15 roboţi autonomi, capabili să execute acţiuni specifice, fără intervenţie umană, fără control teleghidat, constructori inventivi şi dăruiţi scopului lor şi un public interesat, au reprezentat reţeta succesului celei de-a 4-a ediţii a Concursului Naţional de Robotică ROBOCHALLENGE, faza finală. Această ediţie a reunit cele mai importante centre universitare de specilitate din ţară: Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi şi s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor prin introducerea unei noi probe: Robo-LaserMaxx.
Robo-LaserMaxx reprezintă o noutate atât pentru concursul Robochallenge, cât şi pentru concursurile de robotică internaţionale. Totoadată, a fost o provocare pentru participaţii anilor trecuţi şi i-a ambiţionat pe cei nou înscrişi să se autodepăşească. Confruntarea a avut loc între doi sau mai multi roboţi pe durata a 3 minute. Fiecare robot a trebuit să îşi găsească adversarii prin labirint şi folosind raza laser să îi ţintească pe aceştia în zonele vulnerabile, mascate sub forma unor senzori. Fiecare ţintire corectă este punctată. Câştigătorul este desemnat de punctajul maxim.
Deja consacrată, Robo-Sumo reprezintă aşa numita probă tradiţională, fiind tema ediţiei anterioare, care s-a bucurat de un real succes. Proba s-a desfăşurat între 2 roboţi autonomi plasaţi într-un ring. Fiecare robot a încercat să-şi scoată adversarul în afara ringului şi în acelaşi timp să evite să cadă în afara suprafeţei de joc. Primul ieşit din cadru pierde runda. Regula de joc este cel mai bun din 3 runde. Robotul care câştigă cele mai multe meciuri câştigă proba.
Pentru cei convinşi că se pot descurca mai bine decât micile creaţii pot oricând să îşi adune prietenii şi să savurareze împreună o porţie bună de distracţie şi mişcare la arenele LaserMaxx România din AFI Palace Cotroceni şi City Mall. Vor avea parte pe lângă laser tag de fusbal, darts, hockey şi Nintendo Wii, descoperind modul perfect de petrecere a timpului liber.
Pentru cei mai puţin experimentaţi a existat şi proba Robo-Line Follower, având un nivel scăzut de complexitate, special concepută pentru elevii din cercurile de electronică ale Palatelor Copiilor din ţară. Prin această probă s-a dorit atragerea tinerilor către facultăţile cu profil tehnic, în special către cele de profil electric, adesea criticate pentru teoretizarea excesivă a cursurilor şi lipsa de practică. Acest concurs reprezintă o soluţie alternativă de a pune în practică cunoştinţele teoretice din facultate şi reprezintă o provocare pentru orice student aspirant la titlul de inginer.
Emoţiile au fost mari deopotrivă pentru concurenţi şi pentru roboţi. Probele au fost solicitante pentru micile creaţii, dar ca de fiecare dată acestea s-au descurcat onorabil şi s-au ridicat la măsura aşteptărilor, uluind publicul cu dârzenia lor şi dorinţa de a câştiga. Remize impresionante (amintim meciurile dintre Bazinga şi Machiavelli), victorii rapide (Tescot este campionul declarat) şi înfrângeri ceva mai dure, sunt doar câteva din lucrurile care au reprezentat deliciul ediţiei.
Cu toate acestea, scopul concursului a fost găsirea celui mai dârz, determinat şi bine dotat robot, capabil să ne reprezinte ţara la Concursul Robotchallenge ce va avea loc la Viena, în 2012. Cu un punctaj final de 1400 de puncte, Bazinga – Cluj-Napoca a fost încoronat drept câştigător al celei de-a 4-a ediţii a Concursului Naţional de Robotică Robochallenge şi împreună cu echipa constructoare (Oana Joiţa, Bogdan Hopulete, Bogdan Geniş, Andrei Florea) sperăm să revină cu un premiu anul viitor. Pe podium s-au mai clasat Tescot – Bucureşti, Megan Fox – Bucureşti şi Sylar – Bucureşti, toţi fiind cunoscuţi din ediţiile anterioare ale concursului.
Buna organizare a concursului a fost datorată Ligii Studenţilor Electronişti şi echipei ETTI Robochallenge, care s-au dedicat în totalitate evenimentului dar şi datorită susţinerii partenerilor anuali: Microchip Technology Inc., lider de piaţă în producţia de microcontrolere de semnale digitale, circuite analogice şi de interfaţare integrate şi cipuri de memorie; Bitdefender, producătorul autohton de soluţii de securitate; Farnell, distribuitor de vârf la nivel mondial, cu servicii de înaltă calitate prin distribuţia de componente electronice, electrice, industriale, precum şi produse de mentenanţă, reparaţii şi operaţii. De asemenea, amintim şi sponsorii evenimentului: Laser Maxx, JTI, Siemens, Liga Software şi Robofun.ro, magazin de robotică cu livrare în 24 de ore.
Audienţa a fost una de excepţie, roboţii trebuind să convingă şi o asistenţă selectă formată din Doamna Rector Ecaterina Andronescu, Domnul Pro-Rector Corneliu Burileanu şi Domnul Pro-Decan Constantin Vertan. Transmisia live a fost asigurată de Cable Systems, pe site-urile http://www.lse.org.ro si www.robochallenge.ro. Promovarea evenimentului s-a datorat partenerilor media, dintre care îi amintim: Metropotam.ro, Wasd.ro, Ziare.com, Evenimentestudentesti.ro, Studentie.ro, Agora, IT Trends, Comunicatii mobile, Electronica Azi, Youmago, Adevarul.
www.robochallenge.ro