Deşi TME este cunoscută, în primul rând, ca furnizor de elemente electronice şi electrice, în oferta noastră se află şi o gamă largă de alte produse, în special elemente mecanice şi scule. Datorită cooperării strânse dintre TME şi producători renumiţi de echipamente utilizate de tehnicieni, mecanici, instalatori şi operatori de întreţinere, în catalogul nostru online puteţi găsi cele mai bune şi mai căutate articole de marcă. În acest text ne vom axa pe un segment îngust, dar important al acestui sortiment – cheile dinamometrice marca Wera.
Când folosim cheile dinamometrice?
Cheile dinamometrice pot fi folosite, practic, în orice domeniu tehnic. Permit fixarea şuruburilor cu o forţă prestabilită – astfel încât să fie bine înşurubate, însă niciunul dintre elementele îmbinate să nu se deterioreze sau să fie tensionat excesiv. Un exemplu frecvent al unei asemenea îmbinări sunt şuruburile utilizate pentru montarea garniturii chiulasei în motoarele cu ardere internă. Într-adevăr, în domeniul auto, cheile dinamometrice sunt folosite pe scară largă – chiar şi la înşurubarea roţilor, însă, în primul rând, atunci când utilizăm elemente de etanşare din aluminiu sau cupru, pentru că acestea ar putea suferi crăpături sau deformări dacă sunt strânse prea puternic. Acelaşi risc este întâlnit, de exemplu, în domeniul hidraulic sau pneumatic. Forţa de strângere este un factor esenţial şi în cazul lucrărilor de construcţii: atât la reglarea rigidizării, cât şi în operaţiunile mai prozaice, precum fixarea plăcilor de rigips. În acest ultim caz, rolul cheii dinamometrice este îndeplinit, în mod predominant, de un mecanism mult mai puţin precis şi anume cuplajul reglabil al maşinii de găurit. Însă această reglare are un grad de precizie redus.
Lucrul cu maşini şi instalaţii necesită respectarea instrucţiunilor producătorilor şi utilizarea unor scule care permit utilizatorului să aleagă o forţă de strângere strict determinată (şi anume momentul de rotaţie). Această chestiune este prezentă şi în activitatea instalatorilor de reţele de energie şi sisteme electrice industriale. O strângere corespunzătoare garantează că elementul conductiv nu va fi slăbit şi, de asemenea, că nu se vor produce deteriorări (de exemplu, ale conductoarelor din cablul de alimentare). În ambele cazuri, efectul ar fi o rezistenţă crescută a îmbinării şi, prin urmare încălzirea elementelor instalaţiei, ceea ce implică un risc mai mare de avarie şi chiar de incendiu.
Scule dinamometrice marca Wera
Mai jos vă prezentăm unele dintre cele mai bune scule dinamometrice din catalogul TME. Este vorba de produsele firmei germane Wera, specializată în echipamente pentru profesionişti. Articolele acestui furnizor sunt caracterizate de durabilitate şi fiabilitate, de aceea se bucură de încredere în rândul profesioniştilor, dar şi al meşterilor amatori ambiţioşi. Toate produsele respectă standardul 6789-1:2017-07, care apare în reglementările DIN, EN şi ISO. Acest document stabileşte standardul internaţional în domeniul testării şi controlului calităţii sculelor manuale cu moment de rotaţie reglabil. Caracteristicile detaliate ale articolelor descrise de la Wera pot fi consultate în catalogul nostru, accesând link-ul: https://www.tme.eu/ro/katalog/?search=wera_202104.
Chei dinamometrice Wera
Cheile dinamometrice de la Wera sunt disponibile în variante cu reglare între 2,5-25Nm şi 200-1000Nm. Sunt prevăzute cu clichet şi comutator pentru schimbarea sensului de strângere. Mecanismul semnalează în mod sesizabil (şi acustic) atingerea valorii setate a cuplului. Mânerul confortabil şi lungimea aleasă în mod corespunzător a braţului (de până la 1250mm) facilitează munca repetitivă şi reduc oboseala. Acurateţea reglării este de ±3%, ceea ce este absolut suficient chiar şi în cazul montării unor mecanisme de înaltă precizie. În funcţie de model şi de dimensiunea cheii, Wera oferă scule prevăzute cu prindere pătrată de mărimea 1/2”, 3/4”, 3/8” sau 1/4”.
Seturi de chei şi capete Wera
Atunci când ne organizăm sau modernizăm atelierul, dar şi când alegem echiparea necesară pentru geanta de scule pentru lucrul pe teren, merită să acordăm atenţie seturilor oferite de Wera. Toate produsele sunt aşezate în etuiuri durabile, rezistente la uzură, prevăzute cu compartimente şi spaţii de fixare a diferitelor elemente. Astfel, uneltele sunt nu doar protejate împotriva deteriorării, dar rămân şi în permanenţă organizate, ceea ce facilitează lucrul. Seturile Wera includ atât chei, cât şi şurubelniţe dinamometrice din toate tipurile menţionate aici.
Şurubelniţe Wera
Şurubelniţele Wera cu mâner drept sau tip pistol sunt echipate cu sistemul Rapidaptor, care permite înlocuirea rapidă a capetelor, blocându-le în acelaşi timp în mandrină. Desigur, în acest mod nu este limitată posibilitatea utilizării altor vârfuri hexagonale (biţi) de dimensiunea 1/4″. Şurubelniţele Wera sunt comod de folosit, întrucât mânerul acestora este fabricat dintr-o combinaţie de materiale special proiectate (inclusiv anti-alunecare). De asemenea, sunt prevăzute cu un guler teşit care împiedică rostogolirea acestora. Prin intermediul TME, producătorul oferă şurubelniţe proiectate pentru a elimina riscul descărcării electrostatice (ESD), iar mânerul este fabricat dintr-un material caracterizat de o excelentă rezistenţă superficială. Pentru lucrări de precizie, recomandăm în special seturi care conţin capete lungi, de neînlocuit atunci când trebuie să manipulăm elemente de fixare greu accesibile. De asemenea, vindem şurubelniţe cu mâner în formă de „T”, destinate lucrului cu şuruburi de tip imbus şi de tip torx.
Scule izolate Wera
Un loc special în oferta noastră îl ocupă şurubelniţele adaptate pentru lucrări electrice, chiar şi pentru sectorul energetic. Aceste scule se disting printr-o izolaţie completă a elementelor metalice, inclusiv a vârfurilor (cu excepţia capătului în sine). Respectă standardul german VDE, aşadar pot fi folosite pentru lucrul cu elemente sub tensiune.
Text elaborat de Transfer Multisort Elektronik Sp. z o.o.
Sursă text: https://www.tme.eu/ro/news/library-articles/page/43274/Cheile-dinamometrice-sau-forta-preciziei/
Transfer Multisort Elektronik | https://www.tme.eu