TapNLink de la IoTize pentru NFC și Bluetooth disponibil pentru livrare imediată la nivel global prin Digi-Key

by donpedro

Linia de produse TapNLink pentru comunicații Bluetooth și NFC de la IoTize este disponibilă clienților din întreaga lume prin Digi-Key Electronics, distribuitor global de componente electronice. În cadrul unui nou acord de distribuție, Digi-Key va livra gama de produse de la IoTize, proiectanților și producătorilor de soluții de conectare wireless plug-n-play pentru sistemele embedded bazate pe microcontrolere.

Produsele TapNLink permit utilizatorului să adauge conectivitate wireless unei aplicații existente bazată pe microcontroler, folosind doar 2 pini GPIO, fără modificarea firmware-ul original al aplicației.

Aceasta este o abordare de tip Kickstarter pentru companiile care urmăresc integrarea rapidă a conectivității wireless în proiectele lor pentru a răspunde așteptărilor în schimbare ale clienților. TapNLink reduce efortul și riscurile de proiectare de zece ori, accelerând timpul de lansare pe piață al interfețelor bazate pe aplicații cu telefoane inteligente pentru configurarea, monitorizarea și controlul produselor.

“Parteneriatul nostru cu Digi-Key este un pas crucial în oferirea de conectivitate instantanee TapNLink tuturor tipurilor de clienți – de la multinaționale și IMM-uri, până la pasionații de electronică – din întreaga lume. Digi-Key optimizează vizibilitatea online a produselor și a resurselor de proiectare, precum și viteza și costul în procesul de livrare al produselor către clienți”, a explicat Francis Lamotte, președintele IoTize.

Aplicațiile care ar beneficia de conectivitate wireless instantanee includ echipamentele de producție – de control și de monitorizare – înlocuirea cablurilor, transferul de date punct-la-punct, automatizarea clădirilor, iluminarea automată și sistemele de inventariere și de urmărire.

“Suntem foarte bucuroși să anunțăm parteneriatul nostru cu IoTize și să oferim produsele lor de tip plug-n-play clienților noștri globali”, a declarat Robbie Paul, Director, IoT Business Development la Digi-Key. “Linia lor de produse TapNLink va ajuta clienții să obțină soluții configurabile pentru orice proiect existent, construit în jurul unui microcontroler, prin adăugarea de conectivitate Bluetooth și NFC și va fi o soluție strategică importantă pentru viitor.”

Pentru mai multe informații despre IoTize și pentru a comanda produsele din portofoliul lor, vă rugăm vizitați pagina web Digi-Key

Digi-Key Electronics
www.digikey.ro

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu