CI senzor tactil capacitiv

by donpedro

Southampton, UK – Quantum Research Group, specializată în senzori tactili capacitivi de tip încărcare-transfer (QT), a dezvoltat un senzor tactil circuit integrat cu 8 zone sensibile, QT1080-ISG, care consumă doar 40µA la 3V în modul low power. Proiectat iniţial pentru utilizare la telefoane mobile, echipamente de redare MP3, periferice pentru PC, telecomenzi şi alte echipamente similare, el permite activarea prin atingere a 8 zone active prin aproape toate materialele de panou, facilitând o mare varietate de sisteme proiectate. Alte caracteristici includ: rezultate fără întreruperi, calibrare automată pe toată durata de viaţă, suprimarea zonelor sensibile adiacente, operare fără zgomot şi mod de detecţie rapidă pentru utilizare în aplicaţii în care este necesar un simplu cursor. Atunci când este utilizat pentru implementarea de zone sensibile individuale, sensibilitatea fiecărui canal poate fi acordată distinct prin simpla schimbare a unui condensator.
Senzorii tactili capacitivi sunt cunoscuţi pentru derivă şi inconstanţă. Cipul cu încărcare-transfer QT1080-ISG oferă compensarea automată a derivei pe toată durata de viaţă a dispozitivului, pentru eliminarea detecţiilor false cauzate de schimbări de temperatură, umiditate sau alte fenomene de mediu. Dispozitivul se autocalibrează la punerea sub alimentare şi de asemenea se autocalibrează şi după o perioadă mai lungă de detecţii, astfel încât zonele senzitive îşi păstrează calitatea de a detecta obiecte străine în contact cu suprafaţa sensibilă.
Funcţia Adjacent Key Suppression (AKS™) este o caracteristică în curs de brevetare, inclusă, ce previne ca mai multe zone sensibile să răspundă la o singură atingere. Ea funcţionează pe principiul comparării nivelelor de semnal de la un grup de zone, eliminându-le pe acelea al căror nivel este mai redus decât cel dominant, respectiv zona senzitivă dorită. AKS™ poate opera de-a lungul celor 8 zone sensibile, în 2 grupuri de 4, sau poate fi dezactivată.

Quantum Research Group
www.qprox.com

S-ar putea să vă placă și

Adaugă un comentariu