Comunicația M2M în Internetul Lucrurilor (IoT) necesită colectarea fiabilă a datelor și transmiterea neîntreruptă a datelor. Pentru a profita din plin de rețelele omniprezente de telefonie mobilă, Infineon Technologies AG furnizează primul SIM embedded (eSIM) din lume de nivel industrial, într-o capsulă miniaturală WLCSP (Wafer-level Chip-scale Package). Producătorii de mașini și echipamente industriale, de la automatele de vânzare la senzorii comandați de la distanță pentru dispozitivele de urmărire a bunurilor, pot optimiza proiectarea dispozitivelor lor IoT fără a compromite securitatea și calitatea.
Implementarea eSIM-urilor aduce o serie de avantaje privind adoptarea lină a conectivității celulare în mediile industriale. Producătorii de dispozitive beneficiază de o creștere a flexibilității proiectării datorită amprentei mici oferită de eSIM, pot obține o simplificare a procesului de fabricație, precum și al distribuției globale datorate unei singure unități de stocare. De asemenea, clienții au posibilitatea de a-și schimba furnizorul de servicii mobile în orice moment, de exemplu, dacă se deteriorează calitatea rețelei sau în cazul obținerii unui contract mai bun de la operatorul de telefonie mobilă.
Cu toate acestea, furnizarea la o calitate robustă pe o amprentă miniaturizată care funcționează chiar și în cele mai dure condiții rămâne o provocare pentru furnizorii de siliciu. Infineon face acum un pas înainte în abordarea acestei provocări: controlerul de securitate SLM 97 WLCSP (Wafer Level Chip Scale Package) măsoară numai 2.5 mm × 2.7 mm și suportă un interval extins de temperatură, de la -40 până la 105°C. Dispozitivul oferă caracteristici de ultimă generație, complet compatibile cu cele mai recente specificații GSMA pentru eSIM. Calitatea robustă și rezistența ridicată pentru aplicațiile eSIM industriale reflectă concentrarea puternică a Infineon asupra înaltei calități și a mentalității care tinde către “zero defecte”.
Cipul de securitate SLM 97 în capsulă WLCSP este fabricat în site-urile de producție ale companiei Infineon din Dresda și Regensburg și este disponibil acum în cantități de volum.
Infineon Technologies AG | www.infineon.com