Arduino lansează două noi plăci de dezvoltare pentru aplicații IoT

by donpedro

Noua placă Arduino MKR WAN 1300 furnizează conectivitate de joasă putere LoRa WAN, iar Arduino MKR GSM 1400 adaugă capabilitate de comunicație globală 2G/3G. Ambele plăci extrem de compacte au dimensiuni de numai 67.64 mm × 25 mm și un consum energetic redus, ceea ce le recomandă ca fiind o alegere ideală pentru dispozitivele IoT cu alimentare de la baterii, în factor de formă MKR pentru aplicații precum monitorizare mediu, urmărire, agricultură, moni­torizare energie și automatizare casnică. Oferind o putere de calcul pe 32 de biți similară cu placa Arduino MKR Zero,

Arduino MKR WAN 1300 este bazată pe modulul de conectivitate de joasă putere Murata LoRa și pe microcontrolerul Atmel SAM D21, care integrează procesorul pe 32-biți de joasă putere ARM Cortex -M0+, memorie flash de 256KB și 32KB SRAM. Designul plăcii include abilitatea de a fi alimentată de la 2 baterii de 1.5V AA sau AAA, sau de la o intrare externă de 5V prin interfață USB – cu comutare automată între cele două surse. Pe lângă capabilitatea de comunicare de joasă putere LoRa IoT, MKR WAN 1300 oferă bogatul și cunoscutul set de interfețe I/O așteptat pentru o placă Arduino, precum și ușurința de utilizare cu ajutorul mediului Arduino IDE pentru dezvoltare de cod și programare. Alte caracteristici ale plăcii includ o tensiune de operare de 3.3V, opt I/O digitale, 12 ieșiri PWM și interfețe UART, SPI și I2C.
Precum MKR WAN 1300, Arduino MKR GSM 1400 este, de asemenea, bazată pe ARM Cortex-M0+ cu SAM D21, dar integrează modulul u-blox pentru a oferi abilitate de comunicare globală 3G. Placa este caracterizată de comutare automată a sursei de alimentare, ea utilizând fie o baterie LiPo de 3.7V, fie o sursă de tensiune externă (Vin) ce furnizează între 5V și 12V. În vreme ce portul USB poate fi, de asemenea, utilizat pentru alimentarea cu 5V a plăcii, MKR GSM 1400 este capabil de a rula cu sau fără baterie conectată.
MKR GSM 1400 oferă un bogat set de interfețe I/O, ce includ: opt I/O digitale, 12 ieșiri, 12 PWM, interfețe UART, SPI și I2C, 7 intrări analogice și o ieșire analogică, 8 pini de întrerupere externă.

Arduino | www.arduino.cc

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu