Primul încărcător din industrie USB-C de mare performanță de la Maxim reduce dimensiunile cu 30%

20 MARTIE 2019

MAX77860 reduce complexitatea și simplifică dezvoltarea de software

Proiectanții de dispozitive portabile alimentate de la baterii Li-ion au acum o modalitate simplificată și mai flexibilă de a adăuga un sistem de încărcare USB Type-C (USB-C) la produsele lor prin intermediul încărcătorului în comutație MAX77860 de 3A de la Maxim Integrated Products, Inc. Acest încărcător USB-C oferă primul port controler integrat și încărcător USB-C din industrie proiectat pentru a elimina necesitatea unui controler gazdă separat, pentru a simplifica dezvoltarea software-ului și pentru a reduce costurile globale ale listei de materiale (BOM) pentru aplicații precum terminale POS, bănci de alimentare, calculatoare industriale, scanere, radiouri, dispozitive medicale, suporturi de încărcare, difuzoare portabile și playere.

O gamă largă de dispozitive electronice de consum migrează la interfețele USB-C pentru a beneficia de capabilitățile avansate de comunicație și de încărcare a bateriilor, precum și de oportunitatea de a obține dimensiuni mai mici ale aplicației. În proiectele actuale, microprocesorul gazdă detectează nivelul de curent și configurează limita curentului de intrare al încărcătorului. În timp ce PC-urile, laptopurile și telefoanele mobile au adoptat rapid aceste interfețe, potrivit IDTechEx, ratele de adoptare ale USB-C vor crește cu 8.5% pe an până în 2020, datorită utilizării lor în alte clase de dispozitive portabile.

Pentru a reduce dimensiunea aplicației, precum și pentru a simplifica proiectarea hardware și software a acesteia, MAX77860 integrează detecție port USB-C cu canal de configurare CC [configuration channel] și un încărcător pentru aplicații de 15W. Aceste funcții integrate permit încărcarea acumulatorului la cea mai rapidă rată posibilă în conformitate cu specificațiile USB-C și contribuie la o dimensiune a designului mai mică cu 30%, simplificând în același timp dezvoltarea software-ului. Caracteristica de detecție a pinilor CC reduce, de asemenea, efortul de proiectare, eliminând necesitatea de a suporta conectare USB end-to-end și permite ca încărcarea să pornească automat.

Avantaje cheie

  • Înalt integrat: Elimină utilizarea unui port controler separat și multe componente discrete. Reduce dimensiunea unui inductor și a unui condensator datorită unei frecvențe înalte de comutație, de 2MHz/4MHz, rezultând o dimensiune a soluției cu 30% mai mică decât soluțiile oferite de competiție.
  • Eficiență înaltă: Încărcătorul de mare performanță reduce disipația de căldură cu o eficiență mai mare de 93% și oferă o capacitate de încărcare de până la 3A.
  • Flexibilitate în proiectare: Compatibilitatea în sens invers permite aplicațiilor să funcționeze atât cu USB-C, cât și cu versiuni anterioare BC1.2 (Battery Charging v1.2) sau cu adaptoare proprietare. Convertorul analog-digital integrat (ADC) deblochează resursele din microcontroler, oferind măsurători corecte de tensiune și curent.

Disponibilitate și preț

  • MAX77860 este disponibil pe site-ul Maxim pentru $3.03 (pentru comenzi mai mari de 1000-buc, FOB USA); de asemenea, este disponibil la distribuitorii autorizați selectați de Maxim
  • Kitul de evaluare MAX77860EVKIT# este disponibil la prețul de $70

Maxim Integrated |  www.maximintegrated.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • Folosim datele dumneavoastră cu caracter personal NUMAI pentru a răspunde comentariilor/solicitărilor dumneavoastră.
  • Pentru a primi raspunsuri adecvate solicitărilor dumneavoastră, este posibil să transferăm adresa de email și numele dumneavoastră către autorul articolului.
  • Pentru mai multe informații privind politica noastră de confidențialitate și de prelucrare a datelor cu caracter personal, accesați link-ul Politica de prelucrare a datelor (GDPR) si Cookie-uri.
  • Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care noi prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la adresa de email: gdpr@esp2000.ro
  • Abonați-vă la newsletter-ul revistei noastre