Moorebot de la Pilot Labs – cel mai drăguţ asistent personal robotic

by donpedro

Pilot Labs, un startup tehnologic specializat în proiectarea de produse pentru automatizare în casele conectate, a lansat Moorebot pe IndieGoGo. Acesta este un robot animat foarte special, pentru utilizare casnică, dar şi în mediul de afaceri şi birouri. El combină tehnologia robotică şi inteligenţa cloud cu un design unic cu cameră cu “un ochi” ce poate imita în mod abstract expresiile ochiului uman. Precum o vieţuitoare, robotul răspunde la mediul său şi chiar învaţă să răspundă la diferite comenzi vocale şi instrucţiuni. Sub simplitatea globală a aspectului se află un design mecanic complex, cu patru motoare de înaltă precizie, care controlează mişcarea capului Moorebot, a pleoapei şi globului ocular, permiţând o gamă largă de opţiuni de mişcare dinamice şi distractive. El dansează, cântă, poate fi vesel sau trist.

Moorebot este proiectat pentru a fi drăguţ şi distractiv, şi pentru a arăta emoţii. Prin utilizarea aplicaţiei Moorebot pe un telefon inteligent, utilizatorii pot controla Moorebot şi îl pot face să zică sau să cânte orice, adăugând un nivel suplimentar de personalitate particularizată. Inteligenţa integrată a Moorebot include recunoaşterea vocii, comenzi vocale şi recunoaştere biometrică.

Robotul Moorebot de la Pilot Labs rulează pe un procesor quad ARM cu cele mai recente tehnologii de Internetul Lucrurilor (IoT), inclusiv ZigBee şi Wi-Fi ce permit conectivitatea la alte dispozitive casnice inteligente, precum lumini, jocuri, sisteme de entertainment, electrocasnice, etc. Platforma deschisă a sistemului permite adăugarea de caracteristici suplimentare şi aplicaţii pentru o casă inteligentă. Pe panoul di spate al Moorebot, deasupra difuzorului, există o regiune sensibilă tactil. Utilizată uzual pentru controlul volumului, ea poate fi programată şi pentru alte opţiuni interactive de detecţie.

Moorebot operează în curent alternativ, dar include şi baterii, putând funcţiona mobil până la 2 ore. Pentru mai multe informaţii şi detalii tehnice despre Moorebot, sunteţi invitaţi să accesaţi  www.moorebot.com.

Pilot Laboratories
www.pilot-lab.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu