Modlight Pro – semnalizare clară a stadiilor proceselor

by donpedro

Fiecare companie trebuie să se asigure că mașinile și sistemele sale sunt bine utilizate și au timpi de funcționare mari. La urma urmei, perioadele de inactivitate și perioadele de nefuncționare ale mașinilor și instalațiilor nu contribuie la succesul economic. În consecință, planificatorii de producție încearcă să reducă la minim timpul de nefuncționare. Pentru a putea interveni rapid, dacă este necesar, este importantă semnalizarea exactă a stadiilor procesului.

Acest lucru este valabil atât pentru procesele de rutină, cât și pentru evenimente neprogramate sau chiar neprevăzute, inclusiv în situații periculoase. Aceste semnale trebuie să fie atât de clare încât să poată fi detectate cu ușurință, chiar și în situațiile în care angajații pot fi încordați sau chiar stresați. Există acum o tehnologie de ultimă generație care utilizează coloane de semnalizare. De aceea este necesară folosirea culorilor pe care oamenii le asociază deja unor anumite situații.
Un exemplu simplu este semaforul pentru pietoni: verde înseamnă “mergi”, roșu înseamnă “stai”. Orice ope­rator de mașină poate recunoaște că mașinile care semnalează culoarea verde se află în “stare normală”, în timp ce roșu indică o situație potențial periculoasă.

Elementele de culoare ale coloanelor de semnalizare se conectează prin cleme de racordare, fără unelte, dintr-o singură mișcare

În anumite circumstanțe, nu este suficient să se utilizeze doar semnale vizuale pentru a informa ope­ratorii de mașini despre starea acestora și, prin urmare, pentru a face primul pas către reducerea duratei unei perioade de întrerupere. De exemplu, mediul din interiorul clădirii sau situația de iluminare poate face dificilă identificarea lucrurilor din punct de vedere vizual. În astfel de cazuri, semnalul sonor este esențial, deoarece îl face pe destinatar conștient prin alte mijloace de atenționare.
Noile coloane de semnalizare din seria Modlight Pro de la Murrelektronik, cu diametre de 50 sau 70 de milimetri pot fi utilizate într-o configurație individuală din maxim cinci elemente de culoare. În plus față de roșu și verde, există și alte culori disponibile: galben, albastru și alb.
Acestea pot fi utilizate pentru semnalizarea stadiilor de proces, de exemplu, în conformitate cu specificațiile standardului IEC 60204-1.

Elementele de culoare se interconectează între ele fără unelte, ușor și rapid. Clemele de racordare sunt codate pe culori și reprezintă culoarea elementului luminos. Acest lucru reduce riscul erorilor de asamblare. De asemenea, există coloane de semnalizare Modlight Pro preasamblate în cele mai utilizate combinații de culori.

Datorită utilizării LED-urilor, o tehnologie inovatoare și energetic eficientă, înlocuirea becurilor este de domeniul trecutului. LED-urile au o durată de viață foarte lungă și oferă, uzual, o luminozitate maximă timp de cel puțin 40,000 de ore. Chiar și după aceea, intensitatea luminii se reduce foarte puțin, abia perceptibil pentru ochiul uman. Astfel, pe toată durata de funcționare a mașinii, coloanele nu necesită întreținere. Acest aspect economisește timp și bani! Comparativ cu modelele anterioare, aranjamentul optim al sistemului de semnalizare asigură recunoașterea stadiului proceselor de la o distanță mai mare.

În scopuri de semnalizare sonoră, poate fi integrat un modul Buzzer. Acesta se atașează la Modlight Pro precum o componentă terminală, în locul capacului elementului de bază. Buzzer-ul este proiectat astfel încât să poată fi clar audibil în toate direcțiile. Prin intermediul unui comutator Dip, se poate selecta una din cele patru tonalități pentru fiecare coloană de semnalizare.
Aceasta înseamnă că se poate face o distincție netă, atunci când se află mai multe mașini în aceeași hală. Nivelul volumului poate fi, de asemenea, ajustat. Un nivel maxim de volum de 90dB, asigură că aceste semnale acustice pot fi auzite în mod clar chiar și într-un mediu zgomotos.

Datorită modului de încasetare, coloanele de semnalizare Modlight Pro sunt etanșe și respectă standardul de protecție IP65. Aprobările complete precum rezistența la vibrații, permit acestor dispozitive să fie utilizate în lumea întreagă, deschizând opțiuni versatile pentru utilizarea în sectorul industrial și în afara acestuia. Astfel, coloanele de semnalizare sunt adecvate de exemplu și pentru utilizarea în automatizarea clădirilor. Aceste coloane de semnalizare sunt disponibile cu un conector M12 plug-in.

O caracteristică specială este oferită de baza magnetică, aceasta permițând ca fiecare coloană să fie montată rapid și, de asemenea, demontată temporar pentru a fi transportată. Datorită suprafeței netede și rotunjite a coloanelor, acestea pot fi curățate foarte ușor.

Murrelektronik GmbH
Tel.: +43 1 7064525-0 | Fax: +43 1 7064525-300
info@murrelektronik.at
www.murrelektronik.ro

Aurocon_EA0714_Murr_Logo

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu