Wireless LAN (Local Area Network) reprezintă o structură funcţională de calculatoare între care transferul de date se face prin unde radio. Conceptele şi echipamentele acestui nou domeniu reprezintă o adevărată provocare pentru ceea ce a însemnat până acum o reţea de calculatoare.
Multitudinea de cabluri, găuri prin pereţi şi tavane vor rămâne doar în amintirea celor care au instalat asemenea tipuri de reţele. Principalul avantaj al unui LAN fără cablu îl reprezintă desigur mobilitatea echipamentelor, atât de necesară în cadrul celor mai multe firme şi, de ce nu, chiar şi acasă. Înmulţirea laptopurilor, care prin definiţie sunt echipamente mobile, şi necesitatea cuplării acestora la un moment dat într-o reţea de calculatoare, pentru diverse scopuri, a impulsionat domeniul wireless.
Având în vedere faptul că la ora actuală majoritatea reţelelor de calculatoare sunt realizate clasic, adică legătura dintre calculatoare se face prin cabluri, va exista o perioadă de trecere către reţele wireless, în care vor convieţui ambele tipuri de reţele, adică la reţelele clasice se vor adăuga echipamente wireless. Pentru întreprinzătorii care îşi realizează acum reţelele locale de calculatoare, soluţia radio poate fi luată în considerare încă din etapa de proiectare a reţelei. Trebuie să precizăm că domeniul radio este bine standardizat atât din punct de vedere al benzii de frecvenţă (2,4 Ghz) cât şi din punct de vedere al standardului de autentificare şi criptare a datelor (standardul IEEE 802.11b), lucru absolut necesar având în vedere că se lucrează cu unde radio care pot fi foarte uşor recepţionate şi de către alte persoane, neautorizate să lucreze în reţeaua de calculatoare.
În continuare vom face o trecere în revistă a principalelor tipuri de echipamente wireless produse de mai multe firme, cu referire concretă la echipamentele firmei Veriplus din Taiwan, echipamente pe care le-am utilizat în practică, în diverse configuraţii de reţele. Acestea echipamente sunt:
• Wireless LAN Access Point;
• Wireless LAN PC Card;
• Wireless Lan PCI to PC Card Adapter;
• Antenele.
Wireless LAN Acces Point – (prescurtat WLAP), este un dispozitiv radio care permite accesarea prin radio a unei reţele de calculatoare. Din această categorie, firma Veriplus produce modelul WL-A11. Aceste dispozitive pot fi utilizate în două structuri de bază şi anume:
– ca punte de legătură între două reţele de calculatoare Ethernet, aşa cum este prezentat în figura 1;
– ca punct de acces wireless a unor calculatoare într-o configuraţie peer-to-peer, la o reţea Ethernet. Această variantă este cea mai răspândită la ora actuală şi pune în valoare structurile de reţele existente, aşa cum este prezentat în figura 2.
Principalele caracteristici ale dispozitivului WLAP, (dintre care majoritatea sunt valabile şi pentru celelalte tipuri de dispozitive wireless), sunt următoarele:
– viteza maximă de transfer a datelor, conform specificaţiei 802.11b este de 11 Mb/sec. În cazul în care se lucrează în medii afectate de zgomot, această viteză scade automat la 5,5, 2 sau 1 Mb/sec.;
– poate lucra în majoritatea sistemelor de operare: Win 95, 98, 2000, NT, Linux;
– poate fi configurat local sau automat de la distanţă, prin reţea;
– dispune de software utilitar pentru realizarea managementului clienţilor din reţea;
– securizarea transmiterii datelor se realizează prin utilizarea protocolului WEP (Wired Equivalent Privacy) pe 40 biţi şi o criptare RCA ;
– codificarea informaţiei se face în cod Barker pentru viteze de 1 şi 2 Mb/sec. şi în coduri cu chei complementare pentru viteze de 5,5 şi 11 Mb/sec.;
– cuplarea la reţeaua gazdă se face prin mufă RJ-45;
– puterea de emisie în banda de 2,4 GHz este de +13 dBm;
– sensibilitatea la recepţie este de -80 dBm;
– numărul de canale pentru Europa: 13.
Wireless LAN PC Card este un dispozitiv radio, sub forma unei cartele de tip PCMCIA, care se instalează fie direct în slotul de tip II al calculatoarelor care au acest tip de slot (laptopuri) fie în carduri adaptoare PCI (în cazul calculatoarelor PC). Este prevăzut fie cu două antene integrate (la modelu WL-C11) sau cu o antenă integrată şi un conector pentru antenă dipol exterioară (la modelul WL-C11A). Cele două tipuri de cartele sunt prezentate în figura 3.
Aceste cartele sunt prevăzute cu un led verde care indică activitatea de transfer a datelor prin cartelă de către calculatorul gazdă. Caracteristicile tehnice şi funcţionale sunt aceleaşi ca la dispozitivul WLAP prezentat anterior. Distanţa de cuplare cu un dispozitiv similar este de maxim 300 m şi evident că este influenţată de mediul prin care se transmit undele radio. Cartela este alimentată din calculatorul gazdă şi dispune de un sistem avansat de management pentru protecţia sursei de alimentare (necesar în special pentru laptopuri care se alimentează de la acumulatori).
Wireless Lan PCI to PC Card Adapter este dispozitivul prin care cartelele radio prezentate anterior sunt introduse într-un calculator PC, pentru a fi văzute într-un slot PCI. Un circuit activ de mare complexitate, dispus pe placa adaptoare, face trecerea între cele două tipuri de magistrale.
În figura 4 este prezentat dispozitivul de adaptare WL-PCA produs de firma Veriplus. Acest dispozitiv permite cuplarea următoarelor tipuri de cartele: SRAM card, linear flash card, ATA card, modem card, LAN card şi wireless LAN card. Câteva caracteristici ale acestui adaptor trebuiesc amintite şi anume:
– este hot-swappable, adică se poate scoate sau introduce cartela fără să decuplăm alimentarea sistemului;
– este compatibilă cu specificaţiile PCI pentru magistrala locală şi cu specificaţiile PCMCIA pentru conectorul de cuplare a cartelei Wireless LAN PC Card;
– se alimentează la 3.5 sau 5V şi dispune de un sistem de suspendare a alimentării dacă nu este introdusă cartela;
Antenele sistemului sunt în număr de două şi anume: o antenă dipol de 5 dB, RG316, şi o antenă dipol de 1 dB. Fiecare din aceste antene poate fi cuplată fie la WL-A11 fie la WL-C11A. Aceste antene au o polarizare verticală şi radiază omnidirecţional. În aplicaţiile curente se alege un tip sau altul de antenă în funcţie de distanţa pe care dorim s-o acoperim cu transmisia radio a datelor sau de complexitatea mediului prin care se transmit undele radio. În figura 5 sunt prezentate aceste antene, precum şi un detaliu de cuplare a antenei RG316 la echipamentul WL-A11.
Mai multe informaţii tehnice şi comerciale despre echipamentele Wireless LAN produse de firma Veriplus se pot obţine de la:
Ing. Toader Melinte, S.C.SEEKTRON S.R.L.
e-mail: melin@xnet.ro
Tel: 094-650352, Tel/Fax: 044-185920.
www.veriplus.com