Aplicaţii ale releelor

by donpedro

În general, fiabilitatea unui produs se referă la fiabilitatea în funcţionare. Ea poate fi definită ca fiind abilitatea de a îndeplini funcţiile specificate în anumite condiţii şi într-un anumit timp stabilite. Fiabilitatea intrinsecă este determinată de proiectarea şi fabricaţia produsului, iar fiabilitatea în aplicaţie este determinată de modul de întrebuinţare de către utilizator. În cazul releelor electromagnetice, trebuie acordată atenţie următoarelor:

1 Tensiunea aplicată bobinei
Tensiunea aplicată trebuie să fie în limitele specificate în fişa tehnică şi în concordanţă cu curba de variaţie a tensiunii aplicabile cu temperatura.
O tensiune mai mare va duce la încălzirea bobinei, în special în cazul unui ambient de temperatură ridicată. Temperatura va duce la distrugerea izolatorului, afectând siguranţa în funcţionare a releului.
În cazul acţionării releului prin componente solid-state, trebuie avut în vedere curentul de repaus al acestuia (să fie cât de mic posibil pentru a asigura revenirea releului).
Sursa de tensiune folosită pentru acţionarea releului trebuie să aibă o impedanţă internă mai mică de 5% din impedanţa bobinei pentru a asigura o variaţie de max. 10% a tensiunii aplicate bobinei. Forma de undă a tensiunii alternative trebuie să fie sinusoidală în proporţie de 0,95 … 1,25, distorsiunea sub 10%, frecvenţa în limita de =/- 1Hz sau +/- 1% din valoarea specificată. Puterea de ieşire a sursei trebuie să fie cu 10% mai mare decât puterea absorbită de bobină.

2 Tensiuni tranzitorii
În momentul în care se întrerupe tensiunea aplicată bobinei, apare o tensiune inversă de 15 … 30 de ori mai mare decât tensiunea de lucru. În general, această tensiune este suprimată de diode supresoare sau rezistenţe pentru a limita tensiunea inversă sub 50V.
Dioda în paralel pe bobină duce la întârzierea de 3-5 ori a timpului de revenire a releului.
Dacă se cere un timp rapid de revenire se foloseşte un varistor sau un grup RC. Grupul RC va limita tensiunea inversă la 2,5 x tensiunea de lucru a bobinei. Varistorul trebuie ales să limiteze tensiunea inversă la 2,5 x tensiunea de lucru a bobinei.

3 Legarea în serie sau paralel a bobinelor
Când bobinele sunt legate în paralel, releul care generează tensiunea inversă mai mare va influenţa releele cu tensiunea inversă mai mică; timpul de revenire va creşte. Pentru a evita influenţele mutuale, este bine ca releele să fie acţionate separat.
La legarea în serie se pot folosi doar relee cu aceeaşi rezistenţă a bobinei, dar tensiunea inversă va creşte şi trebuie folosite grupuri individuale de suprimare a tensiunilor tranzitorii.
Bobinele alimentate în curent alternativ au o altă problemă: în momentul aplicării tensiunii de acţionare apare un curent de 1,3 … 1,7 ori mai mare decât curentul nominal. Aceasta este o problemă mai ales în cazul alimentării mai multor relee în paralel, respectiv sursa de alimentare trebuie să suporte această suprasarcină de curent.

4 Sarcina pe contacte
O sarcină aplicată contactelor care nu este în concordanţă cu domeniul de valori specificate în fişa tehnică a releului poate provoca probleme: un releu proiectat pentru sarcini de curent continuu nu poate fi folosit în curent alternativ. Un releu proiectat pentru o sarcină de 10A nu va putea întotdeauna să funcţioneze la un curent de 5 mA. De asemenea, un releu care este specificat pentru o sarcină de 50 Hz nu poate fi folosit la 400 Hz.
Contactele AgNi + Au (min. 5mm) se folosesc pentru rezistenţe de contact mic şi stabile la sarcini mici.
Contactele AgNi (material standard folosit în majoritatea aplicaţiilor) au o rezistenţă mare la uzură şi o rezistenţă medie la lipire – sudare şi se folosesc pentru sarcini rezistive şi uşor inductive până la 12A şi curenţi de suprasarcină de până la 25A.
Contactele AgCdO au o rezistenţă mare la uzură pentru sarcini inductive şi o bună rezistenţă la lipire şi se folosesc la sarcini inductive şi motoare de până la 30A şi curenţi de suprasarcină de 50A.
Contactele AgSnO2 au o rezistenţă excelentă la lipire şi se folosesc pentru lămpi şi sarcini capacitive cu un curent de suprasarcină de până la 120A.

5 Legarea în paralel sau serie a contactelor
Legarea în paralel a contactelor nu creşte curentul posibil comutat deoarece timpul de operare a contactelor este diferit; doar un contact va comuta sarcina în primul moment şi aceasta va lipi acest contact. Legarea în paralel poate duce la creşterea fiabilităţii echipamentului.
Legarea în serie a contactelor poate duce la creşterea tensiunii maxime comutate.

6 Viteza de comutare
Viteza de comutare impusă releului trebuie să permită o pauză de cel puţin 10 ori suma timpului de operare şi a timpului de revenire, pentru a permite un contact ferm.

Pentru alte detalii, vizitaţi www.findernet.com/en/literature/company_literature.php sau pagina www.hongfa.com/technical/jishu.htm.
AZA Electronic este distribuitor autorizat al releelor Finder www.findernet.com şi Hongfa www.hongfa.com.

S-ar putea să vă placă și