Câștigați un depanator in-circuit Microchip MPLAB® ICD 4

by donpedro

Noul MPLAB ICD 4 dispune de un procesor mai rapid și mai multă memorie RAM pentru a furniza până la dublul vitezei ICD 3 pentru depanarea in-circuit a microcontrolerelor PIC® și a controlerelor de semnal digital dsPIC®. MPLAB ICD 4 oferă, de asemenea, o gamă mai largă de tensiuni țintă și o alimentare opțională de 1A prin intermediul unei surse de alimentare externe.

Pentru o flexibilitate maximă, MPLAB ICD 4 dispune de o opțiune selectabilă pull-up/pull-down pentru interfața țintă și ajustarea programabilă a vitezei de depanare, pentru o productivitate mai mare. Îmbunătățirile semnificative ale MPLAB ICD 4 legate de viteză sunt atinse cu ajutorul unui microcontroler pe 32-biți care rulează la 300 MHz. Procesarea mai rapidă, împreună cu o memorie tampon mai mare, de 2MB, conduc la un produs care este aproape de două ori mai rapid față de predecesorul său.

MPLAB ICD 4 este ușor de utilizat și suportă multe microcontrolere PIC și controlere de semnal digital dsPIC existente în portofoliul de produse Microchip prin mediul integrat de dezvoltare (IDE) MPLAB X. Acest lucru simplifică procesul de proiectare pentru clienți atunci când aleg să migreze de la un microcontroler PIC la altul, pentru a satisface nevoile aplicației lor.

MPLAB ICD 4 se conectează la PC utilizând o interfață USB 2.0 de mare viteză și este conectat la țintă cu un conector de depanare, care este, de asemenea, compatibil cu sistemele MPLAB ICD 3 sau MPLAB REAL ICE™ In-Circuit Emulator. MPLAB ICD 4 funcționează și cu interfețe JTAG.

Circuit de depanare in timp real mai rapid și mai flexibil:

  • Suportă multe microcontrolere PIC și controlere de semnal digital dsPIC
  • De două ori mai rapid decât ICD 3
  • Timpul redus de așteptare îmbunătățește productivitatea depanării
  • Simplifică migrarea între microcontrolerele PIC

Pentru a avea șansa de a câștiga un depanator in-circuit MPLAB ICD 4 de la Microchip sau pentru a primi un voucher de 20% care include și transport gratuit, accesați pagina: https://page.microchip.com/E-Azi-ICD-4.html și introduceți datele voastre în formularul online.

S-ar putea să vă placă și