Noua generație de computere embedded SECO acum în România prin Comet Electronics

by donpedro

De la începuturile sale, compania a ales întotdeauna să facă din creativitate și inovație scopurile sale primare și fundația pe care să-și construiască puterea competitivă. De-a lungul anilor, acest lucru a făcut posibilă construirea unei expertize foarte specializate, într-o asemenea măsură încât compania a devenit una dintre cele mai importante companii de referință din lume în segmentul de electronică embedded. Noi orizonturi sunt ceea ce SECO urmărește și caută în fiecare zi, deoarece dezvoltă noi soluții încorporate cu o valoare adăugată puternică.

SECO vă oferă produse care acoperă partea de unitate de calcul a sistemelor industriale. Principalele aplicații în care se pot folosi produsele SECO sunt: ATM, automate de parcare, automate de plată, puncte de informare etc.

De la concepție până la proiectarea hardware-ului, a software-ului și a mecanicii, de la proiectare la producție în masă și proceduri de testare finală: SECO oferă clienților săi un serviciu complet și produse care au aplicații în numeroase sectoare diferite, de la automatizarea industrială la domeniul medical, vehicule auto, transport, telecomunicații, jocuri și informare publică.
Cercetarea constantă pentru soluții inovatoare capabile să satisfacă o piață în continuă evoluție a determinat SECO să stabilească relații de colaborare fructuoase și parteneriate cu companii lider la nivel internațional.
Este nevoie de curiozitate, imaginație, experiență și spirit de echipă adânc înrădăcinat.
Concepția produselor și a soluțiilor de ultimă oră derivă din schimbul continuu de stimulare și idei inovatoare.
Acesta este motivul pentru care SECO a ales să investească în parteneriate cu liderii mondiali în domeniul tehnologiei și centre de cercetare renumite pentru a putea oferi clienților săi cele mai ino­vatoare soluții de ultimă oră.
Colaborarea ca modalitate de a face față noilor provocări ale pieței: în 2007, angajamentul profund al SECO față de inovare, cercetare și dezvoltare a condus-o la co-înființarea Consorțiului CUBIT, în parteneriat cu Universitatea din Pisa și Centrul Tehnologic Navacchio.
CUBIT este o dimensiune în care lumile academice și antreprenoriale se întâlnesc și interacționează în sinergie, încorporând un nou model de colaborare care are ca scop accelerarea procesului global de producție în sectorul telecomunicațiilor.

Majoritatea sistemelor industriale sunt compuse din 3 unități funcționale:

• Sistemul de achiziție a datelor – senzori sau orice lte dispozitive ce furnizează date către echipament
• Unitatea de calcul și interfețele – unitatea unde sunt procesate și interpretate datele primite de la sistemul de achizitie.
• Dispozitivele controlate – orice sistem care este controlat pe baza datelor primite

Produsele SECO se pot împărți în trei categorii după gradul de integrare:

Module – sunt doar o parte integrată a dispozi­tivului clientului. Trebuie să lucreze împreună cu sistemele de achiziție de date pe de o parte și dispozitivele de comunicare pe de altă parte. Deci, modulul trebuie să aibă un conector pe placa de bază a clientului și după caz, sursă de alimen­tare dedicată;
În această categorie SECO vă oferă modulele din seria Qseven®
Standardul Qseven® s-a dovedit a fi cel mai compact și eficient din punct de vedere al costurilor pe piața de computere încorporate. Flexibilitatea designului arhitecturii este aceeași cu cea a celorlalte module, precum ar fi ETX®, XTX™ sau COM Express™: prin înlocuirea plăcii, devine posibilă diversificarea gamei de produse prin utilizarea de arhitecturi diferite. Standardul Qseven® include caracteristici PCI Express®, ExpressCard®, Serial ATA®, interfață I/O Secure Digital, DisplayPort™ (TMDS sau SDVO), USB 2.0, audio digitală de înaltă definiție, interfață
LPC, interfață Gigabit Ethernet, interfață LVDS. Toate semnalele ajung la placa de bază printr-un conector MXM cu 230 de pini.

SECO oferă soluții complete de sistem pentru Qseven®.

Plăcile din seria Qseven® pot fi comandate în două tipuri de dimensiuni: 70×70mm sau 70×40mm.
Aceste plăci sun bazate atât pe procesoare Intel (Intel® Atom E3805, E3815, E3825, E3827, E3845) cât și pe procesoare Qualcomm din seria ARM® CORTEX-A9 (i.MX6S Solo – Single core sau i.MX6DL Dual Lite – Dual core). Se pot comanda cu diferite variante de memorie RAM, interfețe grafice sau interfețe de comunicații. De asemenea, se pot comanda variante cu diferite sisteme de operare: Microsoft® Windows 7/8.1/10 (32/64-biți), Windows 10 IoT, Windows Embedded Standard 7/8 (32/64-biți), Windows Embedded Compact 7, Linux, Yocto.

SECO vă oferă pentru aceste plăci și sisteme de dezvoltare pentru teste.

Computere single board (SBC) – sunt proiectate ca soluții aproape complete. Unitățile peri­ferice pot fi conectate prin prize de interfață standard integrate (de exemplu, USB, SATA, HDMI etc.). În unele cazuri, este nevoie și de o sursă de alimentare dedicată.
Linia de computere single board include o gamă largă de arhitecturi standard, cum ar fi pITX. Domeniile tipice de aplicare sunt jocurile (sloturi sau mașini de poker video), semnale digitale (chioșcuri sau dispozitive informative) și mașini industriale de control al proceselor.
SECO SBC furnizează toate intrările / ieșirile necesare pentru aplicațiile industriale tipice, cum ar fi I/O digitale și analogice, memorie flash bootabilă.
Componentele computerelor single board sunt compacte, cu un grad ridicat de integrare. Împreună cu consumul redus de energie, acestea devin alegerea evidentă pentru o gamă largă de aplicații. Cardurile plug-in, cum ar fi modulele DIMM sau unitățile de stocare, cablurile și interfețele de afișare împreună cu sistemele de operare preîncărcate, completează oferta soluțiilor turn-key ale SECO cu disponibilitate pe termen lung.

Sisteme industriale – sunt proiecte realizate complet. De obicei sunt dispozitive ce pot funcționa independent de PC cu funcții speciale. Domeniile de aplicabilitate pentru aceste sisteme sunt: Dispozi­tive de control industrial, automatizări de case etc.

SECO înțelege că un proiect este mai mult decât o placă încorporată, include ecrane, periferice, incinte și multe altele.

Atunci când clienții noștri au cerințe speciale, avem abilitatea de a dezvolta soluții personalizate end-to-end. SECO oferă servicii de management de proiect care vă susțin în fiecare etapă pentru a obține cea mai bună soluție care să vă satisfacă nevoile, indife­rent dacă proiectul dumneavoastră necesită servicii personalizate de proiectare, aprovizionarea componentelor, dezvoltarea hardware și software, carcase personalizate, certificări de produse.

Pentru detalii tehnice şi comerciale, contactaţi:

Ing. Ciprian Varga, Director Tehnic

 

Comet_new_logoComet Electronics   |   www.comet.srl.ro   |   office@comet.srl.ro
Str. Sfânta Treime Nr. 47, Bucureşti, Sector 2
Tel.: 021 243 2090   |   Fax: 021 243 4090

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu