea mecanică se realizează prin intermediul unei răşini speciale.
CODEC – Codor/decodor, circuit integrat specializat ce conţine în interior atât un convertor A/D cât şi unul D/A. Acest tip de circuit realizează funcţii de modulare şi demodulare.
COM – 1) interfaţă serială 2) Component Object Model, arhitectură ce intră în componenţa setului modern de tehnologii şi instrumente orientate pe obiect ActiveX.
Comunicaţie sincronă – formă de comunicaţie în care terminalele emiţător şi receptor lucrează cu acelaşi semnal de ceas.
Convertor A/D – convertor analog-digital, circuit electronic ce transformă semnalele analogice din lumea reală în semnale digitale, semnale ce pot fi procesate de un procesor şi stocate în memoria unui sistem de calcul. Convertoarele A/D din domeniul video sunt capabile să digitizeze semnale de bandă largă, uzual peste 1MHz.
DAC – 1)Digital-Analog Converter 2)Digital Audio Conversion
DBB – Dynamic Bass Boost, circuit ce permite accentuarea frecvenţelor joase (başilor) şi mărirea clarităţii acutelor, indiferent de volumul selectat.
Digital – atribut asociat unui semnal ce indică faptul că respectivul semnal variază prin valori discrete, uzual 0 şi 1 (cod binar).
DMA – Direct Memory Access, acces direct la memorie; procedeu utilizat în echipamentele de calcul ce permite citirea / scrierea de date direct în memoria echipamentului.
DMM – Digital MultiMeter, multimetru digital.
dpi – Dots Per Inch, puncte pe inch; unitate de rezoluţie în cazul imprimantelor şi plotter-elor.
DSP – Digital Signal Processor, procesor numeric de semnal.
DTR – Data Transfer Rate, rata de transfer a datelor, ce este o caracteristică a vitezei de transmitere a datelor spre calculator.
EIA – Electronics Industry Association, asociaţia industriei de electronică din S.U.A.
EPIC – Explicitly Parallel Instruction Computing, calcul realizat în mod paralel prin intermediul conbinaţiei dintre arhitecturile RISC şi CISC.
Filtru activ – circuit electronic activ, uzual conţinând amplificatoare operaţionale, ce sintetizează funcţia de transfer a unui filtru necesar în cadrul unui proiect.
Gate – structură digitală cu intrări şi ieşiri binare, ce prezintă o dependenţă a ieşirilor de intrări după o regulă specificată.
GB – Giga Byte, giga octet.
GIF – Graphic Interchange Format, format de fişier de grafică proiectat iniţial pentru fişiere de mici dimensiuni. Adâncimea de culoare este de doar 8 biţi (256 de culori). Acest format este folosit uzual la imaginile de pe Internet.
HIFI (HI-FI) – High-Fidelity, înaltă fidelitate.
HTML (Hypertext Markup Language) – limbaj utilizat pentru realizarea paginilor de web. Prezintă avantajul că prin prezenţa hipertextelor permite utilizatorului să lucreze într-o structură ierarhizată, cu legături multiple între diverse niveluri.
IA-64 – Intel Architecture-64 (bits), arhitectură Intel pe 64 de biţi realizată în colaborare cu Hewlett-Packard, care permite atât executarea funcţiilor de tip x86 cât şi a celor EPIC.
JPG (JPEG) – Joint Photografic Expert Group, format nestandardizat ISO pentru imagini ce reduce semnificativ dimensiunile unui fişier BMP cu rate cuprinse între 1/2 şi 1/30, depinzând de tipul de imagine şi cantitatea de informaţie discretizată. Codarea funcţionează prin eliminarea din imaginea originală a componentelor de înaltă frecvenţă şi comprimarea DCT a informaţiei rămase.
Ksps – vezi sps.
LCD – Liquid Crystal Display, afişaj cu cristale lichide, utilizat pe scară din ce în ce mai largă în aparatura electronică.
Legea A – Standard european ce configurează cadrul tehnic destinat digitizării neliniare a semnalelor vocale.
Legea U – Standard S.U.A. ce configurează cadrul tehnic destinat digitizării neliniare a semnalelor vocale.
LR – Low Radiation, radiaţie scăzută.
MB – 1)Mega Byte, mega octet 2)Mother Board – placa de bază a unui calculator electronic.
MIDI – Musical Instrument Digital Interface, standard de conectare a instrumentelor muzicale la PC; permite unui PC să editeze, stocheze şi să redea semnale audio prin intermediul unui instrument MIDI, cum este cazul sintetizatorului de sunet, de exemplu, dacă acesta se poate interfaţa cu calculatorul. Interfeţele MIDI permit utilizatorului, printre altele, să compună muzică.
MP2, MP3 – Multimedia Pc level 2, 3, standard ce cuprinde recomandări privind MPC. În conformitate cu acest standard se pot realiza comprimări, rezultând, de exemplu, fişiere cu extensia .mp3. În cazul unui fişier WAV compresia la MP3 poate conduce la o reducere a dimensiunii fişierului cu aproximativ 83%.
MPC – Multimedia PC, reprezintă un calculator personal capabil, pe lângă a rula programe şi a manevra date binare standard, de redare grafică de calitate a imaginilor, audio sub formă de voce sau muzică de înaltă calitate şi secvenţe video de bună calitate, însoţite şi acestea de sunet.
MPEG – Motion Picture Experts Group, standard de comprimare, valabil atât în cazul audio cât şi în cel video, ce conduce la o reducere a dimensiunii fişierelor cu aproximativ 92% (1/12 = 0,083).
Msps – vezi sps.
NI – Non Interlaced, neîntreţesut.
Nixie (tub Nixie) – tub electronic cu descărcare în gaze utilizat în trecut pentru afişajele numerice. A fost înlocuit cu afişoarele cu LED-uri sau LCD.
PC – Personal Computer, calculator personal.
PDA – Personal Digital Assistant, calculator şi organizator flexibil şi performant pentru activităţile personale şi de serviciu ce permite stocarea de informaţii variate.
Plachetă – vezi wafer.
Poartă – vezi gate.
Port – pin al unui circuit integrat complex prin care pot trece semnale de intrare sau ieşire. De obicei porturile sunt numerotate pe criterii de funcţionalitate, independent de numerotarea tehnologică a pinilor circuitului.
Program sursă (numit pe scurt, sursă – a nu se confunda cu sursele de tensiune sau curent din electronică) – program pentru un controler, procesor sau calculator scris într-un anumit limbaj, care trebuie să fie tradus de sistemul de calcul în vederea generării programului obiect.
Rack – Structură sau cutie metalică utilizată pentru asamblarea echipamentelor şi sistemelor electronice de mari dimensiuni, prevăzută pe părţi cu traverse metalice sau din material plastic în care s-au practicat găuri, în vederea montării de panouri, subansamble şi module electronice, înălţimea acestora fiind standard (multiplu de 1,75 inch).
RAM – Random Access Memory, memorie cu acces aleator; memorie de tip “citire – scriere” la care informaţia poate fi citită sau scrisă de la/la orice locaţie indicată de o adresă binară dată la intrare.
RAV – Romanian AntiVirus, program de devirusare românesc realizat de firma GeCAD.
RISC – Reduced Instruction Set Computer, calculator/controler cu set redus de instrucţiuni.
ROM – Read Only Memory, memorie de tip “carte tipărită”, posibil să fie doar citită (de aici şi termenul “read-only=doar citeşte”). Pentru fiecare cod de adresă de la intrare circuitul oferă la ieşirea de date o informaţie binară configurată prin procesul tehnologic de fabricaţie.
RS232 – Recommanded Standard 232, standard recomandat şi publicat de EIA, utilizat în comunicaţia serială.
RS422 – Recommanded Standard 422, standard recomandat şi publicat de EIA în vederea specificării nivelurilor de semnal electric din interfeţele seriale. Este utilizat în conjuncţie cu RS449, ce specifică chestiuni de natură mecanică.
Sertar – vezi rack.
SNR (S/NR) – Signal to Noise Ratio, raport semnal-zgomot, raportul dintre nivelul unui semnal şi zgomot în comunicaţii, exprimat uzual în dB.
SOG – SOIC cu terminale de tip “Gull wing” (“aripă de pescăruş”), numite uneori şi terminale L.
SOIC – Small Outline Integrated Circuit, circuit integrat plasat într-o capsulă SMT de mici dimensiuni.
SOJ – SOIC cu terminale în forma literei J.
SPORT – Serial PORT, port de comunicaţie serială.
Sps – samples per second, eşantioane pe secundă; rată de eşantionare în cazul convertoarelor A/D. Se folosesc uzual multiplii “ksps” şi “Msps”.
Sputtering – procedeu de depunere a peliculelor subţiri utilizând materiale vaporizate şi folosit de obicei pentru depunerea peliculelor metalice. Procedeul implică bombardarea unui disc din metal pur cu ioni de mare energie prezenţi în plasma unui gaz inert, de exemplu argon şi smulgerea atomilor metalului. Aceşti atomi vor fi depuşi pe wafer-ul din material semiconductor în vederea realizării peliculei metalice.
TCT – Toroidal Current Transformer, transformator de curent toroidal.
IC – Integrated Circuit, circuit integrat.
Proces IC bipolar – proces de fabricaţie a dispozitivelor semiconductoare ce utilizează structuri de tranzistoare NPN şi PNP. Tehnologia este potrivită fabricaţiei circuitelor integrate liniare dar nu este optimă pentru circuite digitale sau cu semnale mixte.
Trigger Schmitt – circuit electronic basculant utilizat pentru a produce o tranziţie netă în aplicaţii în care semnalele pot avea o pantă mai lentă. O reacţie pozitivă modifică valoarea pragului circuitului basculant imediat după basculare. Acest lucru permite menţinerea nivelului logic de la ieşire chiar dacă intrarea, datorită unor perturbaţii, scade sub valoarea iniţială a pragului, fapt ce conduce la o imunizare a circuitului la zgomot şi fluctuaţii de semnal.
UART – Universal Asynchronous Receiver/Transmitter, trasmiţător/receptor asincron universal.
UDMA – Ultra DMA, vezi DMA.
UPS – sursă de tensiune neîntreruptibilă (dotate cu baterii interne de putere, comutarea pe ele făcându-se automat şi practic instantaneu) destinate uzual pentru protecţia sistemelor de calcul şi eliminarea perturbaţiilor de pe reţeaua de curent alternativ. Puterile cele mai uzuale sunt 200W, 300W, 500W, 600W.
VRML – Virtual Reality Modeling Language, limbaj de programare destinat modelării realităţii virtuale; Limbaj ce permite crearea de obiecte şi entităţi virtuale destinate lumilor virtuale create cu ajutorul calculatorului.
Wafer – disc subţire realizat din material semiconductor monocristalin, uzual din Si, având diametrul între 4 şi 8 inch, pe care sunt fabricate simultan (într-un singur proces tehnologic) numeroase dispozitive semiconductoare identice.
WAV – WAVe form audio, formă de undă audio; format de fişier pentru memorarea şi editarea sunetului obţinut după conversia analog-digitală. Un minut audio WAV ocupă un spaţiu de 2,5M, în timp ce în cazul eşantionării stereo pe 16 biţi la o frecvenţă de eşantionare de 44,1kHz acelaşi minut ocupă 10,5M.
Wavelet – algoritm matematic utilizat pentru a se realiza o compresie / decompresie eficientă a informaţiei de frecvenţă şi fază conţinută de un semnal transmis între un generator şi un receptor.
WIP – Work In Process, activitate în desfăşurare; termen utilizat în procesul tehnologic de fabricaţie a circuitelor şi produselor electronice ce descrie faptul că activitatea din zona respectivă nu este încheiată. Într-o fabrică de produse electronice se găsesc trei categorii de “obiecte de fabricaţie”: materii prime şi materiale (raw materials), componente / produse în lucru (WIP) şi produse finite (finished goods).
Wrapping – procedeu utilizat în tehnologia electronică prin care un conductor este înfăşurat strâns în jurul unui pin special (cu secţiunea pătrată), uzual aurit. Înfăşurarea se execută cu instrumente manuale sau pistoale automate, rezultând o conexiune fără lipire de înaltă fiabilitate. Fiabilitatea apare din faptul că prin strângere se realizează un contact ferm între conductor şi pin (la colţurile acestuia, datorită fenomenului de difuzie a materialelor şi apariţia unor microsuduri).
XA – eXtended Architecture, arhitectură extinsă.
Şl.dr.ing. Norocel-Dragoş Codreanu
Şl.dr.ing. Ciprian Ionescu
Facultatea de Electronică şi Tc.