Conectică de înaltă calitate produsă de Degson disponibilă în România prin Comet Electronics

5 OCTOMBRIE 2017

Fondată în 1990, Degson este unul dintre cei mai importanți producători de blocuri terminale și conectori în domeniile conexiunilor industriale. Laboratorul Degson este primul laborator autorizat de UL și VDE din Asia. Toate produsele sunt conforme cu certificatele UL, VDE, TUV, EXCE, CQC, CB, RoHS, REACH, iar compania a obținut certificatele ISO9001, ISO14001, ISO80079-34, IRIS.

Produsele Degson se vând în prezent în țări precum China, Germania, Marea Britanie, Italia, Spania, Polonia, Rusia, India, Turcia; Brazilia, Statele Unite ale Americii, Japonia etc, Degson oferă, de asemenea, soluții complete de conectică clienților din domenii cum ar fi: automatizarea industrială, instrumente de măsură, lifturi, electricitate, transport public, energie verde, iluminat, comunicare, alimentare electrică, securitate, industria navelor.
DEGSON a construit o rețea de vânzări la nivel mondial cu sedii de vânzări în Shanghai și Germania. Cu o experiență de 27 de ani și spiritul de inovație pragmatic, responsabilitate și dezvoltare armo­nioasă, Degson oferă servicii complete de înaltă profesionalitate mai convenabil, mai rapid.
Degson are o echipă profesionistă de cercetare și dezvoltare care poate participa la proiectarea personalizată, poate adapta produsele Degson la cerințele clienților și poate oferi soluțiile relevante. DEGSON poate oferi planuri de proiectare personalizate pentru produse, oferă desene 2D, 3D și mostre tipărite 3D rapid pentru a facilita verificarea simulării structurale a produselor personali­zate pentru a accelera dezvoltarea produsului și pentru a reduce costurile. Produsele Degson se pot împărți în 4 categorii generale:

1. Blocuri terminale
Degson produce o gamă extrem de diversificată de blocuri terminale pentru curenții mici și medii. Având în portofoliu peste 11000 de tipuri de conectori de tip bloc terminal, Degson este numărul 1 pe piața din China pe acest domeniu. Blocurile terminale pot fi împărțite în mai multe categorii:
• Blocuri terminale mamă-tată pentru cabluri cu diametre între 0.08mm2 și 16mm2 și cu distanța între pini de la 2.5mm la 10.16mm
• Blocuri terminale cu șurub sau cu fixare prin arc pentru conectare fire de curenți mici la plăcile electronice – cel mai folosit tip de blocuri terminale din industria electronică
• Blocuri terminale tip barieră pentru conectarea firelor de curenți medii și mari. Aceste blocuri oferă siguranță în conectare prin construcția specială având distanța dintre pini între 6.35mm și 14mm.
• Blocuri terminale pentru șină DIN – asigură conectarea facilă în panourile de distribuție

2. Conectori industriali
Utilizați în principal pentru conectarea electrică și de semnal între diferitele echipamente industriale, combinația bogată aduce mai mult confort și eficiență. Carcasele acestor conectori sunt confecționate din aliaje pe bază de zinc sau pe bază de aluminiu, vopsite cu pudră în câmp electrostatic cu rezistență la temperaturi ridicate.
Acest tip de conectori asigură etanșeitatea în toate mediile industriale cu praf, apă sau medii corozive. Modularitatea conectorilor permite utilizatorilor să conecteze diferite dispozitive ce folosesc diferiți curenți prin același conector de înaltă fiabilitate.

Degson vă oferă și diferite scule pentru conectarea cablurilor la pinii conectorilor.
Calitatea excelentă a materialelor folosite precum și fiabilitatea în exploatare face din produsele Degson alegerea optimă pentru conectarea echipamentelor industriale de orice tip.

3. Conectori circulari
Acest tip de conectori este folosit în aplicațiile industriale pentru conectare sigură și demontabilă pentru construcția de utilaje, dulapuri de comandă și aplicații pentru exterior.

Aplicațiile cele mai întâlnite pentru acest tip de conectori sunt servomotoare, surse de alimentare, senzoristică industrială.
Degson vă oferă conectori industriali circulari cu două dimensiuni ale filetelor de prindere M8 și 12. Conectorii pot fi metalici sau din material plastic și oferă protecție până la IP67
Configurația internă a pinilor este foarte variată ca număr de conexiuni și ca dimensiuni ale pinilor. Astfel, prin același conector circular se pot alimenta dispozitivele industriale, dar se pot transmite și datele necesare funcționării acestora.
Conectorii circulari, ca de altfel toți conectorii Degson, beneficiază de aprobările UL si VDE.

4. Conectori pentru alimentare autoturisme electrice
Degson are în oferta sa și conectori speciali pentru stațiile de încărcare a mașinilor electrice. Acești conectori sunt conform standardelor GB/T 20234-2015 cu un design ergonomic atractiv. Variantele oferite sunt atât pentru curent continuu cât și pentru curent alternativ. Puteți alege între conector cu cablu pentru construcția stațiilor de încărcare sau cablu cu conectori la ambele capete pentru folosirea în automobil.

Comet Electronics vă oferă sprijin tehnic și comer­cial pentru dezvoltarea tuturor aplicațiilor și realizarea conectivității optime a dispoziti­velor finale.
Prin experiența îndelungată pe piața din România precum și prin colaborarea excelentă cu inginerii Degson, calitatea serviciului oferit de Comet Electronics este fără rival.

Pentru detalii tehnice şi comerciale, contactaţi:

Ing. Ciprian Varga, Director Tehnic

 

Comet_new_logoComet Electronics   |    www.comet.srl.ro   |   office@comet.srl.ro
Str. Sfânta Treime Nr. 47, Bucureşti, Sector 2
Tel.: 021 243 2090   |   Fax: 021 243 4090

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *