Eram curios să văd diferenţa dintre “Electronica 2000” şi “Productronica 2001” din Germania. Curiozitatea venea şi din faptul că participasem la TIB Bucureşti 2001 destul de curând şi puteam să fac o comparaţie destul de obiectivă între cele două evenimente.
Cu toate că la expoziţia din Germania au participat firme din domeniul electronicii poţi face o comparaţie cu TIB-ul nostru pentru că şi acolo au venit firme din toată lumea care îşi prezentau cele mai moderne şi sofisticate aparate, maşini de prelucrat scule pentru industria electronicii, roboţi industriali, tehnologii de realizare a plăcilor PCB, a display-urilor LCD, tehnologii noi de fabricare a componentelor electronice, instrumente sofisticate şi aparatură de test de ultimă oră folosite în tehnologia SMT.
Productronica 2001 a beneficiat de o suprafaţă de expunere de câteva ori mai mare decât a TIB-ului. Dacă mai ţinem cont de faptul că acolo au fost prezente numai firme din zona electronicii şi a domeniilor conexe ei, vă daţi seama cum ar arăta în Germania un asemenea târg în care să fie prezente toate ramurile economiei (industrie, agricultură, turism, comerţ) …
În altă ordine de idei, la noi la TIB, acum, ca şi în anii trecuţi, noi compensăm lipsurile din industria noastră cu nişte fete drăguţe “expuse” la firmele cu “dare de mână”. În Germania, în lipsă de … fotomodele, firmele se “chinuie” să vină cu fel şi fel de maşinării ale viitorului pentru a ne arăta, nouă vizitatorilor, că şi ei “sunt în stare” să prezinte ceva atrăgător.
Mai mult, la expoziţia de la Munchen am mai observat un lucru care la noi lipseşte cu desăvârşire: firmele mari care închiriază spaţii foarte generoase le utilizează pe de o parte pentru a-şi etala produsele de ultimă generaţie, restul spaţiului (cel puţin egal cu cel folosit pentru produsele tehnice) este folosit pentru amenajarea unor săli de conferinţă unde sunt prezentate tendinţele din zona pe care ei o reprezintă sau sunt organizate spectacole adresate publicului larg pentru a înţelege chiar şi un necunoscător preocupările companiei şi mai ales rolul produselor lor atât în industria electronicii cât şi, în primul rând, importanţa lor în îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor. Cei din Occident se gândesc la realizarea sau modernizarea unui produs pentru ca acesta să ducă la creşterea siguranţei cetăţeanului, la îmbunătăţirea calităţii vieţii lui. După ce aceste cerinţe sunt îndeplinite, mai afli tu, ca simplu cetăţean, că produsul care îţi este adresat este, în plus, şi mai ieftin decât cel cu care erai obişnuit.
Dar să ne întoarcem în Germania la expoziţie (şi de fapt în Europa) acolo unde şi noi uşor, uşor, a fost odată ca niciodată …
Pe lângă toate echipamentele şi produsele etalate la expoziţie, roboţii de ultimă generaţie, maşinăriile impozante care realizează la rândul lor alţi roboţi şi alte unelte performante cu care produc alte minunăţii din lumea electronicii, oamenii mai aveau timp şi de momente de recreere elegante şi sofisticate, chiar surprinzătoare pentru un român: existau săli de lectură, biblioteci, restaurante chinezeşti, mexicane sau cu bucătărie europeană, săli de rugăciune (!), cabinete medicale de prim ajutor, săli speciale de recreere şi ajutor pentru persoane cu handicap, camere special amenajate pentru comunicaţii pe internet, benzi rulante care te întorceau când ajungeai la capătul expoziţiei, săli speciale pentru jurnalişti (pentru ei toate utilităţile puse la dispoziţie de la biblioteci, materiale informative despre Productronica 2001, accesul la toate ziarele din lume până la renumitul bufet suedez erau aşa cum spun americanii “free of charge”), iar în final, trupele de muzică din incinta expoziţiei te făceau să crezi că ai venit la un redutabil concert de muzică LIVE.
Nu am nimic cu TIB-ul, Doamne fereşte! (eu cred că ar trebui pus accentul mai mult pe acele expoziţii specializate cu adresare foarte precisă către un anumit public), dar nu cred că se vor întâmpla lucruri spectaculoase în România dacă copii şi bătrâni văd cum funcţionează o semănătoare sau pe acelaşi palier al expoziţiei vezi o firmă din domeniul electronicii, iar lângă ea o firmă care vinde ciorapi de damă …
Nu ştiu ce să zic despre mentalitatea de învingători (despre care unii tot zic că ne-ar trebui); nu cred că o s-o avem prea curând atâta vreme când în istoria noastră noi doar … ne-am apărat nevoile şi neamul; sigur însă, noi trebuie să dobândim o nouă mentalitate, dar este vorba despre o atitudine care trebuie să o avem noi faţă de noi. Să ne gândim la binele pe care să-l oferim celui de lângă noi fără ca acesta să ni-l ceară. Este unul dintre lucrurile pe care le-am surprins la Productronica 2001.
Gabriel Neagu