Industrie 4.0 – realitatea interconectată a fluxurilor industriale de producţie

by donpedro

Procesele de producţie şi control interconectate în mediile industriale ce operează cu maşini complexe vor determina viitorul în Industrie 4.0. COMPEC, prin specialiştii săi, deja contribuie la implementarea de procese dinamice, optimizate în timp real şi automenţinute, prin oferirea de soluţii de detecţie şi de interconectare activă şi pasivă ale acestora. Ca furnizori de date, senzorii reprezintă tehnologii esenţiale pentru fabricile inteligente. Produsele şi soluţiile COMPEC permit producătorilor să colecteze seturi de date specifice aplicaţiei şi targetate prin posibilitatea configurării individuale a senzorilor pentru procese de producţie optime şi eficiente. Interconectarea etapelor individuale de producţie înseamnă că aceste etape se pot combina în orice mod este nevoie, cu trasabilitate maximă a informaţiei şi a stării din câmp. Se pot astfel crea linii de producţie complet observabile în timp real, eficienţa şi flexibilitatea fiind caracteristici principale ale fabricilor inteligente.

Industrie 4.0: interconectibilitate, aplicații personalizate, securitatea datelor
Realitate interconectată: implementarea de procese de control şi producţie interconectate în mediile complexe de fabricaţie se poate face cu succes prin adoptarea de soluţii în strânsă legătură cu posibilitatea de integrare cu succes la senzorilor în arhitectura globală a aplicaţiei.
Expertiză în dezvoltarea de aplicaţii pentru industrie: inteligenţa soluţiilor COMPEC de detecţie şi de conectare este rezultatul expertizei extinse în ceea ce priveşte produsele, sistemele şi serviciile pe care le asigură în calitate de furnizor de produse integrabile şi personalizate pentru o varietate a domeniilor industriale de pe piaţă.
Securitatea datelor: produsele şi soluţiile COMPEC sunt potrivite pentru integrarea în lanţul interconectat de producţie. Dacă se elimină factorul uman din procesele industriale, tehnologiile de detecţie reprezintă unica sursă de date, astfel securitatea acestor date afectând în mod subsecvent succesul implementării şi funcţionării proceselor industriale interconectate.

Colaborarea om-robot în condiţii de securitate
Companiile din industria producătoare doresc ca fluxurile de fabricaţie să posede şi un nivel ridicat de automatizare şi să ofere şi flexibilitate ridicată. Acest lucru include şi interacţiunea apropiată dintre oameni şi utilaje. Fabricile zilei de mâine sunt configurate încă de pe acum să estompeze linia graniţelor trasate momentan între om şi maşină, prin creearea de echipe formate din oameni şi roboţi. Acest fenomen impune adoptarea de soluţii de securitate care să răspundă cu absolută eficienţă şi cu un înalt grad de flexibilitate, chiar şi în situaţii neprevăzute. Deja este posibilă adaptarea senzorilor de securitate industrială în mod precis la procesele curente operate de maşinile actuale. Algoritmii inteligenţi integraţi în acest tip de produse fac posibilă trecerea de la tehnologia de securi­tate activată digital în favoarea unui răspuns continuu al maşinii bazat pe poziţia la un moment dat a operatorului. Acest lucru înseamnă că apropierea operatorului în proximitatea maşinii nu mai activează o oprire completă ci presupune reducerea vitezei de operare sau schimbarea adecvată a direcţiei de mişcare. Astfel este asigurată securitatea operatorului fără a fi nevoie să fie întrerupt procesul de producţie, crescând eficienţa şi disponibilitatea maşinilor şi a facilităţilor de producţie.
Un controller de securitate complet programabil, însoţit de software-ul de rigoare, ce poate fi combinată cu o serie cascadată de senzori de securitate face posibilă protejarea accesului pentru un număr mare de puncte periculoase. Noua generaţie de scannere laser de securitate protejează în mod fiabil zone periculoase sau puncte periculoase de acces. Cortinele optice de secu­ritate de înaltă performanţă pot fi folosite ca alternative la soluţiile clasice cu senzori de muting, având funcţia integrată.

Flexi Soft – controller de securitate dedicat
• sistem modular cu module de expansiune, module de control al mişcării şi gateway-uri pentru cele mai comune tipuri de magistrale de date
• datele de configurare stocate în modulul principal
• interconectare securizată a până la 32 de staţii controlate cu Flexi Soft
• posibilitatea integrării de senzori de securitate conectaţi în cascadă
• software de configurare gratuit: operare simplă, cu blocuri, verificare plauzibilitate programare, mod de simulare, diagrame de conexiuni, liste de componente, documentaţie şi data recorder

Flexi Loop – modul de conexiune în cascadă
• posibilitate de cascadare a până la 32 de senzori de securitate cu până la 100m distanţă per segment, cu menţinerea nivelului de securitate PLe
• compatibilitate cu toţi senzorii de securitate folosiţi în industrie
• informaţii detaliate de diagnoză
• ieşiri şi intrări standard integrate
• alimentare cu tensiune pentru senzori integrată
• clasă de protecţie IP67
• conectivitate standard M12

Microscan3 Core – scanner laser de securitate
• tehnologie inovatoare de scanare safeHDDM
• fiabilitate ridicată, chiar şi la expunere la medii cu praf şi lumină ambientală puternică
• până la 8 câmpuri de protecţie complet configurabile
• până la 4 câmpuri simultane de protecţie
• rază de protecţie/detecţie 5.5m; unghi de scanare de 275°
• magistrală de date certificată pentru sisteme de securitate CIP Safety/Ethernet/IP
• conector de sistem cu memorie internă pentru datele de configurare şi conectică standard M12

C4000 Fusion – cortine optice de securitate inteligente
• nivel avansat de securitate: tipul 4 (cf. IEC 61496), SIL3 (cf. EN 62061), PLe (EN ISO 13849)
• funcţie de auto-învăţare şi blanking dinamic pentru protecţia la acces în funcţie de aplicaţie
• protecţie zonală şi a mâinii în medii dure de funcţionare
• eşantionare multiplă
• rezoluţie mică pentru detecţii precise şi cu grad mare de protecţie
• 2 fotocelule virtuale integrate pentru aplicaţii de muting
• rază laser integrată special pentru aliniamente

Soluţii inteligente de urmărire şi trasabilitate
Pe măsură ce se îndreaptă către includerea în noua Industrie 4.0, companiile întâmpină provocări precum interconectarea maşinilor şi utilajelor şi integrarea acestora cu sistemele IT în ansamblul proceselor de producţie. Scopul acestui concept este dobândirea unei imagini de ansamblu pentru toate procesele de producţie şi de logistică pe întreg fluxul tehnologic, de la comandă şi până la livrarea propriu-zisă la client.
Interconectarea paşilor individuali de producţie asigură trasabilitatea produselor pe durata proceselor complexe de producţie şi de logistică. Soluţiile de urmărire de tip track-and-trace asigură informaţii foarte precise despre locaţia la care se află fiecare produs şi despre starea acestuia. Acest lucru optimizează producţia şi priveşte reţeaua de distribuţie per global. Soluţiile inteligente de detecţie generează date şi informaţii care permit detecţia, identificarea şi urmărirea completă pe întreg lanţul de procese interconectate.

RFU65 – tehnologie de autoidentificare cu RFID
• echipament compact de citire/înregistrare RFID UHF în conformitate cu ISO/IEC 18000-63
• detecţie unghi şi poziţionare prin intermediul transponderelor RFID
• algoritmii integraţi deduc direcţia de intrare în câmpul de detecţie bazându-se pe numeroase mărimi măsurate
• suport pentru cele mai comune magistrale industriale de date
• clasă de protecţie IP67 ce permite şi folosirea în exterior
• conectivitate 4DPro

Inspector P65x – tehnologie Vision pentru inspecţie fiabilă a calităţii producţiei
• camere 2D complet programabile, de 2.1Mp şi respectiv 4.2Mp
• obiective cu montare flexibilă pe soclu de tip C, cu iluminare integrată
• interfeţe 4DPro
• spot laser, beeper, cu semnal de feedback
• librărie dedicată Halcon 12
• interfaţă Web pentru configurare

Procese flexibile de producţie
Produse fabricate personalizat, în funcţie de aplicaţia clientului, în cantităţi mici reprezintă unul dintre avantajele oferite de noul tip de Industrie 4.0. Pentru a face acest lucru o realitate, un utilaj sau o fabrică trebuie să fie destul de flexibilă pentru a permite producţia variabilă şi să se poată adapta la diverse formate. Acesta este singurul mod pentru a asigura că bunurile se pot produce individual şi în conformitate cu cerinţele specifice ale clientului final. Tehnologiile inteligente de detecţie funcţionează în tandem cu noile standarde de calitate şi flexibilitate. Aceste tehnologii fac posibilă colectarea de date în timp real. Algoritmii inteligenţi adoptă sarcini de procesare a datelor prin folosirea de funcţii de prelucrare inteligente care să poată evalua datele măsurate în mod direct de către senzor şi prin folosirea datelor relevante pentru utilizator în forma de care acesta are nevoie.

Senzor fotoelectric W4S-3
• cel mai recomandat senzor cu funcţie de suprimare a fundalului din clasa acestuia
• tehnologie PinPoint cu sursă LED pentru un spot al razei de detecţie puternic focalizat
• setare fiabilă fie cu potenţiometru cu 5 poziţii, învăţare prin semnalul dedicat sau via IO-Link
• flexibilitate în configurare, monitorizare, diagnoză avansată datorită conexiunii IO-Link
• IO-Link asigură acces facil la date de la PLC

IMC – seria inteligentă de senzori inductivi
• carcase cilindrice filetate M8-M30 sau cubice IQ10-IQ12
• patru praguri programabile de comutare, până la maxim 20mm distanţă de detecţie
• funcţie de ieşire complet programabilă
• clasă de protecţie IP69K
• carcasă dură din inox sau VISTAL
• funcţie de numărare, măsurare timp sau monitorizare temperatură încorporate
• diagnoze şi configurări flexibile via IO-Link

KTX Prime – senzorul de contrast inteligent şi versatil
• câmp de detecţie mare şi toleranţă ridicată cu tehnologie Twin-Eye
• frecvenţă de comutaţie de 50KHz
• gamă dinamică crescută ce înseamnă detecţii mai fiabile şi contraste pe materiale strălucitoare
• afişaj cu 7 segmente
• funcţii de automatizare via IO-Link
• configurare flexibilă datorită magistralei dedicate

Encoder absolut AFS/AFM60 Ethernet/IP
• rezoluţie mare, 30biţi
• server web şi ftp integrate
• funcţii complete de diagnoză
• adresare IP prin software sau hardware
• funcţionalitate axă circulară (transmiterea calculelor efectuate de encoder)
• modul adiţional funcţii speciale
• funcţie DLR pentru furnizare îmbunătăţită a ieşirii mulţumită reţelei redundante de comunicaţie

Tim1xx – scanner laser pentru măsurări şi supraveghere
• scanner mic, simplu şi eficient pentru monitorizarea zonelor de interes
• monitorizarea unei arii de până la 15.7m2
• greutate redusă, de doar 90g
• evaluarea câmpului de detecție cu algoritmii software integraţi
• consum redus de energie, de numai 2.2W
• configurare şi clonare prin intermediul IO-Link
• design industrial

PAC50 – presostat industrial inteligent
• pentru aplicaţii pneumatice
• afişajul bicolor de mari dimensiuni indică presiunea sistemului, stările de ieşire şi parametri de configurare
• trei taste de dimensiuni mari pentru navigare intuitivă prin meniul de setări
• măsurare presiuni vid şi suprapresiuni
• ieşiri digitale programabile şi ieşire analogică opţională
• posibilitate instalare pe şină omega
• interfaţă de comunicaţie IO-Link

Posibilitate de diagnoză extinsă cu gateway-ul dedicat sistemului Cube67 de la MURR
Sistemul Cube de la MURR reprezintă un sistem decentralizat de magistrale de date ce poate fi folosit cu succes în noua Industrie 4.0. Acesta are o structură modulară, putând fi implementate concepte personalizate de instalare cu module de intrare, de ieşire, module mixe şi o altă mare varietate de module (IO-Link, RS485 etc.). Avantajele clare ale sistemului activ Cube sunt: sistem cu un singur cablu, module cu carcase complet turnate, canale multifuncţionale şi opţiuni de diagno­ze complete. La pornirea sistemului Cube, Gateway-ul de diagnoză citeşte topologia com­pletă precum şi istoricul comu­nicaţiilor şi mesajele de eroare eventuale.

Sistemul compilează grafic toate informaţiile, acestea putând fi vizualizate foarte uşor prin intermediul unei interfeţe web dedicate, de pe orice echipament mobil ce poate rula un browser.

 

Mihai Priboianu
Aurocon COMPEC SRL
COMPEC-lOGO

Distribuitor autorizat SICK:
AUROCON COMPEC srl   |   www.compec.ro

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu