Explorer 16 Development Board de la Microchip

by donpedro

Explorer 16 Development Board (DM240001) este ultima noutate în materie de plăci de dezvoltare de la Microchip pentru familia de microcontrolere pe 16 biţi (PIC24F şi PIC24H) şi pentru familia dsPIC33F. Placa demo include 2 module PIM echipate cu câte un PIC24FJ128GA010 respectiv dsPIC33FJ256GP710.
Aşa cum ne-a obişnuit, Microchip, a echipat această placă cu o serie de interfeţe, senzori şi module de extensie, pentru a acoperi o gamă cât mai largă de aplicaţii. Kitul conţine pe CD, documentaţia necesară despre placa de dezvoltare şi cod sursă pentru aplicaţii.

Placa de dezvoltare oferă utilizatorului un control cât se poate de mare asupra dotărilor microcontrolerului folosit (din familia de 16 biţi) pe placă, ceea ce face foarte util un astfel de kit în faza de proiectare, şi nu numai. Multe dintre facilităţile hardware pot fi activate/dezactivate în funcţie de aplicaţie. Placa conţine de asemenea o extensie PICtailTM Plus, foarte necesară în proiecte mari unde interfaţarea cu alte plăci de dezvoltare/demo este necesară.
Facilităţile hardware oferite de acest kit, indicate şi în figura de mai jos sunt:

1. soclu PIM de 100 pini compatibil cu toate versiunile PIM, Microchip, pentru PIC24/ 24H/dsPIC33F
2. mufă alimentare 9VDC, şi stabilizare la +3.3V şi +5V
3. indicator LED tensiune alimentare
4. interfaţă serială RS-232 şi buffer
5. senzor de temperatură analogic
6. interfaţă USB folosită pentru comunicare şi programare/debug
7. conector standard 6-fire In-Circuit Debugger (ICD) pentru MPLAB ICD 2 programmer/ debugger

8. selectare hardware a microcontrolerului activă, între cel lipit pe placă şi modulul PIM (în cazul în care pe placă există lipit un microcontroler)
9. afişaj LCD 2 linii/16 caractere
10. conector pentru un afişaj grafic adiţional, Optrex 128×64 pixeli
11. push button switches pentru reset şi intrări auxiliare definite de utilizator
12. semireglabil pentru intrări analogice
13. 8 indicatoare luminoase de tip LED
14. multiplexoare 74HCT4053 pentru diverse configuraţii
15. memorie serială EEPROM
16. semnal de ceas pentru microcontroler şi RTCC, respectiv 8MHz şi 32.768kHz
17. zonă de prototipare pentru aplicaţii personalizate
18. soclu pentru extensie PICtailTM Plus, folosită pentru interconectarea cu alte plăci de dezvoltare/demo
19. interfaţă pentru programatorul PICki2
20. conector JTAG

Tipuri de procesoare suportate
Placa demo poate fi folosită doar cu procesoarele din familia de 16 biţi de la Microchip, selectarea procesorului activ făcându-se prin switch-ul S2. Astfel se poate selecta între procesorul de pe modulul PIM sau cel lipit pe placa de dezvoltare.

Sursa de alimentare
Există două posibilităţi de alimentare a kitului. Alimentarea se poate face dintr-o sursă de tensiune nestabilizată de 9V-15V/250mA conectată la J12, sau o sursă de tensiune stabilizată care furnizează două tensiuni, respectiv +5V şi +3.3V.
Prezenţa tensiunii de alimentare este indicată prin ledul D1 (verde).

Interfaţa serială RS-232
Placa de dezvoltare este echipată cu o interfaţă serială RS-232 completă şi cu un conector DB9. Portul este configurat ca dispozitiv DCE şi poate fi conectat la PC printr-un cablu serial standard existent în dotarea kitului. Pinii RX şi TX pentru PIC24/dsPIC33F sunt legaţi respectiv la RX şi TX la U3. Pinii RTS şi CTS sunt legaţi la RX2(DIN2) şi TX2(DOUT2) ale circuitului MAX3232 pentru hardware flow control.

Interfaţa USB
Placa de dezvoltare include un controler USB, PIC18LF4550, care este conectat la PIC24/dsPIC33F şi oferă 3 tipuri de conexiuni:
– SPI între PIC18LF4550 şi PIC24/dsPIC33F
– Pinii I/O de la PIC18LF4550 sunt conectaţi la pinii ICSP de la PIC24/dsPIC33F
– Pinii I/O de la PIC18LF4550 sunt conectaţi la pinii JTAG de la PIC24/dsPIC33F
Tipul de conexiune depinde de programul firmware instalat în PIC18LF4550. Iniţial, kitul este furnizat cu un PIC18LF4550 încărcat cu un program USB bootloader.

Interfaţa ICD
Este folosită pentru conexiunea cu MPLAB ICD 2 pentru programare/debug. Conectorul ICD foloseşte pinii RB6 şi RB7 ai microcontrolerului pentru in-circuit debugging.

Afişajul LCD alfanumeric
Kitul conţine un afişaj alfanumeric LCD cu 2 linii şi 16 caractere fiecare. Afişajul este controlat cu 3 linii de control (RD4, RD5 şi RD15) şi 8 linii de date (RE7:RE0). Pentru PIC24 afişajul LCD este controlat prin interfaţa PMP, nu cu ajutorul liniilor I/O.

Afişajul LCD graphic
Acesta nu face parte din dotarea standard a kitului. Placa conţine un soclu pentru conectarea unui afişaj LCD graphic Optrex 128×64 pixeli (part number F-51320GNB-LW-AB).

Butoanele de interfaţare
Sunt disponibile 5 butoane care furnizează următoarele funcţii:
S1: /MCLR reset procesor
S3: este conectat la RD6, active-low
(user-defined)
S4: este conectat la RD13, active-low
(user-defined)
S5: este conectat la RA7, active-low
(user-defined)
S6: este conectat la RD7, active-low
(user-defined)
S1 este singurul buton echipat cu condensator, iar în stare normală butoanele sunt legate la +3.3V. La apăsare acestea sunt puse la masă.

Intrarea analogică
Un semireglabil de 10kohm este conectat printr-un rezistor serie la AN5. Tensiunea pe intrarea analogică poate fi variată între Vdd şi 0V.

Indicatoare luminoase
Placa de dezvoltare este echipată cu 8 leduri roşii (de la D2 la D9) care sunt conectate la PORTA. Aceste leduri pot fi dezactivate prin eliminarea jumper-ului J2.
Semnalul de ceas
Există două surse de semnal de ceas pentru microcontroler, respectiv de 8MHz şi de 32.768kHz (pentru RTCC). Microcontrolerul PIC18LF4550 care se ocupă de interfaţa USB este echipat independent cu un cristal de quartz de 20MHz.

Memoria serial EEPROM
Kitul este echipat cu o memorie serială, EEPROM de 32KB, 25LC256 (32Kx8) şi utilizează o interfaţă de comunicaţie SPI.

Soclu de extensie PICtailTM
Placa de dezvoltare este prevăzută cu un modul de extensie care facilitează acesul la toate perifericele microcontrolerului, astfel putându-se interconecta diferite alte dispozitive/plăci de dezvoltare, Ethernet, ZigBeeTM, IrDa® şi altele.
Standardul Microchip pentru soclul de extensie PICtailTM este de 120 pini, grupaţi în trei grupe de câte 2 x 30 pini, respectiv 56 pini, iar restul de 4 pini sunt pentru +3.3V/+5V/GND. Standardul PICtail Plus permite interfaţarea directă a două plăci de dezvoltare Explorer 16, fără alte dispozitive externe, sau conectori adiţionali.
Astfel se poate realiza o conexiune de 1-la-1 între microcontrolerele de pe cele două plăci (I2C, PMP etc.). Singurele periferice care necesită o încrucişare a “firelor” sunt SPI şi USART. Pentru acest lucru placa este echipată cu două multiplexoare analogice 74HCT4053 pentru simplificarea conexiunilor cu alte plăci. Cu ajutorul acestor multiplexoare se pot încrucişa firele pentru interfeţele USART şi SPI, din software, prin pinii RB12, RB13 şi RB14.

Distribuitor în România al produselor
Str. Bună Ziua FN, 400495 Cluj-Napoca
Tel: 0264-503540, 0264-503541, 0264-503542, 0264-503543, 0264-503544 Fax: 0264596862; 0264438403
microchip@vitacom.ro;
industrie@vitacom.ro;
www.vitacom.ro

S-ar putea să vă placă și