Maxim Integrated Products, Inc. a anunţat că realizează acum mostre din încărcătorul de acumulatori MAX77301 Li+. El integrează inteligenţa de a enumera cu dispozitivul gazdă, de a identifica automat tipul de adaptor şi de a determina apoi cea mai rapidă cale de a încărca un acumulator. Cu ajutorul monitorizării avansate a temperaturii, MAX77301 modulează automat curentul de încărcare şi tensiunea pentru a maximiza siguranţa în orice mediu de temperatură. El oferă toate aceste funcţii fără un CPU extern sau alt hardware de sistem. MAX77301 este ideal pentru echipamente mobile precum: camere, dispozitive Bluetooth®, MP3 playere şi dispozitive medicale portabile.
Pentru a îmbunătăţi siguranţa acumulatorilor, producătorii de acumulatori recomandă adesea încărcarea “cu blândeţe” în cazul temperaturilor ambientale scăzute sau mari. Acest lucru necesită utilizarea unui microcontroler pentru a monitoriza şi controla încărcătorul. MAX77301 rezolvă această problemă de încărcare prin stabilirea automată a parametrilor de încărcare la un nivel de siguranţă. Dispozitivul oferă de asemenea o programabilitate completă prin interfaţă I2C, crescând flexibilitatea. Mai mult, el integrează un motor de enumerare şi detector de adaptor pentru a maximiza curentul de încărcare. Această caracteristică de siguranţă şi detectarea adaptorului asigură cea mai rapidă şi sigură încărcare posibilă.
Maxim Integrated
www.maximintegrated.com